REPUBLICA MOLDOVA
Maia Sandu, întrevedere cu comisarul european pentru vecinătate și extindere: Am discutat despre prioritățile Republicii Moldova pentru anul 2022 în relația cu UE
Published
3 years agoon
By
Andreea Radu
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut joi o întrevedere, în contextul vizitei la Bruxelles, cu Oliver Varhelyi, comisarul european pentru vecinătate și extindere, șefa statului mulțumindu-i oficialului european pentru susținerea oferită țării pe parcursul acestui an.
„Ajutorul venit de la Comisia Europeană ne-a sprijinit în lupta cu pandemia și în efortul de a relansa activitatea economică”, a transmis Maia Sandu.
În cadrul întrevederii cei doi au discutat despre oportunitățile ce se deschid pentru Republica Moldova prin intermediul Planului economic și de investiții pentru Parteneriatul Estic, dar și alte inițiative ce urmează să fie lansate anul viitor.
De asemenea, discuțiile au vizat prioritățile Republicii Moldova pentru anul 2022 în relația cu UE, printre care și un nou Program de asistență macrofinanciară.
Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene și cei ai instituțiilor europene au recunoscut miercuri inițiativa trio-ului Georgia, Republica Moldova și Ucraina de a consolida cooperarea lor cu Uniunea Europeană, într-o declarație comună adoptată între Uniunea Europeană și cele cinci state ale Parteneriatului Estic la finalul summitului desfășurat la Bruxelles.
Prezentă la Bruxelles pentru summitul Parteneriatului Estic, Maia Sandu a participat marți și la deschiderea celei de-a 10-a reuniuni anuale a Conferinței Autorităților Regionale și Locale a Parteneriatului Estic (CORLEAP), unde a anunțat că împreună cu guvernul de la Chișinău va lansa Programul “Satul European” pentru a oferi localităților rurale din Moldova acces echitabil la fonduri de dezvoltare și va sprijini antreprenorii locali.
Alegerea Maiei Sandu ca președinte al Republicii Moldova și obținerea majorității absolute în Parlamentul de la Chișinău de către partidul pro-european al șefei statului, a readus țara pe traiectoria sa europeană.
Ca gest de stimulare a acestei noi realități, Comisia Europeană a anunțat la începutul lunii iunie un plan de redresare economică pentru Republica Moldova, în valoare de 600 de milioane de euro, axat pe șase piloni infrastructura, gestionarea finanțelor publice și guvernanță economică,economie competitivă, comerțul și IMM-urile,educația și capacitatea de inserție profesională, statul de drept și reforma justiției. Investițiile vor fi realizate pe baza unei abordări de tipul “mai mult pentru mai mult”, progresele înregistrate în ceea ce privește reformele structurale, în special în domeniul justiției și al luptei împotriva corupției, fiind o condiție prealabilă pentru acordarea de asistență financiară.
Andreea Radu este redactor CaleaEuropeană.ro. Absolventă a Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din Bucuresti, Andreea urmează un program de masterat în domeniul "Politicile egalității de șanse in context românesc și european".

