Liderii țărilor G7 au finalizat detaliile privind un împrumut de 50 de miliarde de dolari destinat Kievului, susținut de profiturile generate de activele suverane rusești înghețate după invazia Ucrainei, informează Le Monde.
”Am ajuns la un consens cu privire la modalitatea de a acorda Ucrainei un împrumut de aproximativ 50 de miliarde de dolari pentru accelerarea veniturilor extraordinare (ERA). Aceste împrumuturi vor fi garantate și rambursate prin fluxuri viitoare de venituri extraordinare provenite din imobilizarea activelor suverane rusești, în conformitate cu sistemele juridice respective ale G7 și cu dreptul internațional. Veniturile împrumutului vor fi plătite prin canale multiple pentru a sprijini asistența bugetară, militară și de reconstrucție a Ucrainei, în conformitate cu toate legile aplicabile și cu sistemele juridice respective ale membrilor G7. Obiectivul nostru este să începem să efectuăm plățile până la sfârșitul anului”, anunță liderii G7 într-o declarație comună publicată de Casa Albă.
Anunțul a fost făcut în contextul în care miniștrii de Finanțe din G7, guvernatorii băncilor centrale, și șefii Fondului Monetar Internațional, Băncii Mondiale, Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Consiliului pentru Stabilitate Financiară (FSB)s-au reunit în această săptămână la Washington.
Miniștrii de Finanțe din G7 ”au convenit asupra unei soluții tehnice care să asigure coerența, coordonarea, distribuirea echitabilă a împrumuturilor și solidaritatea între toți partenerii G7”, se arată într-o declarație.
”Nu vom renunța la hotărârea noastră de a oferi Ucrainei sprijinul de care are nevoie pentru a triumfa”, au adăugat liderii. Aceștia au făcut apel la Moscova să pună capăt războiului și să plătească pentru daunele cauzate Ucrainei.
Din totalul de 50 de miliarde de dolari (aproximativ 45 de miliarde de euro), 20 de miliarde de dolari vor fi asigurate de Statele Unite.
De cealaltă parte, Uniunea Europeană este pregătită să acopere până la 35 de miliarde de euro din acest împrumut stabilit în luna iunie, cu prilejul summitului găzduit de Italia.
Mecanismul de cooperare în materie de împrumuturi pentru Ucraina, un cadru recent stabilit, va fi cel care va asigura accesul Ucrainei la veniturile viitoare generate din activele înghețate ale Băncii Centrale a Rusiei, deținute în UE.
Aceste fonduri vor fi utilizate pentru rambursarea împrumuturilor oferite atât de UE, cât și de partenerii din G7. În timp ce aceste fonduri vor fi folosite pentru deservirea și rambursarea împrumuturilor, Ucraina va avea libertatea de a aloca aceste resurse conform nevoilor sale.
Aproximativ 210 de miliarde de euro în active sunt deținute în UE și blocate în temeiul sancțiunilor impuse Rusiei după invazia Ucrainei din februarie 2022.




