Connect with us

INTERNAȚIONAL

Fondul Monetar Internațional avertizează că pandemia de coronavirus va provoca recesiune globală în 2020. Kristalina Georgieva dă asigurări că FMI este pregătit să mobilizeze toată capacitatea de creditate, de 1.000 de miliarde de dolari

Published

on

© International Monetary Fund/ Facebook

Pandemia de coronavirus va provoca recesiune globală în 2020, care ar putea fi mai rea decât cea înregistrată în timpul crizei financiare din 2008-2009, a avertizat luni Fondul Monetar Internațional, prin vocea directorului general, Kristalina Georgieva, care se așteaptă la redresare în 2021, anunță Reuters, citat de Agerpres.

”Vor fi necesare chiar mai multe măsuri, în special pe frontul fiscal”, a declarat şeful FMI, după o teleconferinţă cu guvernatorii băncilor centrale şi miniştrii de Finanţe ai G20 (cele mai puternice ţări ale lumii), care au fost de acord cu necesitatea solidarităţii pe plan global.

Fondul Monetar Internaţional va majora semnificativ finanţarea de urgenţă, în condiţiile în care deja 80 de ţări au cerut ajutor. FMI este pregătit să mobilizeze toată capacitatea sa de creditare, de 1.000 de miliarde de dolari, a dat asigurări Georgieva.

”Costurile umane ale pandemiei sunt deja incomensurabile și toate țările trebuie să lucreze împreună pentru a proteja oamenii și a limita pagubele economice”, a completat directorul FMI.

Peste 15.300 de oameni au murit din cauza noului coronavirus, iar peste 350.000 de cazuri de infectare au fost confirmate, la nivel mondial. De asemenea, numărul de recuperări este de peste 100.165. Pandemia de COVID-19 a cuprins aproape întreg globul, afectând 192 de țări și teritorii.

Italia este cea mai afectată țară de SARS-CoV2, înregistrând 5.476 de decese, urmată de China, cu 3.270, Spania, cu 2.182, care a devansat Iranul, înregistrând până în prezent 1.812 morți, Europa devenind epicentrul pandemiei.

Citiți și:
Coronavirus: Banca Centrală Europeană lansează un plan de urgență de 750 de miliarde de euro destinați datoriei publice și private

Pentru a venit în sprijinul statelor membre, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat vineri seară că Uniunea Europeană suspendă temporar prevederile Pactului de Stabilitate și Creștere și regulile bugetare care le impuneau statelor membre să nu depășească un deficit bugetar de 3% din PIB.

”Am promis că vom face orice pentru a sprijini companiile și cetățenii europeni în această criză și astăzi pot să spun că am livrat. Ieri am pus în practică cea mai flexibilă schemă de ajutor de stat pentru a ajuta oamenii și companiile. Guvernele pot da acum bani pentru multe companii care sunt lovite de acest șoc, hoteluri, restaurante, companii de transport sau firme mici care riscă să se închidă. fără sprijin. Astăzi, iar asta nu s-a mai făcut niciodată, activăm clauza de relaxare a regulilor bugetare. Asta înseamnă că guvernele naționale pot pompa în economie atât de mulți bani cât este nevoie. Relaxăm regulile bugetare pentru a le permite să facă acest lucru”, a spus von der Leyen într-o postare video pe contul său de Twitter, făcând astfel un anunț fără precedent în istoria Uniunii Europene.

Miniștrii de finanțe din cele 27 de state membre ale UE au adoptat deja o declarație prin care dau undă verde propunerii Comisiei Europene de activare a clauzei derogatorii generale din Pactul de Stabilitate şi de Creştere, ca parte a strategiei sale de a reacţiona rapid, ferm şi coordonat la pandemia de coronavirus. 

Această decizie vine să completeze o hotărâre anterioară adoptată de Comisia Europeană prin care permite statelor membre să utilizeze toată flexibilitatea prevăzută de normele privind ajutoarele de stat pentru a sprijini economia în contextul epidemiei de COVID-19.

Potrivit prevederilor acestui cadru temporar, statele membre vor putea să instituie scheme care să permită acordarea unei finanțări de până la 800 000 euro unei întreprinderi pentru a răspunde nevoilor urgente de lichiditate ale acesteia.

Comisia Europeană a lansat săptămâna trecut un pachet financiar de 37 de miliarde de euro pentru statele membre în atenuarea unei crize economice asociate pandemiei de coronavirus, dar și flexibilizarea unor reguli europene cuprinse în politica de predictibilitate fiscală europeană, anume relaxarea criteriilor de menținere a unui deficit bugetar la 3% din PIB.

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii au dat deja undă verde propunerii Comisiei Europene de a pune la dispoziția statelor membre ale UE finanțarea mai sus precizată ce provine din fondurile de coeziune pentru a aborda consecințele crizei coronavirusului.

Pentru ca propunerea Comisiei Europeenă să fi adoptată, aceasta are nevoie și de avizul pozitiv din partea Parlamentului European. 

Astfel, Parlamentul European se va reuni joi, 26 martie, la Bruxelles, în sesiune plenară extraordinară, de doar o zi, pentru pentru a aproba prin vot măsurile propuse de Comisia Europeană în contextul crizei coronavirusului.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

MAREA BRITANIE

Guvernul britanic: Negocierile între Uniunea Europeană și Regatul Unit se prelungesc, în încercarea de a găsi un consens privind un acord comercial post-Brexit

Published

on

© European Communities, 2008

Negociatorii-șefi pentru relațiile post-Brexit din partea Uniunii Europene și Regatului Unit, în speță, Michel Barnier și David Frost, au anunțat că vor continua negocierile pentru identificarea unui consens privind un acord comercial între cele două părți până miercuri, a transmis Downing Street 10, potrivit BBC, citat de Digi24.

Secretarul pentru Irlanda de Nord al guvernului britanic, Brandon Lewis, a declarat că extinderea discuțiilor este ”un semn bun” că se va ajunge la un acord. ”Trebuie să ne asigurăm că va fi un acord care funcționează nu doar pentru partenerii noștri europeni, dar și pentru Regatul Unit”, a completat acesta.

Negociatorul-șef al UE pentru relațiile post-Brexit, Michel Barnier, a ajus joi la Londra, pentru a relua negocierile cu omologul său britanic, David Frost, după ce acestea au fost deblocate după a treia convorbire telefonică din această săptămână între cei doi oficiali.

Sosind la Londra, Barnier a transmis că ”fiecare zi contează” și că ambele părți au o ”responsabilitate comună uriașă” în cadrul negocierilor. 

Negocierile au fost suspendate săptămâna trecută după reuniunea șefilor de stat sau de guvern, care a avut loc la Bruxelles, în urma căreia UE-27 a cerut Londrei să depună eforturile necesare ”pentru ca un acord să fie posibil” în puținul timp rămas până la încheierea perioadei de tranziție, la 31 decembrie 2020.

Prim-ministrul britanic, Boris Johnson, care a primit această poziție drept una ultmativă, a criticat vineri Uniunea Europeană pentru că a refuzat solicitarea sa privind încheierea unui acord comercial după modelul celui încheiat de UE cu Canada. În acest context, șeful Executivului de la Londra a declarat că țara sa va fi dispusă să reia tratativele comerciale doar dacă Uniunea arată ”o schimbare fundamentală de abordare”, în caz contrar va accepta un tratat după modelul celui australian, aluzie la relații comerciale guvernate de regulile Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).

În urma unor declarații ale negociatorului-șef al UE, Michel Barnier, în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, desfășurate între 19-22 octombrie, în care acesta a transmis că este pregătit să caute ”compromisuri necesare, de fiecare parte”, astfel încât Uniunea și Marea Britanie să ajungă la un acord comercial, Londra a anunțat că este pregătită pentru negocieri ”intensive”.

Negocierile sunt blocate în continuare în trei subiecte, şi anume accesul pescarilor europeani în apele britanice, o chestiune sensibilă pentru mai multe state europene, cu precădere Franța, pescarii ţărilor din UE fiind puternic dependenţi de apele britanice, ceea reprezintă 30% din cifra afaceri a pescarilor francezi, garanţiile cerute Londrei în domeniul concurenţei şi modul în care să fie soluţionate diferendele în viitorul acord.

Pe ansamblu, Bruxelles-ul doreşte un acord extins care să cuprindă şi norme ale UE privind concurenţa, mediul sau fiscalitatea, în timp ce Londra doreşte doar un acord clasic de liber schimb.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Bulgaria s-a alăturat inițiativei SUA Clean Network privind securitatea rețelelor de telecomunicații mobile 5G

Published

on

© U.S. Embassy Sofia/ Twitter

Bulgaria și Statele Unite au semnat vineri o declarație privind securitatea rețelelor de telecomunicații mobile 5G, care urmărește să asigure protecție și comunicații sigure, informează Reuters, citat de Agerpres.

Bulgaria s-a alăturat astfel inițiativei Clean Network a Departamentului de Stat al SUA, care afirmă că încearcă să elimine ”ameninţările pe termen lung la adresa confidenţialităţii datelor, a securităţii şi a drepturilor omului pe care le reprezintă pentru lumea liberă actori autoritari maligni precum Partidul Comunist Chinez”.

”Bulgaria este într-o companie bună. În calitate de membru NATO se alătură acum celor 27 din cele 30 de state membre NATO ca participant la Clean Network”, a declarat subsecretarul american pentru afaceri economice Keith Krach într-o înregistrare video dată publicităţii de guvernul bulgar cu ocazia semnării declaraţiei.

Ambasada Statelor Unite la Sofia a calificat această decizie drept una istorică, precizând că Bulgaria se alătură unei ”coaliții în creștere de țări și companii angajate să își protejeze rețelele 5G de furnizori nesiguri”.

În declaraţiile executivului de la Sofia nu se menţionează niciun furnizor specific sau care ar fi consecinţele semnării declaraţiei pentru operatorii bulgari de telecomunicaţii care vor dezvolta reţele 5G.

Washingtonul este îngrijorat de poziţia dominantă a Beijingului pe piaţa infrastructurii 5G şi şi-a presat aliaţii să excludă tehnologiile Huawei.

În încercarea de a contracara această poziție dominantă în ascensiune a Chinei, Secretarul de stat american, Mike Pompeo, și Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, au lansat vineri un canal de dialog pe probleme legate de China.

”Înaltul Reprezentant /vicepreşedintele Borrell şi secretarul de stat Pompeo au salutat începerea acestui dialog ca un forum dedicat experţilor UE şi SUA pentru a discuta întreaga paletă a aspectelor legate de China”, potrivit comunicatului mai sus citat.

Prima întâlnire la nivel înalt este programată pentru mijlocul lunii noiembrie între adjunctul secretarului de stat american şi secretarul general al SEAE.

Continue Reading

NATO

Zece miniștri ai apărării din NATO au lansat o inițiativă multinațională pentru dezvoltarea capacităților terestre de apărare antiaeriană cu rază foarte scurtă, scurtă și medie de acțiune

Published

on

© NATO

Miniștrii apărării din zece țări membre NATO au lansat vineri, al finalul unei reuniuni desfășurate în format virtual, o inițiativă de dezvoltare a capacităților terestre de apărare antiaeriană (Ground Based Air Defence, GBAD) cu rază de acţiune foarte scurtă, scurtă şi medie.

Potrivit unui comunicat al Alianței, miniştrii din Belgia, Danemarca, Germania, Italia, Letonia, Olanda, Regatul Unit, Slovenia, Spania şi Ungaria au semnat virtual, în timpul unei videoconferinţe, o scrisoare de intenţie în care propun o soluţie inovatoare împotriva unei game largi de atacuri aeriene şi cu rachete, potrivit Agerpres.

Prin acest proiect se urmărește implementarea unei abordări modulare sistematice, prin care NATO urmărește să echipeze aliații implicați cu soluții versatile, la scară variabilă, care le vor permite crearea unor forţe GBAD adaptate la necesităţi, care să acopere întreg spectrul de raze de acţiune de la foarte scurtă la medie. Modulele naţionale separate vor putea fi integrate în pachete GBAD multinaţionale.

”Această abordare inovatoare, modulară, va duce la o creştere dramatică a flexibilităţii operaţionale, scalabilității şi interoperabilităţii forţelor terestre antiaeriene”, a declarat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Proiectul face parte din portofoliul în creştere de proiecte multinaţionale de mare vizibilitate (High Visibility Projects, HVP) susţinut de NATO ca reacţie la principalele ameninţări la adresa Alianţei.

În cadrul aceleiași reuniuni mai sus amintite, miniștrii Apărării ai Germaniei, Greciei, Regatului Unit și Regatului Unit au lansat un nou proiect din seria multinaţională de mare vizibilitate (High Visibility Projects, HVP), susţinut de NATO: arme împotriva rachetelor, proiectilelor de artilerie şi mortiere (Counter Rockets, Artillery and Mortar – C-RAM) care să poată fi desfăşurate rapid.

Conform unui comunicat al Alianței, experți din cele patru state aliate vor explora opțiunile de dezvoltare și achiziții multinaționale de capabilități din acest domeniu, cu aplecare spre soluții inovatoare cum ar fi cele bazate pe energie dirijată, potrivit Agerpres.

Cei patru miniștrii ai apărării au semnat virtual, din capitalele statelor participante, o scrisoare de intenție în acest sens.

Capacităţile C-RAM sunt vitale pentru gradul de pregătire al NATO. Dezvoltarea şi achiziţia de soluţii eficace pentru apărarea forţelor aliate împotriva rachetelor şi artileriei vor contribui la protecţia eficientă a personalului, instalaţiilor şi echipamentelor.

”Această iniţiativă C-RAM va creşte semnificativ capacităţile de efectuare a unor operaţiuni de mare intensitate, îmbunătăţind totodată protecţia personalului, instalaţiilor şi echipamentelor împotriva atacurilor cu rachete şi mortiere, precum şi a ameninţărilor aeriene convenţionale”, a declarat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Iniţiativa multinaţională va furniza o soluţie mai ieftină şi mai fiabilă, crescând în acelaşi timp interoperabilitatea aliaţilor participanţi.

Continue Reading

Facebook

Europe Talks 2020 – Survey

MAREA BRITANIE4 hours ago

Guvernul britanic: Negocierile între Uniunea Europeană și Regatul Unit se prelungesc, în încercarea de a găsi un consens privind un acord comercial post-Brexit

Dan Motreanu5 hours ago

Eurodeputatul Dan Motreanu, mesaj cu prilejul Zilei Armatei României: Curajul arătat de militarii români în cele mai grele momente ale istoriei țării, dovada unui înalt spirit de sacrificiu pentru apărarea unității și libertății naționale

ROMÂNIA6 hours ago

Primul parc experimental de cercetare pentru tehnologii avansate în energii alternative, dezvoltat la Cluj cu confinațare europeană de peste 6,5 milioane de lei

INTERNAȚIONAL7 hours ago

Bulgaria s-a alăturat inițiativei SUA Clean Network privind securitatea rețelelor de telecomunicații mobile 5G

ROMÂNIA8 hours ago

Ziua Armatei Române. Premierul Ludovic Orban: Apreciem profesionismul militarilor care astăzi întăresc capacitatea defensivă a țării, la standarde euro-atlantice și activează în misiuni desfășurate sub egida NATO, OSCE, ONU sau a UE

ROMÂNIA9 hours ago

Klaus Iohannis, mesaj cu ocazia Zilei Armatei României: Țara noastră are o armată bine pregătită, care asigură îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul NATO și implementarea Politicii de Securitate şi Apărare Comună a UE

ROMÂNIA10 hours ago

Ioana Constantin, secretarul general adjunct al PMP, mesaj cu ocazia Zilei Armatei Române: Prin devotamentul și profesionalismul de care au dat dovadă, militarii noștri au făcut România respectată în interiorul NATO

ROMÂNIA10 hours ago

CSM: Octavia Spineanu-Matei, candidatul României pentru funcţia de judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI11 hours ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Proiectele pentru arădeni pornesc de la nivel local și județean și au susținere națională prin Guvernul PNL, prin Parlament și, mai departe, prin Parlamentul European

ROMÂNIA12 hours ago

Autoritatea pentru Digitalizarea României: Peste 725.000 de persoane fizice și juridice au cont pe Ghișeul.ro, singura platformă online de plată a serviciilor publice fără comision

ROMÂNIA2 days ago

Guvernul a aprobat proiectul privind structura suport în cazul celor 15 procurori delegați la Parchetul European, condus de Laura Codruța Kövesi

ROMÂNIA6 days ago

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu: Urmează discuţii foarte dure cu agenţiile de rating şi cu Comisia Europeană

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Marian-Jean Marinescu, raportorul PE pentru politica de transport a UE: Comisia Europeană trebuie să prioritizeze finalizarea coridoarelor strategice și alocarea integrală a fondurilor pentru atingerea acestui obiectiv

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros: România a atras în acest an fonduri europene pentru agricultură de peste două miliarde de euro

Dragoș Pîslaru2 weeks ago

Dragoș Pîslaru: Pandemia este o lovitură, dar și un moment în care putem face tranziția de la o piața reactivă și inflexibilă la una dinamică

U.E.2 weeks ago

COVID-19: Noi recomandări privind coordonarea restricțiilor de călătorie în UE. Platforma „Re-open EU”, actualizată permanent cu date noi privind călătoriile

ENGLISH2 weeks ago

COVID19: regions and cities demand simplified access to EU funds and sufficient time to invest on recovery

U.E.2 weeks ago

Barometrul regional și local al UE avertizează că pandemia COVID-19 riscă să creeze o generație de tineri „pierdută”

Cristian Bușoi2 weeks ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Energie din PE, schimb de opinii cu directorul DG Energie din Comisia Europeană: Numai prin îmbunătățirea energetică a clădirilor, UE și-ar putea reduce consumul de energie cu cel puțin 6%

Dragoș Pîslaru2 weeks ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Digitalizarea României necesită o reconfigurare „din temelii” a societății, operând mai incluziv din perspectiva competențelor digitale

Advertisement
Advertisement

Trending