Banca Europeană de Investiții (BEI) a fost de acord să împrumute României 21,1 milioane EUR, prima tranșă a unui împrumut de 63,6 milioane EUR acordat de BEI , pentru finanțarea celei de-a treia faze a programului de investiții în domeniul eficienței energetice din sectorul 2 al Capitalei. În total, 400 de clădiri rezidențiale vor beneficia de eficiență energetică modernizată în această a treia fază, pe lângă cele 452 de clădiri din primele două faze, se menționează într-un comunicat.
Vicepreședintele instituției Andrew McDowell, a comentat: „Fondurile BEI vor contribui la creșterea eficienței energetice a 400 de clădiri rezidențiale din sectorul 2 al Bucureștiului. Scăderea rezultată a consumului de energie și, astfel, reducerea emisiilor și a poluării, vor contribui, de asemenea, la creșterea standardelor de viață pentru cetățenii din București. Acest program axat pe acțiunile climatice va sprijini și mai mult România în îndeplinirea angajamentelor sale internaționale cu privire la reducerea emisiilor de seră și la economiile de energie. “

La rândul său, primarul sectorului 2 al Capitalei, Mihai Mugur Toader, a declarat: „Împrumutul semnat astăzi ne va permite să continuăm cu cel mai mare program de reabilitare termică din România, care cuprinde aproape 1.800 de blocuri aflate în diferite etape de execuție, majoritatea fiind finalizate. Se bazează pe fructuoasa cooperare de șapte ani dintre Sectorul 2 al Bucureștiului și banca UE, în cursul căreia am beneficiat și de asistența tehnică a BEI. Această cooperare ne-a ajutat să pregătim și să implementăm cu succes proiecte comune care să conducă la îmbunătățirea condițiilor de viață pentru cetățenii noștri, economii valoroase de energie și un mediu mai bun în capitala României”.
Izolarea termică îmbunătățită a clădirilor va aduce economii de 50% în consumul de energie pentru încălzirea caselor în cauză. Fondurile BEI vor finanța până la 75% din costurile acestui proiect semnificativ de economisire a energiei, contribuind atât la punerea în aplicare a Planului național de acțiune a eficienței energetice al Guvernului României, cât și a Inițiativei UE privind eficiența resurselor.
Operațiunile actuale reprezintă o continuare a cooperării fructuoase a BEI cu diverse sectoare ale Bucureștiului. Până în prezent, Banca a aprobat finanțări în valoare de 613 milioane EUR pentru finanțarea recondiționării din punct de vedere al eficienței energetice a clădirilor cu mai multe apartamente din diferite sectoare ale Bucureștiului.
Economiile totale de energie realizate sau preconizate ca urmare a măsurilor de eficientizare energetică se ridică la 983.000 GWh pe an, ceea ce corespunde unei reduceri de CO2 de 416.000 tone.




