Referendumul istoric privind modificarea denumirii Fostei Republicii Iugoslave a Macedoniei s-a încheiat duminică cu peste 90% din voturi în favoarea schimbării numelui țării, după acordul istoric dintre Macedonia și Grecia, fapt ce va debloca drumul Skopje-ului spre aderarea la NATO și la Uniunea Europeană.
După numărarea a 80% din buletinele de vot, “da” a obţinut 91,2% din sufragii, iar “nu” 5,86%, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Cu toate acestea, rata participării a fost însă extrem de redusă, pentru că aproape două treimi dintre alegători nu se deplasaseră la urne cu o jumătate de oră înainte de închiderea secţiilor de votare la 19:00, potrivit ultimelor date oficiale despre participarea la vot.
Marcat de un puternic absenteism, acest referendum este consultativ şi trebuie să fie validat de votul a două treimi din deputaţi, mai relatează sursa citată.
Premierul Zoran Zaev, cel care a reprezentat Macedonia la summitul NATO din luna iulie unde a primit invitația ca țara să devină al 30-lea membru al Alianței Nord-Atlantice, a făcut un apel către Parlament “să confirme voinţa majorităţii”.
Zaev a făcut aceste precizări în condițiile în care președintele țării a cerut cetățenilor, chiar de la tribuna Adunării Generale a ONU, să boicoteze scrutinul.
Secretarul general al NATO face apel la beneficiile acestei ocazii istorice

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat duminică sprijinul exprimat în cursul referendumului organizat duminică referitor la schimbarea numelui Macedoniei, apreciind că este o “ocazie istorică” de a pune capăt diferendului cu Grecia.
“Lansez un apel tuturor liderilor politici şi partidelor să profite de această ocazie istorică în mod constructiv şi într-o manieră responsabilă“, a scris Jens Stoltenberg pe contul său de Twitter, adăugând: “uşa NATO este deschisă”.
I welcome the yes vote in ?? referendum. I urge all political leaders & parties to engage constructively & responsibly to seize this historic opportunity. #NATO’s door is open, but all national procedures have to be completed.
— Jens Stoltenberg (@jensstoltenberg) September 30, 2018
La un deceniu distanță de la summitul de la București, când invitația de aderare a Macedoniei a fost blocată, acordul istoric încheiat după 27 ani de dispute diplomatice între Skopje și Atena și rezultatul referendumului privind noul nume al Macedoniei sunt așteptate să deblocheze aderarea Macedoniei la UE şi NATO.
Macedonia s-a alăturat în 1995 Parteneriatului pentru Pace, iar în anul 1999 candidatura sa la NATO a fost formalizată prin lansarea ”Membership Action Plan”. Invitația de aderare a Macedoniei la NATO urma să fie făcută la summitul aliat de la București (3-4 aprilie 2008), însă aceasta a fost blocată de Grecia. În comunicatul final al summitului respectiv se convenea că aderarea Macedoniei la NATO va avea loc după soluționarea disputei privind denumirea oficială a statului.
Uniunea Europeană solicită respectarea rezultatelor referendumului
Uniunea Europeană a îndemnat toate părţile “să respecte” rezultatele referendumului care a avut loc duminică privind schimbarea numelui Macedoniei, aprobat cu o largă majoritate, dar pe fondul unui absenteism puternic, transmite AFP.
“Aştept din partea tuturor liderilor politici să respecte această decizie şi să meargă înainte, dând dovadă de responsabilitate şi unitate dincolo de diviziunile politice, iar aceasta în interesul ţării”, a declarat comisarul european pentru extindere, Johannes Hahn, într-un comunicat.
.




