Connect with us

U.E.

Ursula von der Leyen, semnal de alarmă cu privire la criza energiei: ”Trebuie să ne pregătim cu toții pentru situația cea mai rea”

Published

on

© Ursula von der Leyen/ Twitter

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a atras luni atenția că există riscul unei escaladări a crizei energetice din cauza disputei cu Moscova, pe fondul sancțiunilor adoptate din cauza invaziei ruse din Ucraina, anunță DPA, citat de Agerpres.

”Întrucât Rusia a suspendat deja parţial sau integral aprovizionarea cu gaz către 12 state membre UE, trebuie să ne pregătim cu toţii pentru situaţia cea mai rea”, a declarat Ursula von der Leyen într-un interviu pentru ziarul spaniol El Mundo.

Rusia a suspendat recent livrările de gaz către mai multe state UE, între care Polonia, Bulgaria şi, sâmbătă, către Letonia, pentru refuzul lor de a plăti în ruble pentru aceste livrări.

Exigenţele de plată în ruble sunt legate de tentativele Kremlinului a de a uşura impactul sancţiunilor occidentale asupra Rusiei din cauza invadării Ucrainei.

Rusia a diminuat şi livrările către Germania, principala putere economică a UE, din cauza unor aşa-zise lucrări de mentenanţă, gest perceput drept o replică la sancţiunile occidentale.

Preocupările tot mai mari privind criza energetică au determinat blocul european să convină săptămâna trecută asupra unui plan de urgenţă pentru această iarnă. Aceste măsuri ”ne vor ajuta să ne satisfacem nevoile de aprovizionare pentru iarnă”, a spus Ursula von der Leyen.

Statele membre au ajuns la un acord politic privind o reducere voluntară a cererii de gaze naturale cu 15% în această iarnă. Regulamentul Consiliului prevede de asemenea posibilitatea declanșării unei „alerte a Uniunii” privind securitatea aprovizionării, caz în care reducerea cererii de gaze ar deveni obligatorie.

Scopul reducerii cererii de gaze este de a face economii înainte de iarnă pentru a ne pregăti pentru posibile întreruperi ale aprovizionării cu gaze din Rusia, care utilizează în permanență aprovizionarea cu energie ca armă.

Deși toate țările UE vor depune toate eforturile pentru a realiza reducerile, Consiliul a specificat unele scutiri și posibilități de a solicita o derogare de la obiectivul obligatoriu de reducere, pentru a reflecta situațiile specifice ale statelor membre și pentru a asigura faptul că reducerile de gaze sunt eficace în sporirea securității aprovizionării în UE.

Consiliul a convenit că statele membre care nu sunt interconectate cu rețelele de gaze ale altor state membre sunt exceptate de la reducerile obligatorii de gaze, deoarece nu ar fi în măsură să elibereze volume semnificative de gaze prin conducte în beneficiul altor state membre. Statele membre ale căror rețele electrice nu sunt sincronizate cu sistemul european de energie electrică și care depind în mare măsură de gaze pentru producția de energie electrică sunt de asemenea exceptate, pentru a evita riscul unei crize a aprovizionării cu energie electrică.

Statele membre pot solicita o derogare pentru a-și adapta obligațiile de reducere a cererii în cazul în care au interconexiuni limitate cu alte state membre și pot demonstra că capacitățile liniilor lor de interconexiune pentru export sau infrastructura lor internă de GNL sunt utilizate în cea mai mare măsură cu putință pentru a redirecționa gazele către alte state membre.

Statele membre pot solicita de asemenea o derogare în cazul în care și-au depășit obiectivele privind constituirea de stocuri de gaze, în cazul în care depind în mare măsură de gaze ca materie primă pentru industriile critice sau în cazul în care consumul lor de gaze a crescut cu cel puțin 8% în ultimul an comparativ cu media ultimilor cinci ani.

Statele membre au convenit să consolideze rolul Consiliului în declanșarea unei „alerte a Uniunii”. Alerta ar urma să fie activată printr-o decizie de punere în aplicare a Consiliului, acționând în baza unei propuneri a Comisiei. Comisia prezintă o propunere de declanșare a unei „alerte a Uniunii” în cazul unui risc substanțial de deficit grav de aprovizionare cu gaze sau al unei cereri de gaze excepțional de ridicate sau în cazul în care cel puțin cinci state membre care au declarat o alertă la nivel național solicită Comisiei acest lucru.

Statele membre au convenit că, atunci când aleg măsurile de reducere a cererii, ar trebui să acorde prioritate măsurilor care nu afectează clienți protejați precum gospodăriile și serviciile esențiale pentru funcționarea societății, cum ar fi entitățile critice, asistența medicală și sectorul apărării.

Printre măsurile posibile se numără reducerea consumului de gaze în sectorul energiei electrice, măsuri de încurajare a înlocuirii combustibililor în industrie, campanii naționale de sensibilizare, obligații specifice de reducere a încălzirii și răcirii, precum și măsuri bazate pe piață, cum ar fi licitațiile între întreprinderi.

Statele membre își vor actualiza planurile naționale de urgență care stabilesc măsurile de reducere a cererii pe care le planifică și vor raporta periodic Comisiei cu privire la evoluția planurilor lor.

Regulamentul este o măsură excepțională și extraordinară, prevăzută pentru o perioadă limitată. Prin urmare, acesta se va aplica pe o perioadă de un an, iar Comisia va efectua până în mai 2023 o reexaminare pentru a lua în considerare prelungirea sa având în vedere situația generală a aprovizionării cu gaze a UE.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană salută decizia țărilor membre de a interzice activitățile de difuzare în UE a patru noi canale mass-media asociate Rusiei: Măsurile ar trebui menținute până când vor înceta să mai dezinformeze

Published

on

© European Union, 2018/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană salută decizia Consiliului UE, adică a țărilor membre, de a suspenda activitățile de difuzare în Uniunea Europeană a patru noi canale mass-media, care răspândesc și sprijină propaganda Rusiei și susțin războiul de agresiune al acesteia împotriva Ucrainei.

”Rusia s-a lansat într-o propagandă continuă și concertată, precum și în acțiuni de manipulare a informațiilor care vizează societatea civilă din UE și din țările învecinate, denaturând și manipulând grav faptele. Aceste acțiuni de propagandă au fost canalizate prin intermediul mai multor mijloace de informare în masă aflate sub controlul permanent, direct sau indirect, al conducerii Federației Ruse. Astfel de acțiuni constituie o amenințare semnificativă și directă la adresa ordinii publice și a securității Uniunii. Riscul la adresa societăților noastre democratice – și a integrității viitoarelor alegeri europene, precum și a alegerilor naționale – s-a intensificat. Măsurile de astăzi reprezintă un răspuns ferm la acest lucru”, precizează executivul european într-un comunicat.

Instituția ține să explice că ”sancțiunile nu au ca țintă libertatea de opinie”, ci acestea ”includ garanții specifice pentru libertatea de exprimare și activitățile jurnalistice”.

De asemenea, ”măsurile nu împiedică instituțiile sancționate și personalul acestora să desfășoare alte activități în Uniune, altele decât cele de radiodifuziune, cum ar fi cercetarea și interviurile”, mai explică executivul european.

”Măsurile ar trebui menținute până la încetarea agresiunii împotriva Ucrainei și până când Federația Rusă și posturile asociate acesteia vor înceta să mai desfășoare acțiuni de dezinformare și de manipulare a informațiilor împotriva UE și a statelor sale membre”, concluzionează Comisia Europeană. 

Consiliul Uniunii Europene a confirmat vineri anunțul făcut de vicepreședinta Comisiei Europene pentru valori și transparență Vera Jourova, și anume că țările membre au decis să includă Vocea Europei, RIA Novosti, Izvestia și Rossiyskaya Gazeta pe lista sancțiunilor.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Uniunii Europene, aceste canale mass-media se află sub controlul permanent, direct sau indirect, al conducerii Federației Ruse și sunt absolut esențiale în promovarea și sprijinirea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, precum și în destabilizarea țărilor învecinate.

În conformitate cu Carta drepturilor fundamentale, măsurile convenite nu vor împiedica canalele mass-media vizate și personalul acestora să desfășoare alte activități în UE în afara activităților de difuzare, de exemplu cercetare și interviuri.

Continue Reading

U.E.

”Scutul estic”. Polonia anunță o investiție de peste 2 miliarde de euro pentru întărirea frontierei sale estice: ”Va fi un element de descurajare”

Published

on

© Kancelaria Premiera/ Flickr

Polonia va investi peste 2 miliarde de euro în securizarea și întărirea frontierei sale estice, care este, în egală măsură, frontiera Uniunii Europene, în fața unor potențiali inamici, a anunțat duminică prim-ministrul Donald Tusk, conform AFP, citat de Agerpres.

”Am luat decizia de a investi 10 miliarde de zloţi”, adică circa 2,34 de miliarde de euro, ”în securitatea noastră şi mai ales în securizarea frontierei noastre estice”, a declarat Tusk, prezentând un proiect numit ”Scutul estic”.

