Connect with us

RUSIA

Reprezentantul Rusiei la UE: Albania și Macedonia de Nord ar putea ”găsi mai multă înțelegere în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice”

Published

on

© Russia Mission to the EU

Reprezentatul permanent al Rusiei la UE, Vladimir Chizhov, a adresat vineri o invitație Albaniei și Macedoniei de Nord pentru ca cele două țări să se alăture Uniunii Economice Eurasiatice, informează IBNA – Independent Balkan News Agency.

Vorbind în cadrul Forumului Economic Eurasiatic de la Verona pe fondul amânării de către țările UE a începerii negocierilor pentru aderarea celor două țări la Uniunea Europeană, Chizhov a sugerat că Albania și Macedonia de Nord vor găsi mai multă înțelegere în cadrul UEE, decât la nivelul Uniunii Europene.

”Sunt sigur că aceste țări, care sunt candidate pentru statutul de membru al UE și care au fost ”înghețate” de Bruxelles, ar putea găsi mai multă înțelegere în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice”, a spus Vladimir Chizov, citat de sursa menționată.

Declarațiile sale au survenit și în contextul în care, la Moscova, premierul sârb Ana Brnabic a semnat, la Moscova, un acord comercial între Serbia și Uniunea Economică Eurasiatică.

Liderii Uniunii Europene au respins, la summitul de la Bruxelles din 17-18 octombrie, deschiderea negocierilor de aderare cu Skopje, din cauza opoziţiei Franţei, Danemarcei şi Olandei.

Pe de altă parte, Albania este stat membru al NATO din 2009, iar Macedonia de Nord, după soluționarea litigiului cu Grecia prin schimbarea denumirii țării, urmează să primească invitația de aderare la summitul de la Londra din 3-4 decembrie și să devină stat aliat anul viitor.

De altfel, Senatul Statelor Unite ale Americii a ratificat săptămâna trecută protocolul de aderare a Macedoniei de Nord la NATO, devenind al 21-lea stat din cadrul Alianței Nord-Atlantice care validează acest proces, într-o  ”dovadă pentru toți europenii, că sunt bineveniți, că ușa NATO le este deschisă”.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

RUSIA

Vladimir Putin și-a exprimat interesul pentru continuarea discuțiilor privind problema ucraineană, în format Normandia, într-o convorbire telefonică cu Angela Merkel și Emmanuel Macron

Published

on

©️ Bundesregierung/Kugler

Președintele rus Vladimir Putin, cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron au discutat despre problema ucraineană în cadrul unei convorbiri telefonice, a anunțat luni Kremlinul într-un comunicat.

„S-a discutat în detaliu despre impasul îngrijorător în efortul de a pune capăt conflictului intern din Ucraina, cei trei lideri remarcând importanța implementării acordurilor de la Minsk din 2015 ca singura bază posibilă pentru o soluționare”, se arată în declarație. „De asemenea, a fost exprimat interesul pentru coordonarea în continuare a eforturilor în formatul Normandia al Rusiei, Germaniei și Franței”, mai precizează sursa citată.

Vladimir Putin consideră că autoritățile de la Kiev „refuză să își onoreze angajamentele asumate în cadrul acordurilor de la Minsk și al acordurilor încheiate la summiturile anterioare din Normandia, inclusiv la cel de la Paris (la 9 decembrie 2019)”.

Având în vedere dificultatea soluționării conflictului din sud-estul Ucrainei, liderii și-au însărcinat consilierii politici și ministerele de externe să intensifice contactele și să lucreze în formatul Normandia Patru, având ca rezultat o reuniune la nivel de miniștri de externe în acest cadru. De asemenea, liderii au convenit să continue să utilizeze diferite canale pentru a evalua condițiile pentru convocarea unui alt summit Normandia, dacă va fi necesar.

În timpul convorbirii au fost discutate și alte chestiuni internaționale, inclusiv eforturile de combatere a terorismului pe continentul african.

Din 2014, Ucraina este în război cu separatiştii pro-ruşi din estul ţării, care sunt susţinuti de Rusia, conform Kievului şi statelor occidentale. Conflictul s-a soldat cu peste 13.000 de morţi.

Formatul „Normandia” se află în impas de ani de zile, toate părţile respingând responsabilitatea acestui eşec.

În aprilie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la organizarea un summit în patru în contextul înregistrării unei creşteri a confruntărilor în estul ţării de la începutul anului, potrivit Agerpres.

Continue Reading

NATO

Alianța Nord-Atlantică a retras acreditarea a opt membri ai misiunii Rusiei pe lângă NATO: Aceștia “erau ofițeri de informații ruși nedeclarați”

Published

on

© NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a confirmat joi că Alianța Nord-Atlantică a retras acreditarea a opt membri ai misiunii permanente al Rusiei pe lângă organizația nord-atlantică, subliniind că aceștia “erau ofițeri de informații ruși nedeclarați”.

Înaltul oficial aliat a asigurat că această decizie nu este legată de niciun eveniment anume, ci bazată pe ocreștere a activității rusești rău intenționate.

“Relația dintre NATO și Rusia se află la cel mai scăzut nivel de la sfârșitul Războiului Rece. Și asta din cauza comportamentului rusesc”, a spus Stoltenberg, după o reuniune a consilierilor pe probleme de securitate națională ai țărilor aliate.

 

El s-a referit la acțiunile agresive ale Rusiei, citând acțiunile împotriva Ucrainei, consolidarea posturii militare în vecinătatea flancului estic al Alianței sau încălcarea unor acorduri importante de control al armelor, cum ar fi Tratatul INF, violări care au dus la dispariția acestor tratate care interziceau de fapt toate sistemele de arme cu rază intermediară de acțiune.

“Decizia de a retrage acreditarea a 8 membri ai delegației ruse la NATO a fost luată pe baza unor informații, a fost luată pentru că aceștia sunt ofițeri de informații ruși nedeclarați. Și am văzut o creștere a activităților maligne rusești, cel puțin în Europa și, prin urmare, trebuie să acționăm”, a explicat acesta.

Secretarul general a reamintit că poziția și abordarea NATO față de Rusia este consecventă și clară, ea fundamentându-se pe abordarea duală “descurajare – apărare și dialog”. Mai mult, Stoltenberg a precizat că nu a răspuns pozitiv la invitația NATO de a convoca o nouă reuniune a Consiliului NATO-Rusia”.

“Prin urmare, nu a avut loc nicio reuniune în cadrul Consiliului NATO-Rusia, dar suntem pregătiți să ne întâlnim, deoarece credem că este întotdeauna important să stăm de vorbă, dar mai ales atunci când vremurile sunt dificile, când tensiunile sunt ridicate, așa cum sunt acum și, prin urmare, vom continua să depunem eforturi pentru un dialog semnificativ cu Rusia. M-am întâlnit cu ministrul Lavrov, la ONU, în timpul Adunării Generale a ONU, nu cu multe zile în urmă. Nu am reușit să convenim asupra convocării unei noi reuniuni a Consiliului NATO-Rusia, dar eu și NATO rămânem pregătiți să facem acest lucru de îndată ce Rusia este pregătită să se întâlnească cu noi”, a conchis el.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Cazul Navalnîi: 45 de țări, printre care și România, cer Rusiei explicații pentru otrăvirea lui Navalnîi. Moscova are la dispoziție 10 zile pentru a răspunde întrebărilor

Published

on

© Aleksei Navalnîi/ Facebook

Un grup de 45 de ţări, printre care și România, Statele Unite, Canada și alte state membre UE, au cerut marţi în faţa Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) ca Rusia să ofere explicaţii după otrăvirea în 2020 a opozantului Aleksei Navalnîi, informează Agerpres

Moscova are la dispoziţie 10 zile pentru a răspunde la întrebările adresate de ţările respective, în conformitate cu regulile OIAC al cărei sediu se află la Haga.

Pentru experţii occidentali, adversarul Kremlinului a fost victima în august 2020 agentului neurotoxic din epoca sovietică Noviciok. Aleksei Navalnîi a primit îngrijiri medicale în Germania înainte de a fi închis la întoarcerea în Rusia. 

Marţi, „45 de state părţi, printre care Marea Britanie, au informat Consiliul Executiv al OIAC că vor pune oficial întrebări Rusiei despre otrăvirea lui Navalnîi în temeiul articolului 9 al Convenţiei. Este esenţial ca Rusia să expună în detaliu măsurile luate pentru a investiga şi a face lumină asupra utilizării unei arme chimice pe teritoriul său”, a anunţat pe Twitter delegaţia britanică.

Statele Unite și numeroși membri din comunitatea internațională cer de mult timp clarificări cu privire la tentativa Rusiei de asasinare a lui Navalnîi  cu o armă chimică la 20 august 2020 și intenția sa de a coopera cu OIAC. Având în vedere statutul său de stat parte la Convenţia privind armele chimice, lipsa persistentă de transparenţă şi cooperare din partea Rusiei în ceea ce priveşte otrăvirea este „deosebit de îngrijorătoare”, se arată într-un comunicat al departamentului de stat al SUA. 

Citiți și: Cazul Navalnîi: SUA și Regatul Unit cer Rusiei să respecte obligațiile internaționale pentru a continua să aibă relații ”stabile”

Ţările occidentale cer în special Rusiei să descrie în detaliu măsurile pe care le-a luat de la 20 august 2020 ca răspuns la incident. Sunt, de asemenea, surprinse că Moscova nu a primit încă experţi ai OIAC pe teritoriul său pentru a ajuta la anchetă, în pofida unei invitaţii în acest sens din octombrie 2020.

În ciuda mai multor solicitări formulate de numeroase state părţi, Rusia nu a oferit până în prezent o explicaţie credibilă despre incident, au declarat cele 45 de ţări într-un document oficial postat pe site-ul OIAC.

Uniunea Europeană continuă să solicite Federației Ruse să investigheze această tentativă de asasinat în deplină transparență și fără alte întârzieri și să coopereze pe deplin cu Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice  pentru a asigura o anchetă internațională imparțială.

Principalul opozant al Kremlinului a încetat să se alimenteze pe 31 martie pentru a protesta împotriva condiţiilor proaste de detenţie. În vârstă de 44 de ani, el a supravieţuit la limită otrăvirii cu un agent neurotoxic care l-a adus în comă în vara anului trecut. El a acuzat Kremlinul şi serviciile de securitate ruse că sunt responsabile pentru atac, ceea ce acestea au negat.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
NATO12 hours ago

Pentagonul, înainte de vizita secretarului apărării Lloyd Austin la București: România face cam tot ceea ce am putea cere de la un aliat NATO

NEWS14 hours ago

Recep Tayyip Erdogan anunță că Turcia discută cu SUA pentru a achiziționa avioane de luptă F-16, după ce țara sa a fost exclusă din programul F-35

MAREA BRITANIE15 hours ago

Regatul Unit dorește să-și revizuiască legislația privind drepturile omului pentru a împiedica CEDO ”să-i dea ordine”

REPUBLICA MOLDOVA16 hours ago

Republica Moldova trimite luni la Lețcani, Iași, o echipă formată din 22 de medici și asistenți medicali pentru a ajuta România în lupta cu pandemia

CONSILIUL UE18 hours ago

Bogdan Aurescu participă la reuniunea miniștrilor de externe de la Luxemburg. Relațiile UE cu statele din regiunea Golfului și perspectivele Parteneriatului Estic, temele principale pe agendă

PARLAMENTUL EUROPEAN19 hours ago

Parlamentul European se reunește în sesiune plenară (18-21 octombrie). Situația statului de drept în Polonia și accelerarea eforturilor de combatere a schimbărilor climatice, printre principalele teme

U.E.20 hours ago

”Operațiunea Santinela”: Europol, OLAF, Parchetul European, Eurojust și 19 state membre, printre care și România, își unesc forțele pentru a preveni fraudarea fondurilor NextGenerationEU

U.E.22 hours ago

În ultima vizită oficială în Turcia, Angela Merkel a salutat ”foarte buna colaborare” cu acest ”important partener”, fără a omite criticile privind drepturile omului și libertățile individuale

Dan Motreanu2 days ago

Ziua mondială a alimentației. Dan Motreanu, vicepreședintele Comisiei pentru siguranță alimentară din PE: FAO cheamă toate guvernele să adopte politici noi care să încurajeze producția durabilă de alimente

POLITICĂ2 days ago

Președintele PMP: Agențiile Standard & Poor’s și Moody’s nu laudă Guvernul, iar ratingul stabil nu se datorează unor politici deștepte

ROMÂNIA2 days ago

Standard & Poor’s şi Moody’s au reconfirmat ratingul de țară al României, cu perspectivă stabilă. Florin Cîțu: Atestă că în ”România merită să investești”

ROMÂNIA3 days ago

Viitorul Spital Regional Brașov va avea 31 secții, 26 de săli de operație, 972 paturi și va fi inaugurat în 2028, arată concluziile studiului BERD

ROMÂNIA3 days ago

Octavian Oprea anunță că ADR lucrează la Sistemul național de interoperabilitate: Instituțiile publice nu vor mai solicita cetățeanului o informație pe care o altă instituție o deține

ROMÂNIA3 days ago

Florinel Chiș, director executiv ARMO: Cifra de afaceri din comerțul electronic din România se va situa în jurul a 6,9 mld. de euro în 2021

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII3 days ago

Guvernul a aprobat memorandumul privind contractarea unui împrumut de 300 de milioane de euro de la BEI pentru construirea Spitalului Regional Cluj

Cristian Bușoi4 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, solicită Comisiei Europene ca statele UE să poată folosi pentru plafonarea și subvenționarea prețurilor la energie fondurile neutilizate din exercițiul 2014-2020

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Comisarul european pentru energie, interpelat de Marian-Jean Marinescu în Comisia ITRE din PE: Care va fi necesarul de energie în 2030 dacă prevederile pachetului ”Fit for 55%” rămân neschimbate

ROMÂNIA4 days ago

Asociația Română a Magazinelor Online organizează vineri a doua ediție a Zilei Naționale a Comerțului Electronic (LIVE, 15 octombrie, ora 10:15)

Dragoș Pîslaru5 days ago

Dragoș Pîslaru: Tinerii și copiii pot beneficia de investiții pentru viitorul lor în valoare de 40 miliarde de euro prin intermediul celor 25 de PNRR-uri

Dragoș Pîslaru6 days ago

Dragoș Pîslaru, apel către Autoritatea Europeană a Muncii: Muncitorii nu trebuie să mai fie supuși practicilor de sclavie modernă!

Team2Share

Trending