Connect with us

U.E.

Angela Merkel: Spațiul Schengen poate supraviețui doar dacă regulamentele Dublin sunt reformate

Published

on

FOTO: consilium.europa.eu

FOTO: consilium.europa.eu

Călătoriile fără vize în spațiul Schengen pot supraviețui doar dacă așa-numitele regulamente Dublin – în virtutea cărora prima țară europeană în care ajunge un refugiat este responsabilă pentru procesarea solicitării lui de azil – sunt reformate, a declarat cancelarul german Angela Merkel, relatează AFP, conform Agerpres.

În discursul său din parlament, Merkel a afirmat că actualele călătorii fără viză în spațiul Schengen pot supraviețui doar dacă așa-numitele regulamente Dublin — în virtutea cărora prima țară europeană în care ajunge un refugiat este responsabilă pentru procesarea solicitării lui de azil — vor fi reformate.

Ea a precizat că aderarea Turciei la Uniunea Europeană nu este încă ”pe ordinea de zi”, în ciuda discuțiilor în curs privind deblocarea negocierilor care au loc cu prilejul definitivării acordului privind soluționarea crizei migrației.

Dacă negocierile UE- Turcia privind soluționarea crizei migrației vor fi deblocate, ele se vor desfășura ”cu un deznodământ deschis”, a spus Angela Merkel în fața deputaților germani, dintre care mulți și-au exprimat îngrijorarea că au făcut Ankarei concesii prea mari pentru a limita fluxul de migranți.

Cancelarul german a apreciat că parafarea unui acord cu Turcia în această săptămână, împreună cu pașii întreprinși pentru abordarea cauzelor care îi fac pe oameni să fugă din țările lor de origine, înseamnă că ”am putea avea pentru prima dată o șansă reală la o soluție durabilă și paneuropeană în problema refugiaților”.

Citiți și: Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European, decisivă pentru un acord cu Turcia privind criza migrației

.

.

CHINA

UE demarează o nouă investigație în relație cu China, de data aceasta cu privire la importurile de produsele de oțel ce provin din a doua economie a lumii

Published

on

© European Union, 2021/Source: EC - Audiovisual Service

Uniunea Europeană a demarat o investigație asupra produselor laminate plate din fier sau oțel ori acoperite cu tablă provenite din China, pentru a verifica dacă importurile în UE sunt vândute la preț de dumping, anunță Reuters, citat de Agerpres.

Demararea acestei anchete are loc după ce Asociația Europeană a Oțelului, Eurofer, a depus o plângere la executivul european, conform informațiilor apărute în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Potrivit detaliilor oferite de asociația mai sus amintită, producătorii chinezi beneficiază de preţuri distorsionate pentru materiile prime, inclusiv produsele laminate plate din fier sau din oţel.

Această nouă investigație se adaugă celorlalte lansate de Uniunea Europeană în relație cu China.

Amintim că la începutul lunii octombrie a anului trecut, executivul european a demarat oficial ancheta privind subvențiile acordate de China producătorilor de mașini electrice.

Aceasta a fost anunțată pentru prima dată de președinta instituției Ursula von der Leyen în cadrul discursului său privind Starea Uniunii, desfășurat la mijlocul lunii septembrie 2023, când a atras atenția că piețele globale sunt ”inundate” de mașini electrice chinezești ieftine.

Impunerea de tarife asupra importului de vehicule electrice din China ar putea fi adoptată și de Uniunea Europeană înainte de vacanța de vară, conform sugestiilor vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene Valdis Dombrovskis.

Recent, Comisia Europeană a deschis o investigație privind subvențiile de care ar fi beneficiat furnizorii chinezi de turbine eoliene destinate unor parcuri eoliene din România și alte patru state membre, urmată de o investigație privind piața chineză a achizițiilor publice de dispozitive medicale care discriminează în mod inechitabil companiile și produsele europene.

În ceea ce privește investigaţia privind ofertele unor firme chinezeşti pentru un parc fotovoltaic din România, UE a anunțat că o va închide deoarece companiile respective s-au retras din licitație, potrivit Bloomberg, citat de Agerpres.

SUA au trecut deja la acțiune și au prezentat un pachet de majorări tarifare severe pentru o serie de importuri din China, inclusiv pentru vehicule electrice, semiconductori și produse medicale, gest care a putea stârni nemulțumirea Beijingului într-un an electoral în Statele Unite.

Continue Reading

U.E.

Comisarul european Nicolas Schmit și ministrul Muncii, vizită la Uzina Dacia: Susținerea industriei auto europeană, un obiectiv fundamental pentru Comisia Europeană

Published

on

© Ministerul Muncii

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, şi comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, au vizitat ieri, 16 mai, Uzina Dacia din Mioveni, județul Argeș. Comisarul european și ministrul Muncii s-au întâlnit cu Jean André Barbosa, vicepreședinte pentru afaceri europene al Grupului Renault, și cu Cristian Nevzoreanu, director executiv Afaceri Publice și Comunicare Renault Group România, potrivit comunicatului oficial. 

Principalele teme de discuție au vizat măsuri de susținere a industriei auto din România și din UE, creșterea competitivității angajaților, provocările legate de tranziția verde și digitală, precum și implementarea salariului minim european. Vizita a inclus și o deplasare în secții pentru a vedea fluxul de producție și pentru discuții cu salariații.

„Uzina Dacia din Mioveni a dovedit că românii sunt foarte productivi, înalt calificați. Sunt bucuros să fiu astăzi aici împreună cu doamna ministru Simona Bucura-Oprescu pentru a vedea ce înseamnă industria auto din România. Și asta deoarece pentru mine este un obiectiv fundamental acela de a susține industria auto europeană și de a o ajuta să se dezvolte. Trebuie să încurajăm tinerii să lucreze în industrie, dar și să fie pregătiți pentru upskilling și reskilling pentru a face face provocărilor tranziției verzi și digitale. Îmbunătățirea continuă a competențelor angajaților este esentială. Un obiectiv important pentru piața europeană este tranziția verde, iar Dacia va face această tranziție. Industria auto va găsi mereu în mine un sprijin important, pentru că îmi doresc o industrie europeană puternică”, a spus Nicolas Schmit.

„Dacia înseamnă mai mult decât o afacere, înseamnă o mare mândrie pentru argeșeni și nu numai! Aici se produce o mașină la fiecare 56 de secunde. De aici, de la Uzina Dacia, pleacă aproape 10% din exporturile României pe toate continentele. Aceste rezultate excepționale sunt rezultatul hărniciei și priceperii angajaților de pe platforma Dacia care, zi de zi, demonstrează că se pot ridică la cele mai înalte standarde privind calitatea muncii și productivitatea. Nu trebuie însă omis faptul că, acum, cele mai mari provocări sunt tranziția verde și digitală. Regulile sunt stricte, iar termenele sunt scurte, ceea ce poate genera costuri mari. De aceea este important să venim cu ceva în plus pentru a ajuta economia auto nu doar în România, ci în întreaga Uniunea Europeană!”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

În contextul nevoii tot mai acute de forță calificată de muncă în toate sectoarele de activitate, dar mai ales în industrie, ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu a anunțat în discuțiile cu reprezentanții Dacia că, prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, vor fi derulate în perioada următoare două proiecte majore de formare profesională finanțate din Fondul Social European.

”Formarea profesională prin programe la locul de muncă prin acordarea de sprijin financiar angajatorilor care încheie contracte de ucenicie cu șomeri este o prioritate. De aceea vom derula proiectele “FORMACTIV – Formare și muncă activă”, în valoare de 59 de milioane de euro, care vizează un grup țintă de 5.105 șomeri non-NEETs, și proiectul “START – Investește în calificare pentru viitor!”, cu o valoare de 27 de milioane de euro, care vizează un grup țintă de 1.972 de șomeri NEETs. Sprijinim în acest fel integrarea tinerilor pe piața muncii”, a mai declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Uzina Dacia realizează aproape 10% din exporturile României, are o contribuție de 3,5% din PIB-ul țării la fiecare dintre cele 13.000 de locuri de muncă de pe platforma de la Mioveni generează în industria auto din țara noastră alte circa 10 locuri de muncă.

La Uzina Dacia au fost prezenți și europarlamentarul Victor Negrescu, președintele Consiliului Județean Argeș Ion Mînzînă, Florin-Irinel Cotoșman – președinte ANOFM, Mihai-Nicolae Ucă – inspector general de stat adjunct, Liana-Ramona Moștenescu-Vasiliu, director general DGAERI – MMSS.

Citiți și: Premierul Marcel Ciolacu, discuții cu comisarul european Nicolas Schmit cu privire la aplicarea directivei privind salariul minim european

Continue Reading

U.E.

Grecia propune înființarea unui sistem european de apărare antiaeriană similar cu sistemul israelian Iron Dome

Published

on

© European Union

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a propus înființarea unui sistem european de apărare antiaeriană, după modelul sistemului israelian “Iron Dome”, în timpul unui interviu acordat în această dimineață postului Sky TV, relatează dpa, preluat de Agerpres. Mitsotakis a subliniat necesitatea unei strategii de apărare unificate în întreaga Europă pentru a se proteja împotriva unor potențiale amenințări.

În timpul apariției sale în mass-media, Mitsotakis și-a expus viziunea privind un sistem european de apărare aeriană care să acopere toate țările europene, similar cu “Iron Dome” israelian. El a subliniat importanța utilizării colective a resurselor europene pentru a asigura capacități de apărare aeriană pentru fiecare stat membru, independent de bugetele naționale.

Ministrul apărării, Nikos Dendias, a reluat declarațiile lui Mitsotakis, subliniind urgența implementării unui astfel de mecanism de apărare în Grecia și în întreaga Europă. Dendias a evidențiat necesitatea de a ne pregăti pentru potențiale atacuri la scară largă care implică drone și rachete, subliniind importanța strategiilor proactive de apărare.

Deși a recunoscut că dezvoltarea unui astfel de program va necesita timp, Dendias a precizat că în programul bugetar al țării până în 2030 au fost alocate fonduri pentru susținerea acestei inițiative. Acest lucru indică un angajament pe termen lung pentru consolidarea capacităților de apărare aeriană atât pe plan intern, cât și în contextul european mai larg.

 

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
CHINA10 mins ago

UE demarează o nouă investigație în relație cu China, de data aceasta cu privire la importurile de produsele de oțel ce provin din a doua economie a lumii

ROMÂNIA1 hour ago

Mai mulți copii palestinieni răniți vor fi tratați în spitalele din România, anunță ministrul Sănătății, Alexandru Rafila

FONDURI EUROPENE1 hour ago

Noua ediție a programului Start-Up Nation continuă în 2024 cu fonduri europene. Tinerii între 18-35 ani sunt așteptați să-și depună planurile de afaceri din septembrie

EDUCAȚIE2 hours ago

România şi R. Moldova vor găzdui Secretariatul Grupului de monitorizare a Procesului Bologna începând cu luna iulie a acestui an, anunță ministra Ligia Deca

ROMÂNIA DIGITALĂ3 hours ago

Ministrul Digitalizării anunță lansarea platformei #nofake pentru raportarea conținutului inadecvat pe rețelele de socializare

ROMÂNIA3 hours ago

ICI București organizează pe 22 mai workshopul online intitulat ”Viitorul tehnologiilor imersive în România” pentru a încuraja colaborarea între stakeholderi în perspectiva dezvoltării unor proiecte comune

RUSIA4 hours ago

Noi persoane și companii implicate în facilitarea transferului de arme nord-coreene către Rusia, incluse de SUA pe lista sancțiunilor

ENGLISH4 hours ago

Prime Minister Marcel Ciolacu: Romania will continue to provide aid to Ukrainian refugees

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE4 hours ago

Comitetul pentru Politica de Dezvoltare Regională din cadrul OCDE. Reprezentanții țărilor membre și-au exprimat aprecierea pentru eforturile României de aliniere la standardele organizației

ROMÂNIA4 hours ago

Marcel Ciolacu: România va continua să ofere ajutoare refugiaților ucraineni

ROMÂNIA1 hour ago

Mai mulți copii palestinieni răniți vor fi tratați în spitalele din România, anunță ministrul Sănătății, Alexandru Rafila

INTERNAȚIONAL2 days ago

Președinta Georgiei consideră că noua lege privind ”influența străină” întoarce țara ”în trecut” și își arată intenția de a o respinge

ROMÂNIA2 days ago

Premierul Marcel Ciolacu: Transformarea Portului Constanța în principalul hub logistic la Marea Neagră are relevanță sporită în contextul lansării procesului de reconstrucție a Ucrainei

ROMÂNIA4 days ago

Lansarea Strategiei Naționale împotriva Traficului de Persoane pentru 2024-2028. Marcel Ciolacu: Blamarea traficanților nu este suficientă. Avem o strategie sinergică care ne va ajuta să combatem fenomenul

INTERNAȚIONAL1 week ago

Klaus Iohannis a fost distins în SUA cu premiul Distinguished International Leadership “ca o recunoaştere a rolului de lider al României, în ultimii 20 de ani, ca membru NATO şi partener SUA”

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă afirmă că România trece printr-o situație „deosebit de complicată”, fiind necesară adaptarea strategiilor de țară și ralierea la temele europene

NATO1 week ago

Iohannis și Biden au decis “să continue dialogul” privind candidatura liderului român la șefia NATO: Nu se rupe Alianța cu doi candidați. Alianța este puternică

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

La Maastricht, Ursula von der Leyen și-a apărat mandatul în fața contracandidaților la șefia Comisiei Europene, criticându-i pe “reprezentanții lui Putin care încearcă să distrugă UE”

NATO3 weeks ago

Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua

ALEGERI EUROPENE 20243 weeks ago

VIDEO Parlamentul European a lansat clipul pentru alegerile europene, cu un mesaj de la o generație la alta: “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”

Trending