Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Polonia anunță că nu va sprijini activarea Articolului 7 în cazul Ungariei

Published

on

Ministrul polonez de externe al Poloniei a declarat că țara sa nu va vota pentru activarea articolului 7 din Tratatul de la Lisabona, notează Agerpres.

FOTO: mr.gov.pl

“Fiecare ţară are dreptul său suveran de a face reformele interne pe care le consideră potrivite”, a precizat Ministerul de Externe polonez într-un comunicat transmis miercuri seară. Guvernul conservator de la Varşovia este la rândul său sub tirul criticilor Bruxellesului privind o serie de măsuri care sunt văzute ca o încălcare a independenţei justiţiei.

“Acţiunile împotriva statelor membre nu fac decât să adâncească diviziunile din cadrul UE, sporind lipsa de încredere actuală a cetăţenilor în instituţiile europene”, se mai arată în comunicat.

Citiți și

Ungaria va contesta decizia Parlamentului European de a activa Articolul 7: Nu a fost altceva decât o răzbunare meschină

Parlamentul European a votat cu largă majoritate raportul Sargentini și astfel a activat articolulul 7 din cadrul Tratatului de la Lisabona pentru că a încălcat valorile UE.

Îngrijorările principale ale Parlamentului sunt legate de: 
• funcţionarea sistemului constituţional şi electoral, 
• independenţa judiciară,
• corupţia şi conflictele de interese,
• protecţia datelor personale, 
• libertatea de exprimare,
• libertatea academică,
• liberatatea de religie,
• libertatea de asociere,
• dreptul la tratament egal, 
• drepturile persoanelor aparţinând unor minorităţi, incluzând comunitatea Roma şi comunitatea evreiască,
• drepturile fundamentale ale migranţilor, solicitanţilor de azil şi refugiaţilor, 
• drepturile economice şi sociale.

Articolul 7 din Tratatul UE este procedura cea mai radicală de sancţiuni existentă împotriva unui stat membru.

Calificat adesea drept ”armă nucleară” instituţională, Art.7 poate duce în cele din urmă la o suspendare a anumitor drepturi ale unui stat membru, în special, al dreptului său de vot în Consiliul UE, organism în care cei 28 de membri definitivează legislaţiile europene.

Comisia Europeană a decis la 20 decembrie, anul trecut, să lanseze procedura de activare a articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene, articol ce prevede cazurile în care un stat membru poate fi privat de dreptul de vot în Consiliu, în legătură cu temerile privind statul de drept în Polonia.

Continue Reading
Advertisement
1 Comment

1 Comment

  1. Robert

    September 16, 2018 at 1:31 am

    Rumunio !!! Kiedy wreszcie wstąpisz w szeregi V 4. My Polacy kochamy Bukareszt.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

COMISIA EUROPEANA

Uniunea Europeană, tot mai aproape de crearea unui Spațiu european al educației. Au fost selectate primele 17 ”Universități europene”, din care vor face parte și trei universități din România

Published

on

©ec.europa.eu

Trei universități din România au fost desemnate câștigătoare de către Comisia Europeană, în competiția pentru crearea, în consorții internaționale, a primelor 17 ”universități europene”, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

SNSPA deschide lista universităților românești care vor primi finanțare europeană pentru a crea o universitate europeană în consorțiul “CIVICA – The European University in social sciences”, alături de 6 universități internaționale. Urmează Universitatea din București – cu consorțiul “CIVIS – a European civic university alliance” și Universitatea Tehnică de Construcții București, declarată câștigătoare alături de consorțiul “CONEXUS – European University for Smart Urban Coastal Sustainability”.

România, cu 3 universități, este la egalitate ca prezență în viitoarele universități europene cu Cehia, Grecia, Lituania, Portugalia și Marea Britanie.

Franța are cele mai multe universități în consorțiile declarate câștigătoare, urmată de Germania, Italia, Spania, Suedia, Ungaria și Polonia.

De altfel, în cadrul unui discurs susținut în luna septembrie a anului 2017 la Sorbona, prestigioasa universitate pariziană, președintele Franței, Emmanuel Macron, a lansat ideea universităților europene care să permită studierea în străinătate.

Fiecare dintre consorțiile desemnate câștigătoare de Comisia Europeană va primi aproximativ 5 milioane de euro, dintr-un total de 85 de milionae de euro, pentru operaționalizarea universității europene pe care consorțiul trebuie să o formeze.

La lansarea apelului Executivului european de finanțare, 54 de propuneri de consorții au intrat în competiție, dintre care au fost selectate cele 17 consorții ce vor trebui să creeze tot atâtea universități europene din care vor face parte 114 instituții de învățământ superior din 24 de state membre.

Desemnarea câștigătorilor a avut la bază evaluarea a 26 de experți externi independenți, precum rectori, prosefori sau cercetători, aleși de Comisia Europeană.

Universitățile europene sunt alianțe transnaționale ale instituțiilor de învățământ superior din întreaga UE care împărtășesc o strategie pe termen lung și promovează valorile și identitatea europene. Inițiativa este menită să consolideze în mod semnificativ mobilitatea studenților și a personalului și să promoveze calitatea, incluziunea și competitivitatea învățământului superior european.

Universitățile europene vor deveni campusuri inter-universitare ce vor facilita libera circulație a studenților, doctoranzilor, personalului și cercetătorilor. Aceștia își vor uni experiența, platformele și resursele necesare pentru a furniza programe sau module comune care acoperă diverse discipline. Aceste curricule vor fi foarte flexibile și vor permite studenților să-și personalizeze educația, alegerea a ceea ce, unde și când să studieze și să obțină o diplomă europeană.

Universitățile europene vor contribui, de asemenea, la dezvoltarea economică durabilă a regiunilor în care se află, deoarece studenții lor vor colabora strâns cu companii, autorități municipale, universități și cercetători pentru a găsi soluții la provocările cu care se confruntă regiunile lor.

Comisia Europeană a propus această nouă inițiativă liderilor Uniunii europene înainte de summitul social de la Gothenburg din noiembrie 2017. Inițiativa a fost aprobată de Consiliul European în decembrie 2017 care a cerut apariția a cel puțin 20 de universități europene până în 2024 și face parte din eforturile de a crea un spațiu european al educației până în 2025.

Dezvoltat împreună cu statele membre, instituțiile de învățământ superior și organizațiile studențești, conceptul de universități europene a atras cereri din 54 de alianțe care implică mai mult de 300 de instituții de învățământ superior din 28 de state membre și alte țări participante la programul Erasmus +.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisarul european, Jyrki Katainen, participă la cea de-a 135-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor, oferind un schimb de opinii privind activitatea raportorului PPE pe tema ”Europa sustenabilă”

Published

on

©EPP Group in the European Committee of the Regions

În perioada 26-27 iunie 2019 se desfășoară cea de-a 135-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor în hemiciclul Parlamentului European de la Bruxelles.

În prima zi a sesiunii plenare va avea loc o dezbatere privind localizarea obiectivelor ONU pentru dezvoltare durabilă, participând și comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, creștere, investiții și competitivitate, Jyrki Katainen, dar și viitoarea președinție finlandeză, se arată în comunicatul delagației PPE din Comitetul regiunilor.

Dezbaterea începe la ora 17:15 și va fi transmisă live pe pagina de Facebook, Calea Europeană.

În cea de-a doua zi, membrii vor organiza o dezbatere privind rolul regiunilor UE în guvernanța pe mai multe niveluri în ceea ce privește schimbările climatice și tranziția în domeniul energiei cu Miguel Arias Cañete, Comisarul European pentru acțiune în domeniul climei și energie.

În cadrul sesiunii plenare cu numărul 135, avizele conduse de raportorii PPE vor fi discutate și adoptate în cadrul reuniunii, printre care:

  • Obiectivele de dezvoltare durabilă (SDG): o bază pentru o strategie europeană pe termen lung pentru o Europă durabilă până în 2030 de către raportorul Arnoldas Abramavičius, membru al Consiliului municipal al districtului Zarasai (LT-PPE)
  • Consolidarea educației STE (A) M în UE de către raportoarea Csaba Borboly, președintele Consiliului Județean Harghita (RO-PPE)
    Sesiunea plenară va fi precedată de reuniunile Biroului PPE-CoR și ale Grupului PPE-DE.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisarul Corina Crețu la ultimul Consiliu Afaceri Generale prezidat de România: Felicit Președinția română pentru că a reușit să finalizeze mandatul parțial al Consiliului

Published

on

© Council of the European Union

Comisarul european pentru politică regională Corina Crețu a felicitat marți Președinția română a Consiliului UE pentru că a reușit să finalizeze mandatul parțial al Consiliului privind anvelopa politicii de coeziune din cadrul viitorului buget multianual al Uniunii Europene.

În această dimineață la Luxemburg, la reuniunea miniștrilor UE responsabili cu politica de coeziune, am discutat despre stadiul actual al negocierilor privind politica de coeziune de după 2020 și despre pregătirea noilor programe, în strânsă legătură cu recomandările prezentate în cadrul semestrului european. În discursul meu, am vorbit despre motivele pentru care am propus o legătură și mai strânsă între politica de coeziune pentru perioada 2021-2027 și semestrul european”, a scris Crețu, pe Facebook, după participarea sa la Consiliul Afaceri Generale în formatul politicii de coeziune, ultimul prezidat de România.

Comisarul european a arătat că la mai bine de un an de când Comisia Europeană a prezentat propunerile sale legislative cu privire la viitoare politică de coeziune, miniștrii au avut ocazia de a trece în revistă toate rezultatele negocierilor de până acum dintre Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul UE și de a oferi orientarea necesară pentru viitoarele negocieri atât pentru politica de coeziune post 2020, cât și pentru viitoarea programare.

Am felicitat Președinția română a Consiliului UE, care a reușit să finalizeze mandatul parțial al Consiliului, așa cum a fost prevăzut, și să lanseze trialoguri cu Parlamentul European. Rămân la părerea că o legătură mai puternică cu semestrul european este esențială pentru succesul politicii de coeziune și pentru reducerea disparităților dintre statele membre și dintre regiunile UE”, a mai scris Corina Crețu.

Comisarul european a făcut aceste precizări în condițiile în care pachetul legislativ pentru politica de coeziune în perioada 2021-2027 consolidează legătura cu Semestrul European, un mecanism care reprezintă un ciclu de coordonare a politicilor economice și bugetare în cadrul UE și care face parte din cadrul de guvernanță economică al Uniunii Europene.

Continue Reading

Summitul pentru simplificarea accesării fondurilor structurale

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending