spot_img

John Kerry: Parteneriatul Strategic SUA – România este “cu adevărat critic” în domeniul energiei nucleare, mai ales când Putin transformă energia într-o armă

Trimisul special pentru climă al președintelui SUA, John Kerry, a declarat miercuri că parteneriatul strategic pe care Statele Unite îl au cu România este unul “cu adevărat critic în special când ne uităm la ceea ce se întâmplă astăzi în Europa, unde energia este transformată în armă de către Putin”.

Kerry a făcut aceste remarci la alături de președintele Klaus Iohannis evenimentul de înmânare a celor două scrisori de intenţie privind împrumuturile din partea US Exim Bank pentru Unităţile 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă, care a avut loc în marja celei de-a 27-a Conferinţe a Părţilor Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP27), de la Sharm El-Sheikh, în Egipt.

“Parteneriatul strategic pe care îl avem cu România pentru renovarea și extinderea centralei de la Cernavodă este cu adevărat critic, mai ales când ne uităm la ceea ce se întâmplă astăzi în Europa, unde energia este transformată în armă de către Putin. (…) Apreciem leadership-ul României pe acest front și ne bucurăm să vedem că atât reactoarele mari, cât și cele mici vor juca un rol important în viitorul indice energetic al României”, a spus Kerry, salutând leadership-ul României și al președintelui Klaus Iohannis în privința acestei cooperări. 

“Nu putem atinge neutralitate zero din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2050 fără ca energia nucleară să fie parte a mixului energetic”, a transmis oficialul american.

El a afirmat că proiectul din România va dubla capacitatea de producţie de energie de la Cernavodă şi va ajuta la reducerea emisiilor.

Citiți și COP27. SUA vor acorda împrumuturi de 3 miliarde dolari pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. Klaus Iohannis: Avem nevoie de securitate energetică

Cele două scrisori de intenţie din partea US Exim Bank vizează un prim împrumut de circa 50 milioane de dolari, care va sprijini derularea Fazei a doua, de lucrări preliminare, a proiectului Unităţilor 3 şi 4 şi un împrumut ulterior, de 3 miliarde de dolari, care să sprijine Faza a treia, de construcţie efectivă a proiectului, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Potrivit sursei citate, reprezentantul special al președintelui Statelor Unite ale Americii pentru Climă, John Kerry, a exprimat aprecierea pentru rolul principal asumat de România prin dezvoltarea proiectelor energetice în domeniul nuclear, ca alternativă viabilă pentru producerea de energie curată.

În acest sens, oficialul american a evidențiat relevanța Parteneriatului Strategic al Statelor Unite ale Americii cu România și sprijinirea demersurilor României de creștere a ponderii domeniului nuclear în mixul energetic național, atât prin construirea de reactoare modulare de mici dimensiuni, cât și prin retehnologizarea și extinderea Centralei Nucleare de la Cernavodă.

Organizarea acestei ceremonii în marja COP27 de la Sharm El-Sheikh urmează unui moment similar în dimensiunea cooperării energetice a Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, care a avut loc anul trecut la COP26 de la Glasgow. Atunci, președintele Klaus Iohannis și emisarul special pentru climă al președintelui SUA, John Kerry, au anunțat planurile de a construi în România, în parteneriat cu compania americană NuScale Power, o centrală cu reactor modular de mici dimensiuni (SMR), “prima de acest fel”, aducând cea mai recentă tehnologie nucleară civilă într-o parte importantă a Europei.

Însă, componenta energetică a Parteneriatului Strategic dintre România și SUA precedă colaborarea privind reactoarele modulare de mici dimensiuni.

Acest nou acord între Washington și București vine să dezvolte un nou domeniu al cooperării în cadrul Parteneriatului Strategic bilateral – cel al energiei nucleare civile. Această cooperare a devenit posibilă după ce președinții Statelor Unite și României au adoptat, în august 2019, la Casa Albă, o declarație comună prin care au încurajat “puternic colaborarea strânsă a industriilor noastre pentru a sprijini obiectivele României în domeniul energiei nucleare civile”.

Astfel, România şi SUA au parafat la 9 octombrie 2020, la Washington, un acord interguvernamental extins care permite cooperarea în ceea ce priveşte domenii de importanţă pentru România, cum ar fi proiectul Unităţilor 3 şi 4 ale Centralei Nuclearo-electrice de la Cernavodă, retehnologizarea Unităţii 1, precum şi cooperare pe diverse paliere în domeniul nuclear civil din România. Separat de acordul parafat, România a identificat interesul SUA şi pentru o componentă de finanţare de 7 miliarde de dolari pentru dezvoltarea proiectelor din domeniul energetic printr-un Memorandum de Înţelegere cu Exim US. Acordul menționat a fost semnat, în luna decembrie 2020, la București.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare