Connect with us

SPORT

Coronavirus: Campionatul European de Fotbal EURO 2020 a fost amânat pentru perioada 11 iunie – 11 iulie 2021

Published

on

© Federația Română de Fotbal/ Facebook

Turneul final al Campionatului European de fotbal din 2020, EURO 2020, a fost amânat pentru perioada 11 iunie-11 iulie 2021, din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat Federaţia Norvegiană pe contul său de Twitter, în urma teleconferinţei organizate de UEFA.

UEFA, care nu a confirmat încă decizia, a făcut propunerea pentru a da timp ligilor naţionale, suspendate în prezent, să se poată încheia.

Propunerea a fost prezentată celor 55 de federaţii membre, Asociaţiei Cluburilor Europene, European Leagues şi FIFPro, care au fost de acord cu ea. O decizie finală va fi luată, marţi, de Comitetul Executiv al UEFA, precizează Reuters, potrivit Agerpres.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. EURO 2020, ediţie aniversară care urma să celebreze 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Dacă se califică în urma barajului de Liga Naţiunilor, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

Echipa naţională de fotbal a României urma să întâlnească pe 26 martie, de la ora 21:45, la Reykjavik, selecţionata Islandei, într-o partidă contând pentru semifinalele play-off-ului EURO 2020. Dacă învingea în această partidă, România trebuia să înfrunte, pe 31 martie, la Sofia sau Budapesta, meciul decisiv pentru calificarea la turneul final, în faţa Bulgariei sau Ungariei

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

INTERNAȚIONAL

Jocurile Olimpice de la Tokyo, la final: SUA au devansat China la numărul de medalii. România a obținut patru din cele 288 de medalii câștigate de națiunile Uniunii Europene

Published

on

© Comitetul Olimpic și Sportiv Român/ Facebook

Delegaţia Statelor Unite ale Americii s-a clasat pe primul loc în clasamentul final pe medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după ce China a fost lider în cea mai mare parte a timpului, iar România a încheiat pe locul 46, informează Agerpres.

Din cele 93 de națiuni care au obținut medalii la Tokyo, 27 de state sunt membre ale Uniunii Europene și au obținut un total de 288 de medalii. Practic, dacă atleții și sportivii din statele membre ale UE ar concura și sub egida drapelului european, rezultatele obținute ar devansa orice altă națiune participantă.

Potrivit Agerpres, România, cu o medalie de aur, la dublu vâsle feminin (Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş), şi trei de argint (Ana-Maria Popescu la spadă, echipajul masculin de patru rame fără cârmaci – Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu şi Cosmin Pascari şi cel de dublu rame masculin – Marius Cozmiuc, Ciprian Tudosă), a coborât un loc faţă de sâmbătă, dar s-a clasat mai bine cu o poziţie decât la Rio în 2016.

La JO 2016, România a ocupat cea mai slabă poziţie a sa (47) în ierarhia pe medalii la Jocurile Olimpice de vară după Al Doilea Război Mondial.

Cea mai bună clasare rămâne la ediţie din 1984 (Los Angeles), când România încheia pe locul secund. După Jocurile de la Beijing (2008 – locul 18, cu patru medalii de aur, una de argint, patru de bronz), căderea României în clasamentul pe medalii a fost una vertiginoasă, locul 31 la Londra (2012, două medalii de aur, patru de argint şi una de bronz) şi 47 la Rio (2016, o medalie de aur, una de argint, două de bronz), pentru ca la Tokyo (2020) să încheie pe 46.

China a fost devansată de SUA cu o singură medalie de aur (39 americanii), după ce sâmbătă încă avea două în plus (38-36). Delegaţia SUA a încheiat cu 39 medalii de aur, 41 de argint şi 33 de bronz, cele mai multe la total, devansând China (38-32-18) şi Japonia (27-14-17).

Marea Britanie a obținut 22 de medalii de aur, 21 de argint și 22 de bronz, în timp ce Rusia, care a concurat sub numele Comitetului Olimpic Rus din cauza unor sancțiuni pentru dopaj, a câștigat 20 de medalii de aur, 28 de argint și 23 de bronz.

Din cele 288 de medalii obținute de statele membre ale UE, 40 au fost câștigate de Italia (10-10-20), 37 au fost câștigate de Germania (10-11-16), 36 de Olanda (10-12-14), 33 de Franța (10-12-11), 20 de Ungaria (6-7-7), 17 de Spania (3-8-6) 14 de Polonia (4-5-5), 11 de Cehia (4-3-3) etc.

Printre națiunile Uniunii Europene cu cele mai puține medalii obținute se numără Grecia – cu patru medalii (2-1-1), Irlanda – cu patru medalii (2-0-2), România – cu patru medalii (1-3-0), Portugalia – cu patru medalii, Slovacia – cu patru medalii (1-1-2), Estonia – cu două medalii (1-0-1) Letonia – cu două medalii (1-0-1), Finlanda – cu două medalii (0-1-1) și Lituania – cu o medalie de argint.

Nu mai puţin de 93 de ţări au câştigat medalii la Jocurile de la Tokyo, dintre care 65 au obţinut măcar o medalie de aur.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Spania: Fotbalistul Lionel Messi și antrenorul Pep Guardiola au donat câte un milion de euro pentru lupta contra pandemiei de coronavirus

Published

on

© Leo Messi/ Facebook

Fotbalistul argentinian Lionel Messi, marea vedetă a clubului spaniol FC Barcelona, şi antrenorul echipei engleze Manchester City, spaniolul Pep Guardiola, au donat fiecare un milion de euro pentru lupta contra pandemiei de coronavirus, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Donaţia lui Messi va fi împărţită între două spitale, Clinic din Barcelona şi un centru medical din ţara sa natală, precizează Marca, potrivit Agerpres.

”Leo Messi a făcut o donaţie pentru a lupta contra coronavirusului”, a scris spitalul Clinic din Barcelona pe Twitter. ”Mulţumim foarte mult, Leo, pentru angajamentul şi susţinerea ta”, se mai arăta în mesaj.

Guardiola, fost jucător şi antrenor la Barcelonei, şi-a adus contribuţia la campania lansată de Fundaţia Angel Soler Daniel şi de Colegiul Medical din Barcelona.

”Pep Guardiola a făcut o donaţie de un milion de euro către Fundaţia Angel Soler Daniel pentru achiziţia şi furnizarea de echipament medical pentru a lupta contra pandemiei de Covid-19”, a precizat un comunicat al colegiului.

Spania este a doua cea mai afectată țară la nivel european, după Italia, și a patra la nivel mondial de pandemia de coronavirus. În această țară sunt înregistrate peste 42.000 de cazuri și peste aproape 3.000 de decese.

Pe întreg teritoriul ţării, numărul bolnavilor aflaţi la terapie intensivă se ridică la 2.636, iar al persoanelor vindecate la 3.794.

Guvernul socialistului Pedro Sanchez a decis marţi să prelungească până la 11 aprilie izolarea spaniolilor, decretată la 14 martie. Spaniolii au voie să-şi părăsească locuinţa, individual şi păstrând distanţa, numai pentru a cumpăra produse de primă necesitate, a merge la locul de muncă atunci când telemunca nu este posibilă sau pentru a-şi plimba câinele pentru scurt timp.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Coronavirus: Comitetul Internațional Olimpic și Japonia au decis amânarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo pentru vara anului 2021

Published

on

© CIO

Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, a fost de acord cu amânarea Jocurilor Olimpice de vară de la Tokyo cu un an, din cauza pandemiei de coronavirus, a spus, marţi, premierul japonez, Shinzo Abe, potrivit DPA.

Conform sursei, Abe le-a spus jurnaliştilor că în timpul unei convorbiri cu Bach s-a pronunţat pentru amânarea JO 2020 dacă şi CIO va fi de acord cu acest lucru.

”Am cerut amânarea cu un an pentru a a da posibilitatea sportivilor să se prezinte în cele mai bune condiţii şi pentru a avea un eveniment sigur pentru spectatori. Thomas Bach a fost de acord 100%”, a precizat Abe, potrivit Agerpres.

Un anunț a venit și din partea Comitetului Internațional Olimpic.

”În circumstanţele actuale şi bazându-ne pe informaţiile oferite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, preşedintele CIO şi prim-ministrul Japoniei au concluzionat că ediţia a 32-a a Jocurilor Olimpice, de la Tokyo, trebuie reprogramată dincolo de 2020, dar nu mai târziu de vara anului 2021, pentru a avea grijă de sănătatea sportivilor, a tuturor celor implicaţi în Jocurile Olimpice şi a comunităţii internaţionale”, se arată într-un comunicat al CIO.

“Liderii au ajuns la un acord că Jocurile Olimpice de la Tokyo pot fi un far de speranţă în lume în aceste vremuri tulburi, iar flacăra olimpică poate deveni lumina de la capătul tunelului în care se găseşte lumea în prezent. Astfel, s-a stabilit ca flacăra olimpică să rămână în Japonia, dar şi ca Jocurile să îşi păstreze denumire de Jocurile Olimpice şi Paralimpice Tokyo 2020”, precizează comunicatul.

La teleconferinţă au participat, pe lângă preşedintele CIO, Thomas Bach, şi prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe, preşedintele Comitetului de organizare Tokyo 2020, Yoshiro Mori, ministrul Jocurilor Olimpice, Seiko Hashimoto, guvernatoarea de Tokyo, Yuriko Koike, preşedintele Comisiei CIO de coordonare a Jocurilor, John Coates, directorul general CIO Christophe De Kepper, şi directorul executiv la Jocurilor Olimpice, Christophe Dubi.

Guvernatoarea capitalei Tokyo, Yuriko Koike, a declarat separat că deşi Jocurile vor fi amânate pentru 2021, vor purta în continuare marca ”Tokyo 2020”.

Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a decis marţi să solicite Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) amânarea cu un an a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, programate să înceapă pe 24 iulie.

În istoria Jocurilor, olimpiadele au mai fost amânate doar în timpul celor două războaie mondiale. După ediția din 1912 de la Stockholm următoarea a avut loc în 1920 la Antwerp. De asemenea, Jocurile Olimpice au luat o pauză între ediția din 1936 de la Berlin și cea de la Londra din 1948 din cauza celui de-al Doilea Război Mondial.

Continue Reading

Facebook

U.E.8 hours ago

NATO și Ucraina au semnat un acord de consolidare a cooperării împotriva atacurilor cibernetice, la câteva zile după un atac informatic la adresa Kievului

U.E.8 hours ago

Cancelarul german Olaf Scholz cere Rusiei să facă “paşi fără echivoc” către o dezescaladare în Ucraina: Situația este foarte gravă

RUSIA10 hours ago

Germania dă asigurări Kievului că va face ”totul pentru a garanța securitatea Ucrainei și Europei” și avertizează Rusia că va ”plăti un preț ridicat” dacă va recurge la ”un nou act de agresiune”

U.E.12 hours ago

Miniștrii de finanțe din zona euro vor discuta despre modul în care pot fi modificate regulile fiscale ale UE, astfel încât guvernele să le respecte

CHINA13 hours ago

Forumul de la Davos: Președintele Chinei atrage atenția că o confruntare globală ”nu rezolvă problemele” și ar putea avea ”consecințe catastrofale”

U.E.13 hours ago

UE: Procesul de reformă pentru consolidarea sistemului judiciar din Serbia trebuie să continue dincolo de referendumul din 16 ianuarie

COMISIA EUROPEANA13 hours ago

Comisia Europeană lansează o cerere de proiecte în valoare de 1 milion de euro adresată facultăților de jurnalism din UE

COMISIA EUROPEANA14 hours ago

Raport: Prețurile gazelor naturale în UE au crescut la niveluri record în al treilea trimestru din 2021, influențate de piețele globale de gaze

NATO14 hours ago

Un detașament de 30 de militari de la Brigada Multinațională de la Craiova, dislocat de România la misiunea UE din Bosnia și Herțegovina

COMISIA EUROPEANA14 hours ago

Uniunea Europeană alocă 1,5 miliarde de euro în 2022 pentru a răspunde crizelor umanitare din întreaga lume

RUSIA10 hours ago

Germania dă asigurări Kievului că va face ”totul pentru a garanța securitatea Ucrainei și Europei” și avertizează Rusia că va ”plăti un preț ridicat” dacă va recurge la ”un nou act de agresiune”

CHINA13 hours ago

Forumul de la Davos: Președintele Chinei atrage atenția că o confruntare globală ”nu rezolvă problemele” și ar putea avea ”consecințe catastrofale”

SUA4 days ago

SUA sunt pregătite atât pentru discuții, cât și pentru represalii față de Rusia, nefiind clar că Moscova a decis „în mod categoric” să întreprindă o acțiune militară în Ucraina

NATO6 days ago

Klaus Iohannis reafirmă obiectivul creșterii prezenței militare SUA în România în contextul tensiunilor cu Rusia: Punerea sub semnul întrebării a arhitecturii de securitate europene este inacceptabilă

ROMÂNIA6 days ago

Klaus Iohannis: Finalizarea aderării României la Spaţiul Schengen este “deosebit de importantă”. Finalizarea MCV, o altă prioritate majoră

FONDURI EUROPENE3 weeks ago

Premierul Nicolae Ciucă va prelua monitorizarea operaționalizării PNRR: La începutul lui 2022 urmează să intre în contul statului încă 1,9 miliarde de euro, prefinanțare din împrumutul acordat României

ROMÂNIA3 weeks ago

Guvernul lucrează la un plan de acțiune din bani europeni care să transforme România într-un lider regional pentru dezvoltare durabilă până în 2030

ROMÂNIA3 weeks ago

Nicolae Ciucă, prima întâlnire cu reprezentanții AmCham România: Stimularea investițiilor străine și atragerea de fonduri europene prin PNRR și CFM, soluții pentru prosperitate și bunăstare

ROMÂNIA4 weeks ago

Prim-ministrul Nicolae Ciucă, mesaj de Crăciun: Să ne gândim la sănătatea noastră și a celor din jur, cel mai frumos dar pe care îl putem oferi celorlalți

ROMÂNIA4 weeks ago

Klaus Iohannis, mesaj de Crăciun: La finalul unui an foarte dificil, să ne reîntoarcem la semnificațiile acestei sărbători

Advertisement

Team2Share

Trending