Connect with us

U.E.

Miniștrii de resort din UE discută propunerea lui Charles Michel privind viitorul buget multianual înaintea summitului special al Consiliului European

Published

on

© Council of the European Union

Formațiunea Afaceri Generale a Consiliului Uniunii Europene se reunește astăzi pentru a pregăti reuniunea specială a Consiliului European privind cadrul financiar multianual (CFM) pentru perioada 2021-2027, care va avea loc pe data de 20 februarie.

Înainte de summit, președintele Consiliului European, Charles Michel ,a avut discuții individuale cu cei 27 de lideri ai statelor membre cu privire la următorul buget pe termen lung al UE. Pe baza acestor consultări,  Michel a prezentat, la 14 februarie 2020, o propunere privind dimensiunea totală a bugetului și modul în care este alocat. 

Șefii de stat sau de guvern din UE vor discuta despre bugetul pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027 în cadrul unei reuniuni extraordinare a Consiliului European, care va avea loc la 20 februarie 2020. Președintele Consiliului European a afirmat în scrisoarea sa de invitație: „A sosit momentul să ajungem, la nivelul nostru, la un acord privind cadrul financiar multianual.”

În acest sens, Charles Michel a propus vineri un cadru financiar multianual 2021-2017 construit din contribuția a 1,074% din Venitul Național Brut (VNB) al fiecărui stat membru, o alocare aflată sub cea cuprinsă de Comisia Europeană în propunerea sa de buget din 2018 (1,11%) și mult sub dorința politică a Parlamentului European (1,3%).

Conform unui document obținut de CaleaEuropeană.ro și care reprezintă varianta de lucru a concluziilor Consiliului European extraordinar din 20 februarie, propunerea lui Michel se referă la un buget de 1.094 de miliarde de euro pentru o perioadă de șapte ani, reprezentând 1,074% din VNB-ul fiecărui stat membru. Această variantă bugetară se situează peste cea a fostei președinții finlandeze – de 1,07% din VNB – propunere oricum respinsă de statele membre.

În linii mari, privit în raport comparativ cu propunerea Comisiei Europene din 2018, documentul de concluzii pregătit de președintelui Consiliului European prevede reducerea fondurilor pentru politica de coeziune și o creștere a finanțărilor pentru rubrica resurse naturale și mediu, care cuprinde politica agricolă comună și ambițiilor ambițiile europene în privința mediului. Tăierile care reies din analiza comparativă cu propunerea de buget a Comisiei Europene se adaugă reducerilor prevăzute de executivul european prin comparație cu actualul CFM 2014-2020.

Miniștrii de resort vor face schimb de opinii pe această bază.

Amintim că președintele Klaus Iohannis i-a precizat lui Charles Michel, în cadrul întrevederii de pe 7 februarie, că România  susține un buget multianual ambițios, preferabil la nivelul celui propus de Comisia Europeană, și finanțarea corespunzătoare a politicii de coeziune și a politicii agricole comune, cu accent pe menținerea regulii N+3 sau a unei reguli N+2 pentru accesarea fondurilor de coeziune și a majorării plăților directe în agricultură.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

U.E.

Prima vizită de stat a unui președinte francez în Germania după 24 de ani: Macron va fi elogiat cu Premiul Pacea Westfalică într-o vizită ce va sta sub semnul cooperării europene

Published

on

© Bundespräsident Frank-Walter Steinmeier

Vizita de stat a preşedintelui Emmanuel Macron în Germania, între 26 şi 28 mai, va fi plasată în special sub semnul cooperării europene, cu etape planificate la Berlin, Dresda şi Münster, a indicat joi preşedinţia germană, liderul de la Elysee urmând a fi singurul invitat străin la aniversarea a 75 de ani de la înființarea Republicii Federale Germania înainte de a fi elogiat cu Premiul Pacea Westfalică.

Această vizită, prima pentru un preşedinte francez în ultimii 24 de ani, va avea loc cu puţin timp înainte de alegerile europene în cele 27 de ţări ale UE, din 6 până în 9 iunie, şi de startul Campionatului European de fotbal din Germania.

Preşedintele francez se întâlneşte regulat cu cancelarul german, Olaf Scholz, la Paris sau la Berlin, în timp ce această vizită de stat, cea mai importantă din ierarhia protocolară, este organizată de şeful statului german, Frank-Walter Steinmeier, subliniază AFP într-un material citat de Agerpres.

Emmanuel şi Brigitte Macron vor fi primiţi mai întâi cu onoruri militare la Palatul Bellevue din Berlin, reşedinţa preşedintelui german, înainte de a asista la o “sărbătoare a democraţiei” cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la semnarea Legii fundamentale germane şi a 35 de ani de la revoluţia paşnică din 1989 care a avut ca rezultat reunificarea ţării.

Republica Federală Germania a fost fondată la 23 mai 1949, odată cu semnarea Legii fundamentale.

Ziua a doua şi a treia a acestei călătorii vor include oraşele Dresda (est) şi Münster (vest), unde “vor fi abordate provocările comune cărora Franţa şi Germania le pot oferi răspunsuri comune în Europa, în domeniile inovaţiei tehnologice şi competitivităţii sau pe temele păcii şi securităţii pe continent”, a precizat comunicatul preşedinţiei germane.

La Münster, Emmanuel Macron ar urma să primească Premiul Pacea Westfalică, atribuit anul trecut pentru că “a făcut din aprofundarea cooperării europene o prioritate politică”.

Preşedintele Macron va fi singurul invitat străin la aniversarea înfiinţării Republicii Federale Germania, aşa cum a dorit preşedintele Steinmeier pentru “a sublinia valoarea unică a prieteniei franco-germane”.

Cu tot caracterul ei fastuos şi simbolic, această vizită de stat ar urma să contribuie la stimularea înţelegerii franco-germane, care se confruntă cu fricţiuni regulate de peste un an.

Iniţial, era programată să aibă loc în iulie 2023, dar revoltele din Franţa după moartea tânărului Nahel, ucis de un poliţist în timpul unui control rutier, l-au determinat pe Emmanuel Macron să amâne această călătorie în Germania.

Continue Reading

NATO

Macron reia ideea trimiterii de forțe în Ucraina dacă Rusia “străpunge linia frontului”: Ce securitate vor mai avea R. Moldova, România sau Polonia dacă Rusia câștigă?

Published

on

© presedinte.md

Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat posibilitatea trimiterii de trupe occidentale pe teren în Ucraina, apreciind într-un interviu publicat joi de The Economist că va trebui să “ne punem problema” dacă Moscova “va reuşi să străpungă linia frontului” şi dacă autorităţile de la Kiev o cer, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Dacă ruşii reuşesc să străpungă linia frontului, dacă ar exista o cerere ucraineană – ceea ce nu este cazul astăzi – ar trebui să ne punem în mod legitim întrebarea”, a declarat preşedintele francez săptămânalului britanic.

“A exclude acest lucru a priori înseamnă a nu învăţa lecţiile ultimilor doi ani”, în condiţiile în care ţările NATO au exclus iniţial să trimită tancuri şi avioane în Ucraina, iar în cele din urmă s-au răzgândit, a adăugat el.

Șeful statului francez a stârnit polemici semnificative după ce, pe 26 februarie, a folosit prilejul unei conferințe internaționale în sprijinul Ucrainei, la care i-a adus la Paris pe 20 de lideri aliați, pentru nu a exclude posibilitatea ca unele state europene să trimită trupe în Ucraina, întrucât, a explicat el, în timp ce trupele ruse înaintează în estul Ucrainei, “trebuie făcut tot posibilul pentru ca Rusia să nu câştige acest război”.

El a precizat atunci că această abordare “nu poate fi exclusă” în numele unei “ambiguităţi strategice” şi că se va face totul pentru ca Rusia lui Vladimir Putin să piardă acest război. 

Poziția lui Macron a atras deopotrivă reacții adverse, dar și afirmații de susținere. SUA, ItaliaMarea BritanieGermania și NATO au respins această idee, în vreme ce Polonia, prin vocea șefului diplomației de la Varșovia, Radoslaw Sikorski. “Prezenţa forţelor NATO în Ucraina nu este de neconceput.  Apreciez iniţiativa preşedintelui francez Emmanuel Macron, pentru că lui Putin trebuie să-i fie frică, nu nouă să ne fie frică de Putin”, a spus el. 

O posibilă trimitere de combatanţi în Ucraina nu poate fi luată în considerare sub mandat NATO, a apreciat în contextul respectiv și președintele român Klaus Iohannis.

“Aşa cum am spus, nu exclud nimic, pentru că ne confruntăm cu cineva care nu exclude nimic”, a reafirmat Macron în The Economist cu referire la preşedintele rus Vladimir Putin.

“Probabil am fost prea ezitanţi în a formula limitele acţiunii noastre cuiva care nu mai are niciuna şi care este agresorul”, a continuat el.

Am un obiectiv strategic clar: Rusia nu poate câştiga în Ucraina. Dacă Rusia va câştiga în Ucraina, nu vom mai avea securitate în Europa. Cine poate spune că Rusia se va opri acolo? Ce securitate pentru alte ţări învecinate, Republica Moldova, România, Polonia, Lituania şi multe altele? Şi în fond, ce credibilitate vor mai avea europenii care au cheltuit miliarde, care au declarat că acolo este în joc supravieţuirea continentului şi care nu şi-au oferit mijloacele de a opri Rusia? Deci da, nu trebuie să excludem nimic“, a insistat Macron.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ancheta privind subvențiile acordate de China pentru vehiculele electrice ”avansează”, anunță Dombrovskis, care lasă de înțeles că UE ar putea impune tarife provizorii ”înainte de vacanța de vară”

Published

on

© European Union, 2022

Investigația Comisiei Europene privind subvențiile chineze pentru vehiculele electrice ”avansează”, aa anunțat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, responsabil pentru o economice în serviciul cetățenilor, în cadrul emisiunii POLITICO’s Brussels Playbook – și a lăsat să se înțeleagă că Bruxelles-ul ar putea impune tarife ”înainte de vacanța de vară”.

Termenul legal pentru introducerea de măsuri provizorii, cum ar fi tarifele sau cotele, este 4 iulie, la nouă luni după ce Comisia a început ancheta.

Când Politico l-a întrebat pe Dombrovskis despre posibilitatea unor măsuri provizorii, vicepreședintele executiv a răspuns: ”Ne putem aștepta la următorii pași înainte de vacanța de vară.”

Întrebat dacă un anunț privind măsurile provizorii va fi făcut înainte sau după alegerile europarlamentare din iunie, Dombrovskis a fost timid, spunând că nu este în măsură să ”anunțe dinainte date specifice” și că tabloul juridic ”stabilește anumite termene pe care va trebui să le respectăm”.

Amintim că la începutul lunii octombrie a anului trecut, executivul european a demarat oficial ancheta privind subvențiile acordate de China producătorilor de mașini electrice.

Aceasta a fost anunțată pentru prima dată de președinta instituției Ursula von der Leyen în cadrul discursului său privind Starea Uniunii, desfășurat la mijlocul lunii septembrie 2023, când a atras atenția că piețele globale sunt ”inundate” de mașini electrice chinezești ieftine.

”Sectorul vehiculelor electrice deține un potențial uriaș pentru competitivitatea viitoare a Europei și pentru poziția de lider în industria ecologică. Producătorii de automobile din UE și sectoarele conexe investesc și inovează deja pentru a dezvolta pe deplin acest potențial. Ori de câte ori vom găsi dovezi că eforturile lor sunt împiedicate de denaturări ale pieței și de concurență neloială, vom acționa în mod decisiv. Și vom face acest lucru cu respectarea deplină a obligațiilor noastre europene și internaționale – pentru că Europa respectă regulile, atât în interiorul granițelor sale, cât și la nivel mondial. Această anchetă antisubvenție va fi completă, echitabilă și bazată pe fapte”, a precizat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Investigația a fost demarată ca urmare a presiunilor exercitate de guvernul francez, care insistă să consolideze apărarea industrială a UE în fața industriei în ascensiune a vehiculelor electrice din China.

Cu toate că scopul este nobil, demersul a stârnit îngrijorare în Germania, a cărei industrie auto este expusă la piața chineză, Berlinul temându-se că Beijingul ar putea riposta, fapt ce ar declanșa un război comercial.

Într-o recentă declarație ce pare să trădeze tocmai acest aspect, de a proteja industria auto din Germania, cancelarul Olaf Scholz sublinia cu ocazia vizitei sale de trei zile în China, pe care a efectuat-o la mijlocul lunii aprilie, că mașinile din această țară vor fi binevenite pe piața germană, dar semnala că trebuie să fie respectate principiile concurenței echitabile.

Uniunea Europeană și-a intensificat în ultima perioadă acțiunile de contracarare a practicilor comerciale neloiale ale celei de-a doua economii a lumii.

Recent, Comisia Europeană a deschis o investigație privind subvențiile de care ar fi beneficiat furnizorii chinezi de turbine eoliene destinate unor parcuri eoliene din România și alte patru state membre, urmată de o investigație privind piața chineză a achizițiilor publice de dispozitive medicale care discriminează în mod inechitabil companiile și produsele europene

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
U.E.2 hours ago

Prima vizită de stat a unui președinte francez în Germania după 24 de ani: Macron va fi elogiat cu Premiul Pacea Westfalică într-o vizită ce va sta sub semnul cooperării europene

EDITORIALE3 hours ago

Op-Ed | Ambasadorul SUA, Kathleen Kavalec: Susținerea libertății presei, un pilon al societăților democratice

NATO4 hours ago

NATO își exprimă „profunda îngrijorare” privind acțiunile hibride ale Rusiei, care constituie o amenințare la adresa securității Aliaților

ENGLISH9 hours ago

Op-Ed | Marian Preda, University of Bucharest Rector’: On Managers, Leaders and the role of Universities in the formation of Elites

NATO10 hours ago

Macron reia ideea trimiterii de forțe în Ucraina dacă Rusia “străpunge linia frontului”: Ce securitate vor mai avea R. Moldova, România sau Polonia dacă Rusia câștigă?

POLITICĂ10 hours ago

Nicolae Ciucă, de Ziua Națională a Tineretului: Generaţia tânără este cea care va decide România de mâine. Investind în tineri, investim în România

COMISIA EUROPEANA12 hours ago

Ancheta privind subvențiile acordate de China pentru vehiculele electrice ”avansează”, anunță Dombrovskis, care lasă de înțeles că UE ar putea impune tarife provizorii ”înainte de vacanța de vară”

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE12 hours ago

Luminița Odobescu și omologul croat, întâlnire în contextul reuniunii Consiliului Ministerial al OCDE. Cei doi miniștri vor menține coordonarea apropiată pe parcursul procesului de aderare a țărilor la organizație

COMISIA EUROPEANA13 hours ago

Din Beirut, Ursula von der Leyen promite Libanului un sprijin financiar de 1 miliard de euro până în 2027, în parte pentru a contribui la limitarea fluxului de refugiați către Europa

COMISIA EUROPEANA14 hours ago

La 20 de ani de la cel mai mare val de extindere a UE, Valdis Dombrovskis cere ca membrii mai noi să nu fie lăsați în urmă și solicită o acțiune rapidă privind începerea oficială a negocierilor de aderare cu Ucraina și R. Moldova

COMISIA EUROPEANA3 days ago

La Maastricht, Ursula von der Leyen și-a apărat mandatul în fața contracandidaților la șefia Comisiei Europene, criticându-i pe “reprezentanții lui Putin care încearcă să distrugă UE”

NATO3 days ago

Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua

ALEGERI EUROPENE 20244 days ago

VIDEO Parlamentul European a lansat clipul pentru alegerile europene, cu un mesaj de la o generație la alta: “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”

INTERNAȚIONAL1 week ago

Joe Biden a promulgat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar primele livrări de muniții se reiau imediat: “Nu ne înclinăm în fața lui Putin. Iată ce înseamnă să fii o superputere mondială”

COMISIA EUROPEANA1 week ago

20 de ani de la “cel mai mare val de extindere a UE”, marcați în Parlamentul European cu gândul la aderarea Ucrainei și R. Moldova: O victorie a lui Putin ar schimba harta și cursul istoriei europene

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Finanțelor, concluzii după participarea la reuniunile de primăvară ale BM şi FMI: România va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscală și creșterea investițiilor în infrastructură

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Marcel Ciolacu anunță că ”proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România” este în lucru la Ministerul Muncii: Păstrarea forţei de muncă în ţară, o prioritate

INTERNAȚIONAL1 week ago

Klaus Iohannis și Yoon Suk Yeol au adoptat, la Seul, Declarația pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România – Coreea de Sud, cu accent pe apărare, energie și investiții

U.E.2 weeks ago

Șeful diplomației UE face apel la statele membre să furnizeze și interceptoare Ucrainei pe lângă muniția esențială pe câmpul de luptă

ROMÂNIA2 weeks ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

Trending