Radu Burnete, CEO al Confederației Patronale Concordia: Aderarea României la OCDE va pune o ”ștampilă” foarte importantă pe pașaportul internațional al țării noastre

Directorul Executiv al Confederației Patronale Concordia, Radu Burnete, a reiterat, în cadrul Conferinței „România și OCDE – Principalul Proiect de Țară după NATO, UE și Schengen”, importanța aderării României la OCDE în refacerea imaginii țării noastre pe plan internațional.

„În urma unor evenimente politice recente, imaginea României a fost puțin ștârbită pe plan internațional, iar aderarea României la OCDE ne va ajuta să recuperăm un pic din ceea ce am pierdut în ultimele luni. Iar din punctul acesta de vedere, cred că aderarea la României la OCDE ne va pune o ștampilă foarte importantă pe acest pașaport internațional”, a transmis Radu Burnete în cadrul panelului „România în OCDE – Creșterea competitivității economice și perspectiva mediului de afaceri asupra reformelor”. 

De asemenea, CEO-ul Confederației Patronale Concordia a subliniat că România trebuie să devină mai întâi o putere economică și apoi o putere regională: „Ca să ducem mai departe creșterea economică pe care am văzut-o în ultii 20 de ani, care a fost spectaculoasă, dar care s-a cam oprit, trebuie să atragem investiții semnificativ mai mari decât am făcut-o până acum.”

„Aderarea la OCDE atrage semnificativ mai multe investiții. Va atrage capital în România. Noi la Concordia credem că următoarea etapă de dezvoltare economică nu mai poate fi finanțată doar cu fonduri europene și doar cu investițiile de până acum. Ne bucurăm de creșterea capitalului românesc, care a progresat extraordinar în ultimii 20 de ani, dar cred că avem nevoie de această infuzie suplimentară pentru a putea ajunge unde ne dorim. Aderarea la OCDE este un angajament că suntem și vom rămâne o economie de piață și că vom face pași suplimentari pentru a fi o economie de piață și mai funcțională decât suntem”, a mai adăugat acesta în intervenția sa.

Întreaga Conferință poate fi urmărită aici.

Citiți și Conferința “România și OCDE – Principalul Proiect de Țară după NATO, UE și Schengen”, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Evenimentul este organizat de Calea Europeană și mediul de afaceri din România

Calea Europeană, principala platformă media în domeniul afaceri europene din România, în parteneriat cu Confederația Patronală Concordia, Consiliul Investitorilor Străini, Romanian Business Leaders, AmCham România, CCIFER și AHK România, organizații fanion în dezvoltarea economică a României, organizează conferința „România și OCDE – Principalul Proiect de Țară după NATO, UE și Schengen”.

Evenimentul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui Interimar al României și este găzduit de Administrația Prezidențială, la Palatul Cotroceni.

Aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) reprezintă următorul mare obiectiv strategic național, după integrarea în NATO, în Uniunea Europeană și aderarea deplină la Spațiul Schengen.

Procesul de aderare ar putea fi finalizat anul viitor, România îndeplinind deja peste jumătate dintre criteriile necesare pentru alinierea la cele mai înalte standarde economice și instituționale internaționale.

România și-a depus oficial candidatura pentru aderarea la OCDE cu ocazia exercițiilor anterioare de extindere, respectiv în aprilie 2004 şi noiembrie 2012, şi a reînnoit-o anual începând cu 2016.

La 25 ianuarie 2022, Consiliul OCDE a decis demararea discuțiilor de aderare cu toate cele 6 țări aspirante: Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croația, Peru și România.

În iunie 2022, Consiliul OCDE a adoptat Foaia de Parcurs pentru țara noastră, odată cu cele patru state candidate. Ulterior, în decembrie 2022, țara noastră a depus memorandumul inițial privind aderarea României la această organizație.

În prezent, România se află în etapa tehnică a procesului de evaluare, care constă în transmiterea de informații suplimentare, organizarea de misiuni tematice și susținerea de  prezentări în cele 25 de Comitete sectoriale OCDE esențiale pentru acest proces.

Până în luna martie a acestui an, România a fost evaluată (preliminar sau definitiv) de 24 dintre cele 25 de comitete sectoriale OCDE. Dintre acestea, până la acest moment, România a obținut 12 avize formale, din partea Comitetelor: Înalții Funcționari pentru Buget, Politica de Dezvoltare Regională, Industria Siderurgică, Industria Construcțiilor Navale, Politicile de Concurență, Politica Digitală, Protecția Consumatorului, Educația, Afaceri Sociale, Muncă și Ocuparea Forței de Muncă, Politica de Reglementare, Sănătate, Pescuit.

România își propune finalizarea evaluărilor în comitete pe parcursul anului 2025, în vederea aderării în 2026.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare