Imperialismul și expansionismul sunt în ADN-ul Rusiei lui Putin, afirmă Stubb: Rusia nu va testa Articolul 5. Finlanda, Turcia și Polonia au cele mai mari armate de pe flancul estic al NATO

Corespondență din München

Președintele Finlandei, Alexander Stubb, a avertizat sâmbătă, la Conferința de Securitate de la München, că „imperialismul și expansionismul sunt în ADN-ul lui Putin și al Rusiei”, subliniind că amenințarea Moscovei nu va dispărea odată cu încheierea războiului din Ucraina.

Stubb a adoptat un ton diplomatic, afirmând că „dacă rezultatul a ceea ce s-a întâmplat la Davos și a ceea ce am văzut în legătură cu Groenlanda în ultimele luni este o prezență NATO mai puternică în Arctica și o securitate arctică consolidată, atunci cred că ne-am descurcat destul de bine”.

El a anunțat că urmează exerciții militare majore în Arctica, menite să demonstreze că NATO tratează cu maximă seriozitate securitatea regională pe fondul pretențiilor Statelor Unite legate de insula arctică.

Întrebat dacă Rusia reprezintă în prezent o amenințare directă la adresa Europei, liderul finlandez a declarat că „Rusia nu va testa Articolul 5 al NATO”.

„Există un motiv pentru care descurajăm, există un motiv pentru care o țară precum Finlanda are una dintre cele mai mari armate din NATO pe flancul estic… există Turcia, Ucraina, Polonia și Finlanda”, a subliniat liderul de la Helsinki.

Referirea vizează clauza de apărare colectivă din Tratatul Alianței, cunoscută drept Articolul 5, care prevede că un atac împotriva unui aliat este considerat un atac împotriva tuturor.

Stubb a precizat totodată că, în acest moment, nu vede o amenințare directă imediată din partea Moscovei, însă avertizează asupra perspectivei pe termen mediu și lung.

„Nu văd în acest moment o amenințare directă de securitate din partea Rusiei, dar sunt întru totul de acord cu Mette că, atunci când războiul din Ucraina se va încheia, amenințarea nu se va reduce pentru restul Europei, pentru Asia Centrală sau pentru Caucazul de Sud, deoarece ADN-ul inerent al Rusiei și al lui Putin este imperialismul și expansionismul”, a argumentat el.

Mesajul transmis de președintele finlandez indică faptul că, din perspectiva Helsinki-ului, finalul războiului din Ucraina nu va echivala automat cu o diminuare a riscurilor de securitate în regiune, iar consolidarea descurajării și a prezenței NATO pe flancul estic și în Arctica rămâne o prioritate strategică.

Cu o zi în urmă, tot pe scena Conferinței, Stubb a cerut Europei să adopte „realismul bazat pe valori”. Întrebat fiind care este sfatul său pentru alte țări pentru a-și asigura viitorul în această nouă ordine mondială emergentă, el a răspuns: „Alătură-te Uniunii Europene. Îți oferă protecție”.

Acesta și-a lansat recent volumul „The Triangle of Power – Rebalancing the New World Order”.

În centrul cărții se află ideea că ordinea liberală mondială se află într-un proces accelerat de dezagregare, fiind înlocuită de o competiție tot mai accentuată între poli de putere. „Argumentul meu principal este că ordinea liberală mondială se destramă. Cooperarea multilaterală lasă loc rivalității și conflictului multipolar”, a subliniat președintele Finlandei.

Volumul este prezentat ca un apel la o regândire a politicii externe și a modului în care statele gestionează relațiile internaționale, într-un moment marcat de conflicte, polarizare și slăbirea instituțiilor multilaterale. „Cartea este un apel la un realism bazat pe valori și la o politică externă demnă”, a explicat președintele finlandez.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare