ROMÂNIA
Sebastian Burduja invocă raportul Draghi pentru energie competitivă: Trebuie să fie sigură, accesibilă şi verde. România, R. Moldova şi Ucraina au obiective comune în acest domeniu
Published
3 weeks agoon
By
Teodora IonMinistrul Energiei, Sebastian Burduja, a subliniat vineri, la Iași, că România, Republica Moldova și Ucraina au obiective comune privind asigurarea energiei, amintind de raportul Draghi, care ”spune foarte clar că unde nu există energie, nu există dezvoltare”, informează Agerpres.
Pentru a asigura această dezvoltare, ”energia trebuie să fie sigură, accesibilă şi, în al treilea rând, verde”, consideră Sebastian Burduja, care a participat la Forumul Economic Trilateral pentru afaceri şi reconstrucţie în Ucraina ”IAŞI – Hub regional strategic România – Republica Moldova – Ucraina”.
În viziunea sa, Sebastian Burduja a explicat că în primul rând nu trebuie să mai depindem de alţii în ceea ce priveşte securitatea energetică.
”De aceea e foarte important să exploatăm gazele din perimetrul Neptun-Deep, să reducem dependenţa întregii regiuni faţă de Federaţia Rusă, să fim tot timpul la dispoziţia fraţilor noştri de peste Prut”, a subliniat ministrul.
În viziunea sa, securitatea energetică reprezintă un element esențial, motiv pentru care ”este foarte important să exploatăm gazele din perimetrul Neptun-Deep, să reducem dependenţa întregii regiuni faţă de Federaţia Rusă, să fim tot timpul la dispoziţia fraţilor noştri de peste Prut”.
Energia ieftină reprezintă o altă chestiune importantă din punctul de vedere al ministrului Energiei.
”Aşa cum am mai spus, şi raportul Draghi spune foarte clar: unde nu există energie, nu există dezvoltare. Nu poţi să concurezi cu China, SUA, cu alte zone ale lumii dacă nu ai energie competitivă. Pentru asta trebuie să investim în producţie, ceea ce România face. Dacă nu ar fi fost al patrulea drapel de pe scenă, al UE, dincolo de celelalte trei, nu am fi avut acces la 13 miliarde de euro în ultimul an şi trei luni, care se traduc în mii de megawaţi în sistemul energetic. O producţie mai mare înseamnă un preţ mai mic”, a precizat ministrul Sebastian Burduja.
Acesta a menţionat, totodată, că, în al treilea rând, trebuie sprijinită ”într-un mod pragmatic şi corect” tranziţia energetică.
”Interconectările la nivel european – dezvoltarea și întreținerea lor – sunt o obligație, nu un moft. Doar așa vom avea o piață unică de energie viabilă, cu prețuri corecte la energie în toate statele UE și ne vom putea ajuta unii pe alții, atunci când situația o cere”, a mai spus ministrul în cadrul evenimentului mai sus amintit.
Prezența la Iași a lui Burduja vine la o zi după ce acesta a semnat, alături de Victor Parlicov, un Memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea de parteneriate și promovarea inovării în domeniul energiei.
Documentul semnat prevede că România și Republica Moldova vor colabora pentru identificarea nevoilor industriei la nivel național și regional pentru tehnologiile verzi, dezvoltarea de programe și proiecte pilot, care să susțină inovarea în domeniul tehnologiilor verzi, identificarea de opțiuni pentru a susține investițiile în soluții semnificative, care să propulseze industria tehnologiilor curate și să influențeze sectorul energetic la nivel regional, dar și conturarea de strategii bazate pe bune practici din România și Uniunea Europeană, care au avut ca rezultat finanțarea de investiții în domeniul energiei verzi.
Această piață unică nefragmentată reprezintă o condiție sine qua non pentru competitivitatea Uniunii Europene, potrivit raportului elaborat de un alt fost premier italian, Mario Draghi, care evidențiază nevoia unor investiții substanțiale, de două ori mai mari decât cele de după cel de-al Doilea Război Mondial pentru a opri declinul continentului, în politici sectoriale și orizontale.
Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.
You may like
Decarbonarea Europei nu va putea fi realizată fără o componentă de energie nucleară, subliniază eurodeputatul Virgil Popescu
România va solicita finanțare europeană din Fondul pentru Modernizare pentru investiții în producția de biocombustibili avansați
Centralizarea politicii de coeziune este contrară intereselor României, îl avertizează Dan Motreanu pe Raffaele Fitto în cadrul audierii pentru poziția de vicepreședinte CE pentru coeziune și reforme
Maia Sandu, către Nicolae Ciucă, primul lider primit la Chișinău după câștigarea alegerilor prezidențiale: Importanța sprijinului României va crește după înscrierea integrării în UE în Constituție
Partidul Maiei Sandu îi îndeamnă pe moldovenii cu cetățenie română să iasă la vot: R. Moldova are nevoie de o Românie democratică, stabilă, pe care să putem conta
Nicolae Ciucă, primul lider român primit de Maia Sandu după câștigarea prezidențialelor: Propaganda rusă a pierdut la Chișinău, va pierde și la București (P)
ROMÂNIA DIGITALĂ
ICI București și Agenția Națională de Presă lansează proiectul “Aplicație AI – Știrile Agerpres”
Published
3 mins agoon
November 12, 2024ICI București și Agerpres anunță lansarea oficială a proiectului „Aplicație AI – Știrile Agerpres”, un proiect inovativ destinat să revoluționeze modul în care informațiile sunt distribuite și consumate de publicul larg, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
În cadrul acestui eveniment, vor fi prezentate și rezultatele proiectului pilot „Agerpres Daily News | Hold History”, care a demonstrat potențialul tehnologiilor avansate în combaterea dezinformării și în promovarea unui jurnalism de calitate.
Evenimentul va avea loc vineri, 15 noiembrie 2024, la Palatul Parlamentului, iar organizatorii vor invita toți producătorii de știri din România să se alăture proiectului „Aplicație AI – Știrile Agerpres” și să contribuie la dezvoltarea unui ecosistem media bazat pe transparență, verificabilitate și responsabilitate.
“Aplicația AI – Știrile Agerpres” utilizează inteligența artificială pentru a livra știri de calitate, iar prin integrarea tehnologiei blockchain și a tokenurilor non-fungibile (NFT), proiectul își propune să garanteze autenticitatea și proveniența informațiilor, promovând jurnalismul de calitate și protejând publicul de riscurile dezinformării.
„Agerpres Daily News | Hold History”, proiectul pilot implementat de Agerpres, a demonstrat cum tehnologiile inovative pot contribui la îmbunătățirea procesului de verificare a știrilor, oferind o soluție sigură pentru arhivarea și accesarea informațiilor într-un mod transparent și eficient.
În cadrul evenimentului, vor fi discutate impactul acestor tehnologii asupra ecosistemului media din România și posibilitățile de scalare ale proiectului „Aplicație AI – Știrile Agerpres” pe plan național și internațional. De asemenea, participanții vor avea ocazia să afle mai multe despre cum pot contribui activ la acest proiect.
ROMÂNIA
Secretariatul General al Guvernului și Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” au încheiat un parteneriat strategic care va contribui la o abordare inovativă a politicilor publice economico-sociale și demografice
Published
1 hour agoon
November 12, 2024By
Andreea RaduSecretariatul General al Guvernului și Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” (INCE) al Academiei Române au încheiat luni, 11 noiembrie, un parteneriat strategic care să asigure un cadru operațional și funcțional favorabil ambelor instituții și care va contribui la o abordare inovativă a politicilor publice economico-sociale și demografice.
Parteneriatul strategic încheiat constituie un cadru propice, care susține, deopotrivă, atât viziunea și misiunea SGG, cât și pe cea a INCE, cu privire la promovarea de proiecte comune, din care să rezulte importanța cercetării în producția de factori de performanță a căror oportunitate este dimensionată în acord cu cerințele reale ale actorilor din economie. Mai mult, acest tip de parteneriat contribuie la dezvoltarea și asigurarea interfeței în relațiile Guvernului României cu structurile de elită ale societății civile, pentru fundamentarea politicilor publice, bazată pe studii, analize și cercetări de cel mai înalt nivel, informează comunicatul oficial.
„Vom avea, urmare acestei colaborări, un instrument operativ în acțiunile care au ca scop alinierea României la cele 12 principii OECD pentru guvernarea publică. Consolidăm astăzi, împreună, un cadru de cooperare interinstituțională, între Guvernul României și mediul academic, pentru dezvoltarea spațiului civic românesc și vom facilita crearea de mecanisme de consultare și cooperare, în domeniile de competență ale INCE”, a declarat Mihnea Claudiu Drumea, secretar de stat la SGG.
INCE reunește în structura sa cinci institute de cercetare științifică (Institutul de Economie Naţională, Institutul de Prognoză Economică, Institutul de Economie Agrară, Institutul de Cercetare a Calității Vieţii și Institutul de Economie Mondială) și cinci centre de cercetare științifică (Centrul de Economia Industriei şi Serviciilor, Centrul de Cercetări Financiare şi Monetare „Victor Slăvescu”, Centrul de Studii şi Cercetări de Biodiversitate Agrosilvică „Acad. David Davidescu”, Centrul de Economie Montană și Centrul de Informare şi Documentare Economică), iar toate acestea au personalitate juridică proprie.
Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” al Academiei Române are ca misiune: realizarea de cercetări științifice fundamentale și avansate în domeniul economic, în cel social și în cel demografic; dezvoltarea și conservarea patrimoniului știinţific, prin generarea, identificarea, angajarea şi promovarea unor proiecte de interes public major; participarea la elaborarea de studii, programe şi lucrări suport pentru strategii sectoriale şi naţionale de cercetare şi dezvoltare economică; implicarea activă în lucrări şi analize pentru fundamentarea şi susţinerea unor iniţiative legislative şi politici de dezvoltare, oferind consultanţă şi expertiză în sprijinul activităţii legislativului şi a executivului în domeniile sale de competență.
ROMÂNIA
ICI București a fost prezent la Forumul Gazelor Naturale
Published
1 hour agoon
November 12, 2024ICI București a fost prezent la cea de-a șasea ediție a Forumului Gazelor Naturale, cu tema “Contribuția gazelor naturale la competitivitatea industriei, în contextul tranziției energetice”, care a fost organizat de Financial Intelligence luni, 11 noiembrie 2024, potrivit unui comunicat.
Reprezentanții ICI București au participat alături de experți și lideri ai industriei energetice pentru a dezbate subiecte de importanță majoră pentru România și Europa, într-o perioadă de transformări profunde în sectorul energetic. Cu un interes sporit pentru integrarea inovațiilor digitale în sectorul energetic, ICI București a contribuit la discuțiile despre soluțiile tehnologice avansate necesare în contextul tranziției energetice și al securității aprovizionării.