”Acest sistem de fortificaţii, de întărire a celor 400 de kilometri de frontieră cu Rusia şi Belarus, va fi un element de descurajare, o strategie pentru a respinge războiul de la frontierele noastre”, a adăugat Tusk, precizând că lucrări în acest sens au fost deja demarate.

Citiți și: Polonia va construi fortificații la frontiera estică în contextul “războiului hibrid” cu migrația ilegală din Belarus

Polonia, care se învecinează cu exclava rusă Kaliningrad și cu Belarus, aliat al Moscovei, dar și cu Ucraina invadată de Putin, se teme că ar putea deveni următoarea țintă a Rusiei.

Recent, președintele polonez Andrzej Duda a declarat că țara sa este ”pregătită” să găzduiască arme nucleare pe teritoriul său dacă Alianța Nord-Atlantică decide să își întărească flancul estic, iar Moscova nu a ratat ocazia pentru a reitera amenințările sale la adresa Occidentului.

Cât privește Belarusul, să nu uităm de încercările din trecutul recent, mai precis din august 2023, când acesta, împreună cu Rusia, au recurs la aceleași tactici de a orchestra un nou aflux de migranți în Uniunea Europeană prin frontiera poloneză pentru a destabiliza regiunea.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Cel de-al optulea Consiliu de asociere UE-R. Moldova ce va avea loc în 21 mai se va axa pe procesul de aderare a acestei țări la Uniunea Europeană și pe reformele pe care trebuie să le implementeze Chișinăul

Published

on

© Guvernul Republicii Moldova

Cea de-a 8-a reuniune a Consiliului de asociere UE-Republica Moldova se va derula la Bruxelles, la 21 mai 2024, potrivit unui comunicat al Consiliului Uniunii Europene.

Reuniunea va fi prezidată de Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell. Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, va conduce delegația Republicii Moldova. Comisarul pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, va participa, de asemenea, la reuniune.

Reuniunea – prima în urma deciziei Consiliului European de a deschide negocierile de aderare cu Republica Moldova – va începe cu o discuție privind relațiile bilaterale, axându-se pe procesul de aderare a Republicii Moldova la UE, precum și pe dialogul politic și pe reforme, în special în domeniile justiției, libertății și securității.

Delegația UE și delegația Republicii Moldova vor continua să facă schimb de opinii privind cooperarea și convergența în domeniul politicii externe și de securitate, precum și privind cooperarea economică și sectorială, în special în domeniul energiei, al comerțului și al aspectelor legate de comerț.

Consiliul de asociere va desfășura, de asemenea, un schimb de opinii cu privire la provocările globale și regionale.

Ultima reuniune a Consiliului de asociere UE-Republica Moldova a avut la începutul lunii februarie a anului trecut, fiind la acel moment prima de când această țară a primit statutul de țară candidată la Uniunea Europeană.

Amintim că la 3 martie 2022, autoritățile de la Chișinău au semnat cererea de aderare a țării la UE, iar la 23 iunie, același an, șefii de stat sau de guvern europeni au decis să acorde Republicii Moldova statutul de  țară-candidată la UE, urmând ca această călătorie să ajungă într-o nouă etapă la 14 decembrie 2023,  când Consiliul European a hotărât începerea negocierilor de aderare.

Aceste decizii au culminat cu hotărârea Comisiei Europene, la 13 martie 2024, de a înainta Consiliului UE propunerile privind cadrele de negociere cu Ucraina și Republica Moldova, a căror adoptare este necesară pentru a demara discuțiile cu cele două țări.

Reuniți la 22 martie la Bruxelles în cadrul Consiliului European, șefii de stat sau de guvern și-au exprimat sprijinul pentru adoptarea rapidă și fără întârziere a cadrelor de negociere pentru aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la UE și care pot constitui un facilitator de identificare a soluției pentru dosarul transnistrean.

În aceeași zi, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o Declarație cu privire la integrarea europeană a țării, în care își arată convingerea că doar aderarea la UE va asigura viitorul Republicii Moldova în calitate de țară suverană, neutră, integră și democratică, iar calea ireversibilă de integrare și aderare la UE reprezintă un proiect de prioritate națională.

Citiți și: R. Moldova își propune să reintegreze Transnistria în vederea aderării la UE până în 2030, declară președinta Maia Sandu: Lucrăm în acest sens, dar nu depinde doar de noi

”Republica Moldova este pe o cale istorică spre UE”, sublinia președintele Consiliului European, Charles Michel, cu prilejul unei întâlniri cu președinta Maia Sandu, la finalul lunii aprilie, chiar înainte de a celebra 20 de ani de la cel mai mare val de extindere a UE, moment ce i-a oferit celei din urmă ocazia de a reafirma agajamentul său pentru o Republică Moldova în UE

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Comisia Europeană salută decizia țărilor membre de a interzice activitățile de difuzare în UE a patru noi canale mass-media asociate Rusiei: Măsurile ar trebui menținute până când vor înceta să mai dezinformeze

U.E.6 hours ago

”Scutul estic”. Polonia anunță o investiție de peste 2 miliarde de euro pentru întărirea frontierei sale estice: ”Va fi un element de descurajare”

REPUBLICA MOLDOVA7 hours ago

Cel de-al optulea Consiliu de asociere UE-R. Moldova ce va avea loc în 21 mai se va axa pe procesul de aderare a acestei țări la Uniunea Europeană și pe reformele pe care trebuie să le implementeze Chișinăul

U.E.9 hours ago

Cel puțin opt țări din UE susțin o repatriere a refugiaților sirieni, anunță Ciprul: Stabilitatea în această ţară nu a fost restabilită integral, dar trebuie să creăm condițiile care permit revenirea tuturor persoanelor în Siria

ROMÂNIA11 hours ago

Într-o eră marcată de o transformare digitală rapidă, misiunea ICI București este să dezvolte soluții inteligente care să răspundă nevoilor societății moderne, subliniază directorul general al institutului

ROMÂNIA12 hours ago

Ministerul Economiei și ROMCHIMICA își unesc forțele pentru tranziția energetică a industriei chimice. Ștefan-Radu Oprea: Menținerea competitivității economice este esențială în acest proces

NATO13 hours ago

România și Olanda au organizat, la Haga, Conferința “NATO Cyber Defence Pledge”, Odobescu subliniind creșterea rolului securității cibernetice în apărarea NATO

INTERNAȚIONAL13 hours ago

Franța își irită aliații invitând Rusia la marcarea a 80 de ani de la Debarcarea din Normandia. Parisul se apără afirmând: “Contrar Kremlinului, Franța nu face revizionism politic al istoriei”

ALEGERI EUROPENE 20241 day ago

“Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”: Clipul electoral lansat de Parlamentul European a fost vizionat de peste 190 de milioane de ori

REPUBLICA MOLDOVA1 day ago

De la Berlin, Maia Sandu confirmă negocierile pentru un acord de securitate UE – Republica Moldova

ROMÂNIA12 hours ago

Ministerul Economiei și ROMCHIMICA își unesc forțele pentru tranziția energetică a industriei chimice. Ștefan-Radu Oprea: Menținerea competitivității economice este esențială în acest proces

ROMÂNIA1 day ago

Mai mulți copii palestinieni răniți vor fi tratați în spitalele din România, anunță ministrul Sănătății, Alexandru Rafila

INTERNAȚIONAL3 days ago

Președinta Georgiei consideră că noua lege privind ”influența străină” întoarce țara ”în trecut” și își arată intenția de a o respinge

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Marcel Ciolacu: Transformarea Portului Constanța în principalul hub logistic la Marea Neagră are relevanță sporită în contextul lansării procesului de reconstrucție a Ucrainei

ROMÂNIA5 days ago

Lansarea Strategiei Naționale împotriva Traficului de Persoane pentru 2024-2028. Marcel Ciolacu: Blamarea traficanților nu este suficientă. Avem o strategie sinergică care ne va ajuta să combatem fenomenul

INTERNAȚIONAL1 week ago

Klaus Iohannis a fost distins în SUA cu premiul Distinguished International Leadership “ca o recunoaştere a rolului de lider al României, în ultimii 20 de ani, ca membru NATO şi partener SUA”

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă afirmă că România trece printr-o situație „deosebit de complicată”, fiind necesară adaptarea strategiilor de țară și ralierea la temele europene

NATO2 weeks ago

Iohannis și Biden au decis “să continue dialogul” privind candidatura liderului român la șefia NATO: Nu se rupe Alianța cu doi candidați. Alianța este puternică

COMISIA EUROPEANA3 weeks ago

La Maastricht, Ursula von der Leyen și-a apărat mandatul în fața contracandidaților la șefia Comisiei Europene, criticându-i pe “reprezentanții lui Putin care încearcă să distrugă UE”

NATO3 weeks ago

Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua

Trending