You may like
Președintele Turciei a sosit la Roma pentru a discuta cu Giorgia Meloni despre consolidarea cooperării între cele două țări
UE prelungește până în aprilie 2026 măsurile restrictive împotriva persoanelor responsabile de acțiuni care vizează destabilizarea, subminarea sau amenințarea suveranității și independenței R. Moldova
Liderii instituțiilor UE îl felicită pe Mark Carney pentru victoria în alegerile anticipate din Canada: „Legătura dintre Europa și Canada devine din ce în ce mai puternică”
Este foarte puțin probabil ca UE să își atingă obiectivul de a deține 20% din piața globală a microcipurilor până în 2030 (raport Curtea de Conturi Europeană)
Aderarea Ucrainei la UE: Robert Fico și Viktor Orban se opun abolirii unanimității în deciziile de politică externă
Viitorul cancelar german avertizează că „Europa unită este amenințată” atât de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, cât și de ascensiunea electorală a extremei drepte pe plan extern
CONSILIUL UE
UE prelungește până în aprilie 2026 măsurile restrictive împotriva persoanelor responsabile de acțiuni care vizează destabilizarea, subminarea sau amenințarea suveranității și independenței R. Moldova
Published
18 hours agoon
April 29, 2025By
Teodora Ion
Consiliul Uniunii Europene a decis să prelungească măsurile restrictive ale UE împotriva persoanelor responsabile de acțiuni care vizează destabilizarea, subminarea sau amenințarea suveranității și independenței Republicii Moldova, până la 29 aprilie 2026.
Potrivit unui comunicat al Consiliului, măsurile restrictive actuale vizează 16 indivizi și 2 entități.
Persoanele enumerate în cadrul regimului de sancțiuni al UE fac obiectul unei înghețări a activelor.
De asemenea, este interzisă punerea la dispoziția acestora, direct sau indirect, de fonduri sau resurse economice.
În plus, persoanelor fizice incluse pe listă li se aplică o interdicție de călătorie, care le împiedică să intre și să tranziteze teritoriile statelor membre ale UE.
În concluziile sale din 21-22 martie 2024, Consiliul European și-a reafirmat angajamentul de a oferi tot sprijinul relevant Republicii Moldova în abordarea provocărilor cu care se confruntă ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și de a consolida reziliența, securitatea și stabilitatea țării în fața activităților destabilizatoare ale Rusiei și ale proxeneților săi.
Măsurile restrictive ale UE au fost introduse pentru prima dată în aprilie 2023, la cererea Republicii Moldova, pentru a viza persoanele responsabile de sprijinirea sau punerea în aplicare a acțiunilor care subminează sau amenință suveranitatea și independența sa, precum și democrația, statul de drept, stabilitatea sau securitatea țării.
Eforturile de destabilizare a Republicii Moldovei au crescut simțitor de la începutul războiului rus de agresiune împotriva Ucrainei și reprezintă o amenințare directă la adresa stabilității și securității frontierelor externe ale UE.
REPUBLICA MOLDOVA
UE, Ucraina și R. Moldova vor pace, Putin nu vrea, afirmă Kaja Kallas la Chișinău: UE aprobă sprijin de 60 de milioane de euro pentru armata moldoveană
Published
5 days agoon
April 25, 2025
Uniunea Europeană, Ucraina și Republica Moldova doresc pacea, în timp ce președintele rus Vladimir Putin este cel care nu vrea pace, a declarat joi, la Chișinău, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, referindu-se la ultimul atac masiv asupra Ucrainei de miercuri spre joi, relatează EFE și media de peste Prut.
“Moldovenii, ucrainenii și europenii vor pace, dar realitatea este că Putin își intensifică atacurile. El arată clar că nu vrea pace”, a subliniat Kallas la Chișinău, în timpul unei conferințe de presă comune cu președintele moldovean Maia Sandu, conform Agerpres.
Kallas, care s-a întâlnit joi cu premierul moldovean Dorin Recen și cu ministrul de externe Mihai Popșoi, a declarat că UE este ‘un proiect de pace’.
“Este nevoie de doi pentru a face pace, dar pentru a lansa un război e suficient și o singură persoană”, a remarcat ea.
Șefa diplomației europene s-a referit în special la ultimul atac al armatei ruse asupra Kievului, care s-a soldat cu cel puțin 12 morți și 90 de răniți.
În timpul vizitei lui Kallas la Chișinău, Consiliul UE a adoptat o a șaptea tranșă de asistență în cadrul Facilității europene pentru pace în sprijinul Forțelor armate ale Republicii Moldova pentru modernizarea capacităților de apărare aeriană cu rază scurtă de acțiune ale țării.
Măsura de asistență adoptată este în valoare de 20 de milioane de euro și va finanța lansatoare și rachete de apărare aeriană cu rază scurtă de acțiune.
Anterior, la 7 aprilie, Consiliul a adoptat cea de-a șasea măsură de asistență EPF în sprijinul mobilității infanteriei forțelor armate ale Republicii Moldova, precum și al capacităților de comandă și control legate de apărarea aeriană, în valoare de 40 de milioane de euro. Această măsură este destinată finanțării vehiculelor de mobilitate tactică ușoară, precum și a echipamentelor de comandă și control pentru integrarea tactică și operațională a sistemelor de apărare aeriană cu rază scurtă de acțiune.
Prin aceste noi acțiuni, sprijinul acordat de EPF Moldovei se ridică până în prezent la 197 de milioane de euro.
“UE este primul partener de securitate al Moldovei. Echipamentele pe care le livrăm – cum ar fi vehicule, echipamente de protecție și ambulanțe mobile – reprezintă o investiție în pace și în protejarea oamenilor. Acestea vizează modernizarea armatei Moldovei și consolidarea capacităților sale de apărare, cu respectarea deplină a neutralității Moldovei. Și urmează și mai multe”, a promis Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate.
REPUBLICA MOLDOVA
Maia Sandu va participa sâmbătă la funeraliile Papei Francisc: Lumina pe care a aprins-o în inimile oamenilor să ne călăuzească spre o lume mai bună
Published
7 days agoon
April 23, 2025
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa sâmbătă la funeraliile Sanctității Sale Papa Francisc, a informat președinția de la Chișinău într-un comunicat.
Din numele tuturor cetățenilor, șefa statului moldovean va aduce un omagiu fostului Suveran Pontif, care și-a dedicat viața promovării compasiunii și echității, precum și solidarității între oameni și popoare, mai scrie comunicatul.
Maia Sandu i-a adus luni un omagiu Suveranului Pontif, precizând că acesta “și-a dedicat viața valorilor umanității, speranței și solidarității, iar prin exemplul personal al modestiei și smereniei, a reușit să apropie oamenii, indiferent de credință, origine sau statut”.
“Plecarea sa este un moment de reflecție pentru întreaga umanitate. Fie ca lumina pe care a aprins-o în inimile atâtor oameni să rămână vie și să ne călăuzească spre o lume mai bună”, a adăugat ea.
Președinta Republicii Moldova se alătură astfel liderilor mondiali care au confirmat participarea la ceremoniile funerare ale Suveranului Pontif, între care se vor regăsi președintele Statelor Unite, Donald Trump, șeful statului francez Emmanuel Macron și omologul lor ucrainean Volodimir Zelenski, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, președintele Poloniei Andrzej Duda, președintele Argentinei Javier Milei, monarhii Spaniei și Belgiei și liderii instituțiilor Uniunii Europene.
Vaticanul a anunțat marți dimineață că funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă, în Basilica Sfântul Petru, la ora locală 10:00 (11:00, ora României).
Citiți și Papa Francisc a încetat din viață la vârsta de 88 de ani, în a doua zi de Paște (Vatican)
Papa Francisc a murit luni la vârsta de 88 de ani, a anunțat Vaticanul. Suveranul Pontif a trecut în neființă în a doua zi de Paște, nu înainte de a-și face apariția duminică, în prima zi de Paște, în Piața Sfântul Petru pentru a-i binecuvânta pe credincioși în tradiționala “Urbi et Orbi”.
Decesul său a fost anunțat de cardinalul Kevin Farrell, șambelan al Vaticanului.
“Dragi frați și surori, cu profundă tristețe trebuie să anunț moartea Sfântului Părinte Francisc. În această dimineață, la ora 7.35, episcopul Romei, Francisc, s-a întors la casa Tatălui. Întreaga sa viață a fost dedicată slujirii Domnului și Bisericii Sale. El ne-a învățat să trăim valorile Evangheliei cu fidelitate, curaj și iubire universală, în special în favoarea celor mai săraci și marginalizați. Cu imensă recunoștință pentru exemplul său de adevărat discipol al Domnului Isus, încredințăm sufletul Papei Francisc iubirii milostive infinite a Dumnezeului Unic și Treimic”, a anunțat Vaticanul, într-un comunicat.
Născut la 17 decembrie 1936, la Buenos Aires, sub numele de Jorge Mario Bergoglio, Papa Francisc a fost al 266-lea episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice, ales la 13 martie 2013 de către conclavul cardinalilor, fiind primul papă non-european după Papa Grigore al III-lea, primul papă sud-american din istorie și primul papă iezuit.
Jorge Mario Bergoglio s-a născut într-o familie de imigranți italieni. A fost hirotonit preot în ordinul iezuit în anul 1969. În perioada 1973-1979, a fost principalul lider al acestui ordin în Argentina. A devenit episcop auxiliar de Buenos Aires în 1992 și arhiepiscopul acestui oraș în 1998. A fost numit cardinal în 2001 de papa Ioan Paul al II-lea.
Francisc, care a fost episcop al Romei și suveran al Sfântului Scaun, a devenit papă după ce predecesorul său Benedict al XVI-lea a demisionat.
Vaticanul a publicat luni seară certificatul de deces în care a anunțat că Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral care a provocat o comă și o insuficiență cardio-circulatorie ireversibilă.
În seara morții Sfântului Părinte, Sala de Presă a Sfântului Scaun a publicat testamentul regretatului pontif, care a dispus să fie înmormântat în bazilica Santa Maria Maggiore, nu departe de icoana Fecioarei Maria ”Salus Populi Romani” din Roma.
Pontiful argentinian a cerut ca mormântul să fie simplu, direct în pământ, și să fie inscripționat cu cuvântul ”Franciscus”.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Colaborarea strânsă dintre ICI București și Danubius Exim a contribuit la transformarea cadrului fiscal din România într-unul adaptat realităților digitale, în beneficiul cetățenilor și instituțiilor, subliniază Adrian-Victor Vevera

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: Inteligența artificială nu este doar despre viitor, este prezentul. Fără competențe digitale și educație în AI, riscăm să rămânem în urmă

Ilie Bolojan, la Forumul de Afaceri al celor Trei Mări: Reconfigurarea forțelor politice și economice impune consolidarea relațiilor cu state interesate de stabilitatea și dezvoltarea regiunii noastre

Președintele Turciei a sosit la Roma pentru a discuta cu Giorgia Meloni despre consolidarea cooperării între cele două țări

Giorgia Meloni califică armistițiul de trei zile propus de Putin drept ”insuficient”: Ucraina a arătat că dorește pacea. Acum Rusia este cea care trebuie să demonstreze același lucru

Rachete Patriot: SUA și NATO sunt mai sigure grație angajamentului României față de apărarea aeriană, afirmă ambasadoarea Statelor Unite

Integrarea conceptului de ”gender medicine” în politicile publice de sănătate, o necesitate pentru femeile din România, subliniază senatoarea Nicoleta Pauluic

Bolojan îl felicită pe Mark Carney pentru câștigarea alegerilor în Canada: România dorește un parteneriat puternic în economie, energie și securitate

Ministrul german al Apărării susține că se bazează pe continuarea sprijinului SUA pentru apărarea Ucrainei

Ministrul Apărării, întâlnire la Bruxelles cu Roberta Metsola și Kaja Kallas: Regiunea Mării Negre are importanță strategică pentru securitatea euro-atlantică și relevanță economică majoră pentru UE

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

”Investiție importantă” cu sprijinul ajutorului de stat în domeniul materialelor de construcție. Antreprenorii români au deschis la Iernut ”cea mai mare fabrică de BCA din Europa”, anunță Marcel Ciolacu

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

PPC marchează extinderea la nivel regional prin conferința „Construind viitorul: Proiectarea, baza dezvoltării și calității vieții în Transilvania”, organizată în parteneriat cu BNR

Firmele americane vor prezenta administrației SUA că România este “un loc bun pentru investiții” și au ca obiectiv “promovarea investițiilor românești în SUA”, afirmă Bolojan în contextul noilor tarife comerciale americane

România a obținut excluderea componentei nucleare din contra-măsurile UE la tarifele SUA, anunță Bolojan: Avem un contract important pentru reactoarele 3 și 4

Bolojan și MApN afirmă că “nu există nicio informație oficială” din partea SUA de a retrage militari din România. Poziția strategică și Baza Mihail Kogălniceanu, printre argumentele României în a evita o dezangajare SUA pe flancul estic

Bolojan pune Palatul Cotroceni la dispoziția candidaților la funcția de președinte pentru dezbateri: În afară de holograme, să vedem candidați, programe și idei

INTERVIU Stefano Scarpetta, director al Departamentului ELS în cadrul OCDE, apreciază că tarifele anunțate de Trump ar putea genera o creștere a prețurilor la anumite produse și servicii: OCDE este un loc foarte sigur pentru dialog constructiv

Marcel Ciolacu: Investitorii români și străini au încredere în potențialul nostru economic. De aceea pun la bătaie atâția bani

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, prezintă ”trei beneficii clare” ale aderării României la OCDE: Simplificare și debirocratizare, creșterea capacității de împrumut pentru companii și IMM-uri, creșterea ratingului de țară
Trending
- POLITICĂ1 week ago
Nicușor Dan și-a prezentat programul “România onestă” cu care speră ajungă președinte, promițând că va aduce specialiști pentru “a da o direcție adecvată statului român”
- ROMÂNIA1 week ago
Ilie Bolojan va participa la funeraliile Papei Francisc, al doilea Suveran Pontif din istorie care a vizitat România. Acestea vor avea loc sâmbătă la Basilica Sfântul Petru
- COMISIA EUROPEANA1 week ago
Președinta Comisiei Europene avertizează X, Meta, Apple și TikTok să respecte regulile în Europa: Suntem pregătiți să punem în aplicare toate normele digitale de care dispunem
- EDITORIALE1 week ago
Iulian Chifu: Rusia victorioasă, maximalistă, ofensivă în fața Ucrainei condiționată de America lui Trump. Cât vor asuma europenii din apărarea propriului continent
- ROMÂNIA5 days ago
Astăzi în istorie: 20 de ani de la semnarea Tratatului de Aderare a României la UE. Câteva rezultate ale unei integrări istorice