Printre subiectele discutate la Forum, au fost aprovizionarea cu gaze naturale în iarna 2024-2025, evoluția prețului gazelor naturale în România și Europa, inclusiv previziuni pentru următoarele luni, raportul Draghi privind contribuția gazelor naturale la competitivitatea industrială în contextul tranziției energetice, poziționarea noii Comisii Europene față de viitorul energiei și al gazelor naturale, proiectul Neptun Deep și beneficiile sale economice pentru România, integrarea hidrogenului și potențialul său pentru România, evoluția producției de gaze naturale în România și investițiile în rețelele de distribuție și politici de plafonare a prețurilor gazelor și impactul asupra furnizorilor de energie.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”
ICI București și Agenția Națională de Presă lansează proiectul “Aplicație AI – Știrile Agerpres”
“Europa în acțiune pentru oameni”: Roxana Mînzatu anunță că va demara un dialog la nivelul UE privind politica socială și va elabora o foaie de parcurs pentru locuri de muncă de calitate
Pregătirea europenilor, locuri de muncă de calitate și echitatea socială – cei trei piloni ai Roxanei Mînzatu ca vicepreședinte al Comisiei Europene
Secretariatul General al Guvernului și Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” au încheiat un parteneriat strategic care va contribui la o abordare inovativă a politicilor publice economico-sociale și demografice
ICI București a fost prezent la Forumul Gazelor Naturale
Decarbonarea Europei nu va putea fi realizată fără o componentă de energie nucleară, subliniază eurodeputatul Virgil Popescu
ICI București participă la Conferința BSDA 2024 Homeland Security, Safety & Protection
“Europa este un atlet într-o competiție foarte complexă”, afirmă Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv desemnat al Comisiei Europene, în cadrul audierilor din Parlamentul European
România va solicita finanțare europeană din Fondul pentru Modernizare pentru investiții în producția de biocombustibili avansați
Donald Trump ”nu va dori să îi facă un cadou” lui Putin, permițând Rusiei să realizeze în Ucraina ”cea mai mare anexare teritorială din ultimii 75 de ani” în Europa, subliniază ministrul francez de externe
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
“Europa este un atlet într-o competiție foarte complexă”, afirmă Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv desemnat al Comisiei Europene, în cadrul audierilor din Parlamentul European
Luminița Odobescu evidențiază importanța finalizării cât mai rapide a procesului de aderare a României la Schengen: Discuțiile evoluează. Suntem optimiști
Nicolae Ciucă, vizită la Chișinău după ce Maia Sandu a fost reconfirmată în funcția de președintă: Ținta noastră este ca planul de creștere pentru R. Moldova să fie aprobat de PE nu mai târziu de februarie
Joe Biden face apel la unitate după victoria lui Trump: “Într-o democrație, voința poporului prevalează întotdeauna. Nu-ţi poţi iubi ţara doar atunci când câştigi”
INTERVIU Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte al CNAS, anunță pentru 2025 noi mecanisme financiare care să extindă lista medicamentelor inovative
Iulius Firczak, deputat în cadrul Comisiei pentru buget: Trebuie să învățăm cum să atragem capital privat în cercetarea medicală. Este un joc pe care SUA și China l-au învățat deja
Fondurile din PNRR și Politica de Coeziune reprezintă ”ancore solide” pentru ”a construi o Românie și o Europă în care accesul la sănătate este egal pentru toți cetățenii”, subliniază Ramona Chiriac
Senatoarea Nicoleta Pauliuc: Una dintre problemele grave cu care se confruntă sistemul sanitar românesc este adoptarea foarte greoaie a unor tratamente aprobate și folosite la nivelul UE
Marcel Ciolacu, la Salonul Euronaval din Paris: Prioritatea este dezvoltarea industriei de apărare din România. Modernizarea Armatei înseamnă noi locuri de muncă pentru români
Vicepreședintele PE Victor Negrescu punctează pilonii strategiei în domeniul industriei farmaceutice: Dezvoltarea inovației, securitatea medicală a Europei și protecția proprietății intelectuale
Trending
- ROMÂNIA7 days ago
Miniștrii economiei și cercetării au pus bazele primului program care va crea drona românească la sediul INCAS, un institut lider regional în domeniul ştiinţelor aerospaţiale
- EDITORIALE1 week ago
Iulian Chifu: Alegeri prezidențiale la Chișinău – Nu puteți voi fura cât putem noi vota!
- ROMÂNIA6 days ago
Nicolae Ciucă îl felicită pe Donald Trump pentru realegerea ca președinte al SUA: Voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a întări Parteneriatul nostru strategic
- ROMÂNIA1 week ago
Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România: Sistemul de sănătate românesc se confruntă cu provocări semnificative. Punerea în aplicare la timp a investițiilor din PNRR este esențială
- ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE1 week ago
Luca Niculescu: Pentru România, aderarea la OCDE va însemna o ocazie extraordinară de a avea un sistem de sănătate mai modern, axat pe inovare, cercetare, adaptat la provocările lumii moderne