“Europa se unește”, exclamă președinta Parlamentului European după decizia aderării României și Bulgariei la Schengen cu frontierele maritime și aeriene

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a felicitat sâmbătă seară cetățenii României și Bulgariei pentru aderarea la spațiul Schengen, odată cu ridicarea controalelor la frontierele maritime și aeriene, Consiliul Uniunii Europene a adoptat decizia privind aplicarea acquis-ului Schengen în România și în Bulgaria începând cu luna martie 2024.

A fost un eveniment așteptat de mult timp. Acest lucru face ca Uniunea noastră să fie mai puternică și ca cetățenii noștri să fie mai în siguranță. Europa se unește“, a scris Metsola, pe platforma X.

Consiliul Uniunii Europene a adoptat, sâmbătă, 30 decembrie 2023, la ora 22.38, în unanimitate, decizia privind aplicarea acquis-ului Schengen în România și în Bulgaria, în conformitate cu care acquis-ul comunitar Schengen se va aplica la frontierele aeriene și navale ale României începând cu luna martie 2024, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne într-un comunicat care reprezintă oficializarea deciziei de aderare a României cu granițele aeriene și maritime la zona de liberă circulație, o decizie salutată de președintele Klaus Iohannis, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, prim-ministrul Marcel Ciolacu, vicepremierul și ministrul de interne Cătălin Predoiu, ministrul de externe Luminița Odobescu, dar și de liderii instituțiilor UE – președintele Consiliului European, Charles Michel, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timp ce președinția Spaniei la Consiliul Uniunii Europene a precizat că acest acord prin care spațiul Schengen se extinde reprezintă ultimul al mandatului semestrial al Spaniei la cârma UE.

“Statele membre ale UE au ajuns la un acord privind eliminarea controalelor la frontierele interne aeriene și maritime cu Bulgaria și România. Decizia a fost luată în unanimitate, în urma unei proceduri scrise”, a transmis și Consiliul Uniunii Europene într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Începând cu 31 martie 2024, nu vor mai exista controale asupra persoanelor la frontierele interne aeriene și maritime ale UE între Bulgaria și România și celelalte țări din spațiul Schengen. Această dată corespunde cu schimbarea programului de iarnă/vară stabilit de Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA).

În urma acestui prim pas, Consiliul ar trebui să ia o altă decizie pentru a stabili o dată pentru ridicarea controalelor la frontierele interne terestre.

De la aderarea lor la UE, Bulgaria și România au aplicat părți din cadrul juridic Schengen (acquis-ul Schengen), inclusiv cele referitoare la controalele la frontierele externe, cooperarea polițienească și utilizarea Sistemului de Informații Schengen.

În ceea ce privește celelalte părți ale acquis-ului Schengen, care includ ridicarea controalelor la frontierele interne și măsurile conexe, Consiliul decide în unanimitate cu privire la aplicarea acestora, după ce s-a verificat, în conformitate cu procedurile de evaluare Schengen aplicabile, dacă acestea îndeplinesc condițiile necesare.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare