
De Ziua Mondială a Sănătății, Comisarul European pentru Sănătate, Oliver Varhelyi, reafirmă angajamentul Executivului European pentru construirea unor sisteme de sănătate mai puternice și mai reziliente.
„Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, ne reafirmăm angajamentul față de sisteme de sănătate mai puternice și mai reziliente. De la prevenire la inovare și acces la îngrijiri medicale, obiectivul nostru este clar: să ne asigurăm că fiecare cetățean poate duce o viață mai sănătoasă și mai lungă. Împreună pentru sănătate. Salvăm vieți cu ajutorul științei”, a transmis comisarul european într-un mesaj postat pe contul X.
Ziua Mondială a Sănătății se celebrează în fiecare an pe 7 aprilie. În 2026, OMS a ales tema „Together for health. Stand with science” („Împreună pentru sănătate. Susțineți știința”), marcând puterea colaborării științifice în protejarea sănătății oamenilor, animalelor, plantelor și a planetei. Campania lansată cu această ocazie se desfășoară pe parcursul unui an întreg și este ancorată în două momente globale majore: Summitul Internațional One Health (7 aprilie), organizat de Franța în cadrul Președinției G7, și primul Forum Global al Centrelor Colaboratoare OMS (7–9 aprilie), care reunește instituții științifice din peste 80 de țări.
OMS cheamă guvernele, oamenii de știință, lucrătorii din sănătate și publicul larg să susțină știința, să reconstruiască încrederea și să asigure un viitor mai sănătos, inclusiv prin abordarea One Health — care conectează sănătatea umană, animală și a mediului.




