Nord Stream 2: De la Moscova, Angela Merkel critică sancțiunile americane, în timp ce Vladimir Putin speră că gazoductul va fi finalizat în 2021

Președintele rus Vladimir Putin și-a exprimat sâmbătă speranța ca gazoductul Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania și care este aflat sub incidența unor noi sancțiuni americane, să fie finalizat până la finalului anului în curs sau începutul anului 2021, o perioadă mai lungă decât a fost anunțată inițial.

Într-o conferință comună de presă ce a urmat unei întrevederi cu cancelarul german Angela Merkel la Moscova, liderul de la Kremlin a spus că proiectul, care ar fi trebuit să funcționeze din prima jumătate a acestui an, a fost întârziat ”câteva luni”.

”Sper ca, până la finalul acestui an sau în primul trimestru al anului viitor, lucrările să fie finalizate și gazoductul să fie funcțional”, a spus Putin, citat de Radio Europa Liberă.

Vladimir Putin a spus că Rusia ”cu siguranță” va putea să finalizeze Nord Stream 2 fără ajutor străin, în condițiile în care liderul de la Kremlin a inaugurat recent, în Turcia, gazoductul TurkStream.

”Desigur, vom fi capabili să terminăm construcția pe cont propriu și fără a implica parteneri străini”, a spus Putin, vorbind alături de Angela Merkel, potrivit Politico Europe.

De cealaltă parte, Angela Merkel a explicat că nu este de acord cu abordarea Statelor Unite, criticând ”sancțiunile extrateritoriale” din SUA. Cancelarul Germaniei consideră proiectul ca fiind legitim și a spus că acesta ar trebui să fie terminat.

”Cred că acest proiect este legitimat prin noua reglementare europeană și că, prin urmare, ar trebui să îl finalizăm”, a completat Merkel.

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Vladimir Putin s-au întâlnit sâmbătă, la Moscova, pentru a discuta despre actuala criză din Orientul Mijlociu. Convorbirile dintre Merkel şi Putin, ce au avut loc la Kremlin, s-au concentrat pe situaţia din Iran, dar şi pe conflictele din Libia şi Siria.

Uniunea Europeană, Germania și Rusia sunt nemulțumite de faptul că preşedintele american Donald Trump a promulgat la 20 decembrie legea ce impune sancţiuni companiilor implicate în construirea gazoductului rus Nord Stream 2, proiect aflat în miezul unei bătălii economice şi geopolitice între SUA şi Europa.

UE, Rusia și Germania au denunţat cu tărie ingerinţa Statelor Unite în politica energetică europeană și în dezvoltarea economiei altor state. Pe de altă parte, țări precum Polonia critică virulent acest proiect, declarându-se îngrijorată că acest proiect va crește dependența europeană de gazul rusesc.

Măsurile punitive, care fac parte dintr-o lege mai cuprinzătoare vizând bugetul apărării americane pentru anul fiscal 2020, prevăd îngheţarea activelor şi revocarea vizelor americane antreprenorilor implicaţi în realizarea proiectului. 

Legea oferă administrației Trump 60 de zile pentru a identifica acele companii și persoane care furnizează astfel de servicii și permite revocarea vizelor pentru SUA și blocarea proprietăților deținute de aceste persoane. De asemenea, acordă 30 de zile celor vizați de sancțiuni pentru a-și opri operațiunile.

Sancțiunile americane intervin în contextul în care măsura îşi propune să blocheze finalizarea lucrărilor la acest gazoduct, construit deja în proporţie de 87% şi care urma să intre teoretic în funcţiune la sfârşitul lui 2019.

Gazoductul urmează să permită dublarea livrărilor de gaz natural rus spre Germania, un beneficiar major al proiectului.

Ce este Nord Stream?

Sistemul Nord Stream este compus din două conducte care traversează Marea Baltică din Vyborg, Rusia până în Greifswald, respectiv Lubmin, în apropierea Germaniei. Nord Stream traversează Zona Economică Exclusivă (ZEE) a Rusiei, Finlandei, Danemarcei și Germaniei, precum și apele teritoriale ale Rusiei, Danemarcei și Germaniei. 

Nord Stream 2, o conductă proiectată pentru 1200 de km între Rusia și coasta Germaniei (Greifswald), ar urma să păstreze o linie de construcție similară primei conducte, neinterferând cu Zona Economică Exclusivă a țărilor baltice și a Poloniei.

Companiile europene implicate alături de Gazprom în acest proiect sunt: Shell (Olanda-Marea Britanie), OMV (Austria), Engie (Franța), Wintershell, BASF și E.on (toate trei din Germania).

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare