Nicușor Dan, întâlnire la New York cu președintele Congresului Mondial Evreiesc: România își reafirmă angajamentul în combaterea antisemitismului

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit, luni, la New York, cu Ronald S. Lauder, Congresului Mondial Evreiesc, în cadrul vizitei sale pentru Săptămâna la Nivel Înalt a Adunării Generale a ONU. Discuția a avut loc în contextul creșterii preocupărilor privind antisemitismul și al demersurilor României pentru combaterea acestui fenomen.

Am avut astăzi, la New York, o discuție foarte bună cu Ronald S. Lauder, președintele World Jewish Congress”, a transmis Nicușor Dan într-o postare pe platforma X.

 

Președintele României a apreciat în mod deosebit activitatea îndelungată a lui Ronald Lauder în promovarea libertății religioase și în păstrarea memoriei Holocaustului.

Cu ocazia sărbătorii de Yom Kippur, Nicușor Dan i-a transmis lui Lauder, precum și comunităților evreiești din întreaga lume, urarea tradițională „G’mar chatima tovah!”.

Șeful statului a subliniat că, în contextul „creșterii îngrijorătoare a antisemitismului”, România își menține angajamentul de a combate fenomenul și de a păstra memoria Holocaustului.

„România rămâne un model regional în combaterea acestuia”, a afirmat Nicușor Dan, referindu-se la antisemitism.

Președintele a menționat că România implementează în prezent cea de-a doua Strategie națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură.

Totodată, el a indicat educația despre Holocaust în rândul liceenilor și disponibilitatea României de a participa activ la noul Grup de lucru al Organizației Națiunilor Unite pentru combaterea antisemitismului.

Întâlnirea cu Ronald Lauder face parte din agenda președintelui Nicușor Dan la New York, unde conduce delegația României la Săptămâna la Nivel Înalt a celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

Citiți și Nicușor Dan, omagiu adus victimelor la Memorialul 9/11 din New York: România a fost alături de Statele Unite de atunci

În prima zi a vizitei, șeful statului s-a întâlnit și cu secretarul general al ONU, António Guterres, căruia i-a transmis „profunda recunoștință” a României pentru activitatea sa în promovarea păcii, dialogului și respectării dreptului internațional. Nicușor Dan a reafirmat sprijinul României pentru multilateralism și pentru reforma ONU.

Președintele a avut, de asemenea, o întâlnire cu ambasadorul SUA la ONU, Mike Waltz, care a descris Statele Unite și România drept „parteneri puternici” în reforma Organizației Națiunilor Unite.

Pe 23 septembrie, Nicușor Dan va susține discursul național al României în cadrul dezbaterii generale a Adunării Generale a ONU și va participa la Summitul Platformei Crimeea și la reuniunea Consiliului de Securitate consacrată Ucrainei. Totodată, președintele și prima doamnă Mirabela Grădinaru sunt programați să participe la recepția tradițională oferită de președintele SUA, Donald Trump, și prima doamnă Melania Trump.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare