Ministrul Burduja a primit, la Ottawa, scrisoarea de interes prin care Canada va finanța cu 3 miliarde de dolari canadieni unitățile 3 și 4 de la Cernavodă

Ministrul liberal al energiei, Sebastian Burduja, a anunțat marți seară că a primit, la Ottawa, scrisoarea de interes privind finanţarea proiectului unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă de către Canada printr-o investiție de 3 miliarde de dolari canadieni.

”3 miliarde de dolari canadieni pentru unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă. Astăzi, la Ottawa, am primit din partea ministrului omolog canadian, Jonathan Wilkinson, scrisoarea de interes privind finanţarea proiectului unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, în cadrul unui eveniment remarcabil. Colaborarea româno-canadiană pentru programul nuclear civil datează din anii ‘70, iar pasul de astăzi ne aduce mai aproape de visul finalizării celui mai important proiect energetic românesc”, a scris, marţi seară, pe Facebook, ministrul energiei.

Vizita lui Burduja în Canada și anunțul său vin după întrevederea de la începutul lunii dintre președintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, și șefa Senatului Canadei, cu accent pe dezvoltarea reactoarelor 3 și 4.

Potrivit lui Burduja, cu susţinerea tuturor nivelurilor instituţionale ale statului român, există ”toate premisele de a fi martori în 2031-2032 la punerea în funcţiune a acestor noi capacitaţi”.

”Mai mult, avem şanse să repunem în funcţiune uzina de apă grea cu sprijin canadian, un proiect demarat de ministrul Virgil Popescu, şi de a produce izotopi medicali pentru tratamentul cancerului, pentru o piaţă în continuă creştere”, a mai scris ministrul.

Acesta a precizat că ”aceste proiecte nu se pot face de astăzi pe mâine”.

”Ele nu sunt pentru următoarele alegeri, sunt pentru următoarele generaţii. Voi face tot posibilul pentru a accelera programul nuclear civil românesc. Este soluţia pentru a avea pentru toţi românii energie sigură, curată, la un preţ corect”, a conchis ministrul energiei.

Dezvoltarea cooperării nucleare cu partenerii euro-atlantici reprezintă o prioritate pentru liberali, în contextul în care una dintre ultimele acțiuni ale guvernului condus de Nicolae Ciucă a fost semnarea acordului de sprijin pentru construcția unităților 3 și 4 de la Cernavodă.

Investițiile anunțate din partea Canadei survin după ce România a identificat interese similare și din partea Statelor Unite și Coreei de Sud. Amintim că la summitul COP27 din Egipt, președintele Klaus Iohannis și emisarul special pentru climă al președintelui SUA, John Kerry, au participat la ceremonia de semnare a scrisorilor de intenție prin care SUA vor acorda împrumuturi de 3 miliarde dolari pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.

De altfel, România şi SUA au parafat la 9 octombrie 2020, la Washington, un acord interguvernamental extins care permite cooperarea în ceea ce priveşte domenii de importanţă pentru România, cum ar fi proiectul Unităţilor 3 şi 4 ale Centralei Nuclearo-electrice de la Cernavodă, retehnologizarea Unităţii 1, precum şi cooperare pe diverse paliere în domeniul nuclear civil din România. Separat de acordul parafat, România a identificat interesul SUA şi pentru o componentă de finanţare de 7 miliarde de dolari pentru dezvoltarea proiectelor din domeniul energetic printr-un Memorandum de Înţelegere cu Exim US. Acordul menționat a fost semnat, în luna decembrie 2020, la București.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare