Transformarea digitală a României trebuie să reușească pentru a reduce cheltuielile bugetare și pentru a ușura viața oamenilor, transmite eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu, într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.

„Transformarea digitală a României trebuie să reușească pentru a reduce cheltuielile bugetare și pentru a face viața oamenilor mult mai ușoară. De aceea, am susținut, la nivel european, alocarea consistentă de fonduri europene pentru reducerea inegalităților și educația digitală”, mai scrie eurodeputatul român.

În cadrul întâlnirii avute cu patronatul companiilor din domeniul digital (ANIS), care astăzi reprezintă aproape 10% din PIB-ul României, Victor Negrescu a prezentat perspectiva mea asupra modului în care România poate deveni un lider regional în domeniu.

„Pilonii transformării digitale trebuie să cuprindă o reglementare constructivă, sprijin pentru dezvoltarea de produse și servicii digitale autohtone, investiția în educație și bună informare, precum și afirmarea României ca actor activ și relevant în dezbaterile europene și internaționale privind evoluțiile tehnologice”, precizează acesta.

Polonia va încerca să obţină în viitoarea Comisie Europeană poziția de comisar european pentru apărare, dacă va fi creat acest post ce nu există în actualul executiv european, a declarat duminică fostul premier polonez Ewa Kopacz, în prezent vicepreşedintă a Parlamentului European, relatează agenţia PAP, preluată de Reuters.

“Cred că ne vom strădui din greu pentru a obţine postul de comisar al apărării, care nu doar va pregăti strategii pentru vremuri de pace, ci de asemenea va recunoaşte ameninţările” de securitate, a declarat Ewa Kopacz, membră în formaţiunea liberală Platforma Civică a premierului Donald Tusk, potrivit Agerpres.

Ea nu a avansat posibile nume de politicieni polonezi care ar putea ocupa noul post de comisar european pentru apărare, dar presa poloneză îl menţionează pe ministrul de externe Radoslaw Sikorski drept potenţial candidat, mai arată sursa citată.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reconfirmat recent că, dacă va rămâne în acest post după alegerile europarlamentare din iunie, în viitoarea Comisie Europeană va exista şi un comisar pentru apărare, dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului provocat de invazia rusă în Ucraina.

“Trebuie să cheltuim mai mult, să cheltuim mai mult ca europeni pentru apărare, şi acesta este motivul pentru care voi avea un comisar european pentru apărare”, a spus Ursula von der Leyen.

Abordarea reconfirmată a lui von der Leyen privind crearea unui portofoliu de comisar european pentru apărare nu pare una întâmplătoare ținând cont de rezultatele ultimului sondaj Eurobarometru înainte de alegerile europene, unde cetățenii UE indică apărarea și securitatea (37%) ca priorități principale în consolidarea poziției UE la nivel mondial.

Procesul electoral pentru alegerea membrilor în Parlamentul European reprezintă un aspect crucial al democrației europene. Reglementările sunt stabilite atât la nivelul Uniunii Europene, prin tratate și directive, cât și la nivel național, ceea ce duce la o diversitate de practici și proceduri în statele membre. În acest articol, vom explora procedurile de vot pentru alegerile Parlamentului European, începând cu baza legală și până la aspectele concrete privind dreptul de vot și de candidatură, precum și datele și modul de desfășurare a alegerilor.

Baza legală și principii fundamentale

Principiile de bază care guvernează alegerile pentru Parlamentul European sunt stabilite în tratatele fondatoare ale Uniunii Europene, cum ar fi Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), precum și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Acestea consacră dreptul la vot și la candidatură ca fiind fundamentale pentru cetățenii Uniunii Europene.

Prin Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct, se consfințeaște transformarea Parlamentului European într-o instituție aleasă direct de către cetățenii europeni. Acest act a reprezentat un pas semnificativ în democratizarea Uniunii Europene și a pus bazele unui proces electoral standardizat.

Proceduri comune în vigoare

1. Dreptul de vot și candidatură pentru cetățenii UE: Orice cetățean al Uniunii care își are reședința într-un stat membru are dreptul de a vota și de a fi ales la alegerile pentru Parlamentul European în acel stat. Aceste drepturi sunt reglementate de directive precum Directiva 93/109/CE și pot varia în funcție de țară.

2. Sistemul electoral: Alegerile europene se bazează pe principiul reprezentării proporționale și pot utiliza diverse sisteme electorale, cum ar fi sistemele listelor sau votul unic transferabil. Pragurile electorale sunt stabilite pentru a asigura reprezentativitatea și pot varia între țări, dar se impune un prag minim obligatoriu de 2% – 5% pentru circumscripțiile cu mai mult de 35 de locuri.

În prezent, următoarele state membre aplică praguri: Franța, Belgia, Lituania, Polonia, Slovacia, Cehia, România, Croația, Letonia și Ungaria (5 %); Austria, Italia și Suedia (4 %); Grecia (3 %) și Cipru (1,8 %). Celelalte state membre nu aplică niciun prag, deși Germania a încercat să facă acest lucru, însă în două decizii din 2011 și 2014, Curtea Constituțională germană a declarat pragurile pentru alegerile europene ale Germaniei existente la momentul respectiv (care au fost inițial de 5 %, apoi de 3 %) drept neconstituționale.

3. Incompatibilități: Funcția de deputat în Parlamentul European este incompatibilă cu anumite alte funcții, cum ar fi cea de membru al guvernului unui stat membru sau membru al Comisiei Europene.

Aspecte care fac obiectul dispozițiilor naționale

1. Sistemul electoral și pragurile: Fiecare stat membru poate adapta sistemul electoral conform propriilor norme și reguli. Unele state aplică praguri electorale, în timp ce altele nu.

2. Limitele circumscripțiilor: Unele state își împart teritoriul național în mai multe circumscripții regionale, în timp ce altele funcționează ca o circumscripție unică.

3. Dreptul la vot: Vârsta minimă de vot variază între state, iar în unele țări votul este obligatoriu.

Vârsta minimă la care se poate vota este de 18 ani în majoritatea statelor membre, cu excepția Austriei, Belgiei, Germaniei și Maltei, unde această vârstă este de 16 ani, și a Greciei, unde este de 17 ani.

Votul este obligatoriu în cinci state membre (Belgia, Bulgaria, Luxemburg, Cipru și Grecia): obligația de a vota vizează atât cetățenii acestor state, cât și cetățenii UE înregistrați care nu sunt resortisanți ai statului respectiv.

4. Dreptul de candidatură: Candidatura poate fi deschisă pentru cetățeni sau pentru partide politice, în funcție de legislația națională.

5. Datele alegerilor: Data și ora alegerilor sunt stabilite de fiecare stat membru.

Olanda va da startul alegerilor joi, în 6 iunie, urmată de Irlanda, unde votul are loc vineri, 7 iunie, şi de Letonia, Malta şi Slovacia, unde se va vota sâmbătă, 8 iunie. În Cehia, urnele vor fi deschise vineri şi sâmbătă, în timp ce în Italia se va vota sâmbătă şi duminică. Celelalte 20 de ţări ale Uniunii (Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria) vor organiza alegerile europene duminică, 9 iunie.

Rezultatele alegerilor vor fi disponibile în timp real pe site-ul dedicat scrutinului (https://results.elections.europa.eu/ro/)

6. Numărul eurodeputaților aleși: Numărul eurodeputaţilor aleşi din fiecare stat UE este agreat înaintea fiecăror alegeri şi se bazează pe principiul proporţionalităţii degresive, conform căruia fiecare eurodeputat dintr-o ţară mai mare reprezintă mai mulţi cetăţeni decât un eurodeputat dintr-o ţară mai mică.

Totalul numărului eurodeputaţilor nu poate depăşi 750 plus preşedintele. În total vor fi aleşi 720 de europarlamentari în iunie 2024, cu 15 mai mult decât la precedentele alegeri, organizate în 2019.

Numărul deputaţilor europeni care vor fi aleşi de fiecare stat în iunie 2024 este: Germania 96, Franţa 81, Italia 76, Spania 61, Polonia 53, România 33, Olanda 31, Belgia 22, Grecia, Cehia, Suedia, Portugalia şi Ungaria câte 21, Austria 20, Bulgaria 17, Danemarca, Finlanda şi Slovacia câte 15, Irlanda 14, Croaţia 12, Lituania 11, Slovenia şi Letonia câte 9, Estonia 7, Cipru, Luxemburg şi Malta câte 6.

Europarlamentarii alcătuiesc grupuri politice în funcţie de afinităţile lor politice, nu de naţionalitate. Fiecare grup este constituit de minimum 23 de europarlamentari din cel puţin un sfert din ţările Uniunii Europene. Un deputat poate aparţine unui singur grup politic. Unii eurodeputaţi nu fac parte din niciun grup politic, ei fiind, în acest caz, neafiliaţi.

În prezent, există şapte grupuri politice în cadrul Parlamentului European: Grupul Partidului Popular European (PPE), Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor din Parlamentul European (S&D), Grupul Renew Europe, Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană (Verzi/ALE), Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), Grupul Identitate şi Democraţie (ID) şi Grupul Stângii din Parlamentul European (GUE/NGL).

Cadrul legal în România
Conform Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în România, cei 33 de eurodeputaţi sunt aleşi prin vot universal direct de toţi cetăţenii UE înregistraţi pe listele electorale şi având vârsta de peste 18 ani.

Scrutinul se desfăşoară într-o singură circumscripţie electorală, în baza principiului reprezentării proporţionale şi pe bază de candidaturi independente. România foloseşte un sistem de liste închise, care nu permite modificarea numărului de ordine a candidaţilor pe listă.

Pentru partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice şi alianţele electorale, pragul electoral de atribuire a mandatelor reprezintă 5% din totalul voturilor valabil exprimate, la nivel naţional.

Pot candida ca independenţi cetăţenii români sau cetăţenii altor state membre ale Uniunii Europene care au dreptul de a fi aleşi şi sunt susţinuţi de cel puţin 100.000 de alegători.

Candidaţilor independenţi li se pot atribui mandate dacă au obţinut, fiecare în parte, un număr de voturi valabil exprimate cel puţin egal cu coeficientul electoral naţional. Coeficientul electoral naţional reprezintă partea întreagă a raportului dintre numărul total de voturi valabil exprimate şi numărul de mandate de parlamentari europeni ce revin României.

Atribuirea mandatelor în PE se face, potrivit Legii 33/2007, în două etape.

În prima etapă, Biroul Electoral Central calculează pragul electoral şi coeficientul electoral naţional şi stabileşte, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate, lista partidelor, alianţelor politice, alianţelor electorale şi candidaţilor independenţi cărora li se pot repartiza mandate.

În etapa a doua, se repartizează mandatele la nivelul circumscripţiei naţionale pentru listele selectate prin metoda d’Hondt. Această metodă de repartizare a mandatelor constă în împărţirea voturilor valabil exprimate pentru fiecare listă şi candidat independent, selectate în condiţiile prevăzute la lit. a), la 1, 2, 3, 4 etc. până la numărul total de mandate de repartizat, şi ierarhizarea acestor câturi în ordine descrescătoare. Numărul de mandate repartizate fiecărei liste în parte corespunde cu numărul total de câturi aferente fiecărei liste cuprinse în şirul ordonat, până la repartizarea tuturor mandatelor.

Candidatului independent căruia i-ar reveni cel puţin un mandat i se repartizează un singur loc, indiferent de câte mandate au rezultat din calcul, se mai prevede în legea menţionată.