Eurostat: Uniunea Europeană a înregistrat cel mai redus nivel al ratei șomajului din ultimii 19 ani

Rata şomajului în Uniunea Europeană s-a situat la 6,3% în iunie, stabilă comparativ cu luna precedentă şi în scădere faţă de 6,8% în perioada similară din 2018, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), relatează Agerpres.

Acesta este cel mai redus nivel al ratei şomajului înregistrate în UE de când Eurostat publică statisticile lunare privind şomajul, respectiv ianuarie 2000.

În zona euro, rata şomajului s-a situat la 7,5% în iunie, în scădere de la 7,6% în luna precedentă şi 8,2% în perioada similară din 2018. Acesta este cel mai redus nivel înregistrat în zona euro din iulie 2008.

Eurostat estimează că în zona euro aproximativ 12,37 milioane de persoane (din totalul populaţiei estimat la 330 de milioane) erau în şomaj în cursul lunii iunie, cu 1,032 milioane mai puţin decât în perioada similară din 2018.

În rândul statelor membre, cele mai ridicate rate ale şomajului în iunie s-au înregistrat în Grecia (17,6% în aprilie 2019), Spania (14%) şi Italia (9,7%). La polul opus, se situează Cehia (1,9%) şi Germania (3,1%).

România este sub media din UE, cu o rată a şomajului de 4% în iunie, în creştere faţă de 3,9% în luna precedentă dar în scădere faţă de 4,2% în perioada similară din 2018.

© Eurostat

Cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în Grecia (de la 19,8% la 17,6% în perioada în aprilie 2018 – aprilie 2019), Cipru (de la 8,3% la 6,5%), Croaţia (de la 8,6% la 7,1%), Irlanda (de la 5,9% la 4,5%) şi Slovacia (de la 6,7% la 5,4%)

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare