Franța „reafirmă sprijinul față de România și R. Moldova” după incursiuni „inacceptabile” ale unor drone în spațiile aeriene ale celor două țări

Incursiunile unor drone în spațiile aeriene ale României și Republicii Moldova sunt „inacceptabile”, transmite Ministerul francez pentru Europa și Afaceri Externe prin intermediul unui purtător de cuvânt.

„Spațiile aeriene ale României și Republicii Moldova au fost din nou încălcate de incursiuni ale unor drone, în contextul războiului din Ucraina. Aceste incidente sunt inacceptabile. Franța reafirmă sprijinul său față de România și Republica Moldova și colaborează cu partenerii săi din Uniunea Europeană și NATO pentru a consolida apărarea noastră aeriană”, a declarat acesta într-un mesaj publicat de Ambasada Franței în România pe pagina sa de Facebook.

 

În dimineața de 25 noiembrie, radarele MApN au detectat o țintă care se îndrepta spre spațiul aerian național, în proximitatea județului Tulcea, în contextul atacului masiv al Rusiei asupra Ucrainei.

MApN a ridicat în aer, la ora 06.28, două aeronave germane Eurofighter Typhoon, de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, pentru monitorizarea situației. 

Potrivit unui comunicat MApN, ținta a traversat spațiul aerian național dinspre direcția Vâlcove (Ucraina), până în zona Chilia Veche, județul Tulcea.

La ora 06.55 s-a transmis mesaj Ro-Alert în zona județului Tulcea.

La 07.11 aeronavele Eurofighter Typhoon au raportat contact radar cu ținta deasupra teritoriului Ucrainei, în afara spațiului aerian al României.

La ora 07.37 s-a ordonat ridicarea de la sol pentru două aeronave F16 Fighting Falcon, de la Baza 86 Aeriană Borcea, iar la 07.48 s-a emis Ro-Alert și pentru județul Galați. 

La 07.50 sistemele radar au detectat o a doua pătrundere în spațiul aerian național, în zona județului Galați, iar aeronavele F-16 au avut contact radar cu aceasta.

La aceeași dată, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost survolat ilegal de șase drone.

Ministrul ucrainean de externe Andrii Sybiha a condamnat incidentele și a subliniat solidaritatea țării sale cu „partenerii din Triunghiul Odesa, România și Republica Moldova.”

„Reprezintă încă o dovadă că agresiunea Rusiei amenință în mod direct nu numai Ucraina, ci și alte națiuni europene și comunitatea transatlantică în ansamblu”, a menționat șeful diplomației ucrainene într-un mesaj publicat pe X.

În semn de protest, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova l-a convocat la sediul său pe ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău.

Acesta din urmă a fost întâmpinat pe treptele ministerului de una dintre dronele care au pătruns ilegal în spațiul aerian moldovenesc.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare