Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Steagul Franței și al Uniunii Europene au fost coborâte în bernă la Parlamentul European, în semn de solidaritate cu victimele atacului terorist de ieri din Strasbourg

Published

on

Astăzi, la Parlamentul European, steagul francez  și cel al  Uniunii Europene sunt la jumătate de catarg, în semn de  solidaritate cu victimele atacului de ieri de la Strasbourg. Atacul comis marţi seara asupra Târgului de Crăciun din Strasbourg, al cărui autor este şi acum căutat, s-a soldat cu trei morţi, opt răniţi grav şi cinci răniţi uşor, potrivit unui bilanţ actualizat, publicat de prefectură miercuri dimineaţa.

 

Reacții au venit și din partea liderilor instituțiilor europene, inclusiv a președintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, instituția pe care acesta o conduce fiind reunită în sesiune plenară la Strasbourg în această săptămână.

Îmi exprim întristarea pentru victimele atacurilor de la Strasbourg. Acest Parlament nu va fi intimidat de atacuri teroriste sau criminale. Să mergem mai departe. Vom continua să lucrăm și să reacționăm consolidați de libertate și democrație împotriva violenței teroriste”, a scris Tajani pe Twitter.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a condamnat atacul armat comis marţi seara la Strasbourg, spunând că gândurile sale sunt îndreptate către victime.

Strasbourg este un oraş care este prin excelenţă un simbol al păcii şi democraţiei europene. Valori pe care le vom apăra întotdeauna”, a scris Juncker pe Twitter. 

Toate gândurile mele se îndreaptă către victimele atacului de la Strasbourg și către familiile lor. Stăm uniți alături de Franța în această nouă încercare”, a scris și Donald Tusk, președintele Consiliului European, pe Twitter.

Citiți și:

UPDATE| O parte din centrul orașului Strasbourg evacuat din cauza unori focuri de arme aproape de piața de Crăciun. Parlamentul European a fost închis în plină sesiune plenară

Reacțiile liderilor europeni după atacul de la Strasbourg, orașul gazdă al unor instituții marcante ale democrației europene

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

CONSILIUL UE

Consiliul UE și Parlamentul European au ajuns la un acord privind legislația UE de protecție a jurnaliștilor și a apărătorilor drepturilor omului

Published

on

© European Union

Uniunea Europeană a făcut un pas important în direcția protejării jurnaliștilor și a apărătorilor drepturilor omului împotriva plângerilor nefondate sau a procedurilor judiciare abuzive, după ce președinția spaniolă a Consiliului și Parlamentul European au ajuns la un acord politic cu privire la o directivă care să protejeze aceste persoane de procesele strategice împotriva participării publice (SLAPP).

Utilizarea acestor procese pentru a reduce la tăcere persoanele care se exprimă în legătură cu probleme de interes public este un fenomen în creștere. Directiva va institui garanții procedurale împotriva unor astfel de acțiuni în materie civilă cu implicații transfrontaliere, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

“Democrațiile noastre sunt în pericol atunci când cei bogați și puternici pot reduce la tăcere criticii în instanță doar pentru că vorbesc despre chestiuni de interes public. Prin această nouă lege, UE îi apără pe jurnaliști și pe apărătorii drepturilor omului împotriva proceselor nefondate și abuzive”, a declarat Félix Bolaños, ministrul spaniol al justiției

Persoanele vizate de cazurile SLAPP vor beneficia de o serie de garanții și protecții procedurale. Aceștia pot solicita instanței să:

– Să respingă o cerere în fază incipientă. În cazul în care o cerere este considerată vădit nefondată, un judecător poate decide să respingă cererea în cea mai timpurie etapă posibilă a procedurii. Instanța ar trebui să accelereze astfel de cereri din partea pârâților;

– Să ceară o garanție financiară de la persoana sau societatea care a introdus cererea. O instanță poate decide să solicite ca reclamantul, adică persoana sau societatea care a inițiat o acțiune SLAPP, să depună o garanție financiară pentru cheltuielile de judecată.

– Să solicite alte tipuri de căi de atac. O instanță poate decide, de exemplu, că reclamantul trebuie să suporte costurile procedurii, inclusiv costurile de reprezentare juridică a victimei SLAPP. Un judecător poate decide, de asemenea, că partea care a inițiat cazul SLAPP ar putea fi supusă unei sancțiuni sau altor măsuri la fel de eficiente

Cazuri SLAPP transfrontaliere

Consiliul și Parlamentul European au ajuns la un acord cu privire la modul de definire a caracterului transfrontalier al unui caz SLAPP. Se va considera că o chestiune are implicații transfrontaliere, cu excepția cazului în care ambele părți sunt domiciliate în același stat membru ca și instanța sesizată și toate celelalte elemente relevante pentru situație se află în acel stat membru.

Hotărâri judecătorești din țări terțe

În cazul în care o persoană care locuiește în UE este vizată de un caz SLAPP într-o țară terță, statele membre ale UE trebuie să refuze recunoașterea și executarea acestei hotărâri dintr-o țară terță dacă aceasta ar fi considerată vădit nefondată sau abuzivă în statul membru în cauză.

Măsuri în sprijinul victimelor SLAPP

Pentru a sprijini în continuare victimele SLAPP, statele membre vor trebui să furnizeze, într-un singur loc, informații privind garanțiile procedurale și căile de atac.

Pentru a înțelege mai bine amploarea fenomenului, statele membre vor colecta, de asemenea, date specifice disponibile privind cazurile SLAPP de la instanțe.

Acordul va trebui să fie aprobat de reprezentanții statelor membre în cadrul Consiliului (Coreper). Dacă va fi aprobat, textul va trebui apoi să fie adoptat în mod oficial atât de Consiliu, cât și de Parlamentul European.

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2024

Liderul celui mai mare partid din UE avertizează cu privire la un Parlament European de extremă dreapta dacă UE nu va gestiona migrația

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Președintele Partidului Popular European, Manfred Weber, a avertizat marți că Uniunea Europene trebuie să controleze migrația dacă vrea să evite o creștere a extremei drepte pe continent.

“Dacă nu găsim o soluție sau o înțelegere comună adecvată pentru a gestiona migrația, atunci sunt foarte îngrijorat în legătură cu următoarele alegeri europene”, a declarat acesta în cadrul unui eveniment al Politico Europe.

Weber a indicat alegerile din Olanda – unde populistul de extremă dreapta Geert Wilders a obținut o victorie surprinzătoare săptămâna trecută – ca exemplu, vorbind despre cum “un mic, mic detaliu … a creat căderea guvernului”.

În mod similar, Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă dreapta din Germania, a câștigat teren, propulsată de preocupările legate de migrație, un lucru pe care Weber îl numește “un mare șoc și o chestiune de îngrijorare”.

La nivel european, Weber a îndemnat țările să finalizeze acordul privind migrația. “Trebuie să îi dăm viață”, a spus el.

“Oamenii trebuie să vadă că nu vorbim doar despre migrație, că nu facem apel doar la rezolvarea problemelor, ci suntem cu adevărat capabili să facem legislație și să găsim cu adevărat o soluție la nivel european pentru a opri sosirile ilegale pe teritoriul european”, a conchis liderul PPE.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Comisia ITRE din PE a adoptat regulamentul privind o infrastructură interoperabilă de servicii publice digitale transeuropene pentru care Gheorghe Falcă a fost responsabil ca raportor al Grupului PPE

Published

on

© Gheorghe Falcă - arhivă personală

Comisia pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European a adoptat regulamentul Europa Interoperabilă, adică un Schengen online pentru serviciile de administrație publică locală de care eurodeputatul Gheorghe Falcă s-a ocupat din calitatea de raportorul al Grupului PPE din legislativul european.

Acesta a anunțat într-un mesaj pe Facebook că a obținut un rezultat foarte bun pentru România în cadrul acestui dosar.

”Am participat astfel direct la trilogul, adică negocierile dintre Parlamentul European, Consiliul UE și Comisia Europeană, pentru definitivarea Regulamentului pentru stabilirea unor măsuri de promovare a interoperabilității transfrontaliere a rețelelor și a sistemelor informatice care sunt utilizate pentru furnizarea sau gestionarea serviciilor publice în UE”, a detaliat acesta.

El a ținut să explice că față de o directivă, care se dezbate în parlamentele naționale, regulamentele adoptate la Bruxelles se aplică întocmai în toate statele membre.

”Pe scurt, am obținut dezvoltarea unei infrastructuri interoperabile de servicii publice digitale transeuropene, în beneficiul cetățenilor”, a precizat Falcă.

Acesta s-a declarat foarte mulțumit de faptul că ”amendamentele și propunerile mele la acest dosar, atât în calitate de raportor cât și ulterior, la negocieri, au fost adoptate, fapt ce aduce beneficii pentru România”.

”Mai întâi, pentru că am reușit să consolidez rolul agenției UE înființate la București – prima găzduită de țara noastră. Astfel, Centrul și Rețeaua europeană de competențe în materie de securitate cibernetică (ECCC) beneficiază de statutul de observator în cadrul Comitetului pentru o Europă interoperabilă (un organism consultativ strategic al Comisiei Europene). Dar mai mult decât atât, sunt mulțumit de faptul că am reușit să obțin consolidarea rolului autorităților locale și regionale în punerea în aplicare cu succes a prezentului Regulament”, a precizat Gheorghe Falcă, fost primar al Aradului și, implicit, fost membru al Comitetului European al Regiunilor.

Eurodeputatul a explicat că regulamentul este important în contextul în care ”autoritățile locale furnizează o serie de servicii publice, dar dispun adesea de resurse limitate în ceea ce privește finanțarea, resursele umane și instrumentele de punere în aplicare a prezentului regulament, acestea trebuie să primească orientări și resurse adecvate”.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
CONSILIUL UE2 hours ago

Consiliul UE și Parlamentul European au ajuns la un acord privind legislația UE de protecție a jurnaliștilor și a apărătorilor drepturilor omului

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Guvernul britanic respinge ideea de a readera la UE după ce Ursula von der Leyen a sugerat că generația mai tânără va putea “repara” greșeala Brexit

INTERNAȚIONAL2 hours ago

A murit Henry Kissinger, figură marcantă a diplomației SUA și fost secretar de stat și consilier pentru securitate națională. Veteranul diplomat avea 100 de ani

COMISIA EUROPEANA19 hours ago

Comisia Europeană propune crearea unui spațiu european comun al datelor privind mobilitatea și consolidarea drepturilor călătorilor care achiziționează pachete de servicii

U.E.19 hours ago

UE are un „interes strategic” pentru dezvoltarea unui cadru de dialog actualizat cu Turcia, bazat pe „relații de cooperare mai bune și reciproc avantajoase” (raport)

COMISIA EUROPEANA19 hours ago

Dana Spinanț, purtător de cuvânt adjunct al Comisiei von der Leyen, a fost numită director general al Direcției Generale pentru Comunicare a Comisiei Europene

ROMÂNIA20 hours ago

Ministrul de Interne explică: Aderarea României și Bulgariei la Schengen nu este discutată la Consiliul JAI din 4-5 decembrie pentru că viitorul guvern din Olanda nu și-a exprimat oficial poziția față de Bulgaria

NATO20 hours ago

Generalul Gheorghiță Vlad va fi învestit joi în funcția de șef al Statului Major al Apărării, în prezența președintelui Klaus Iohannis

NATO21 hours ago

Consiliul NATO-Ucraina a discutat despre reformele Kievului în vederea aderării la Alianță: România susține ca summitul de la Washington din 2024 să marcheze un pas înainte

NATO21 hours ago

Trebuie ”să creăm o zonă euro-atlantică a industriilor de apărare” pentru a satisface nevoile Ucrainei în materie de muniție, susține Dmitro Kuleba: Am primit o treime din proiectilele promise de UE

NATO3 days ago

Înaintea reuniunii miniștrilor de externe NATO, Stoltenberg reafirmă sprijinul aliaților pentru Ucraina: România a deschis un centru de pregătire F-16 pentru piloții ucraineni. Germania și Olanda au promis sprijin de 10 miliarde de euro

ROMÂNIA3 days ago

Ministrul Mediului îndeamnă „să începem hora reciclării”: Lansarea sistemului de garanție-returnare, „o investiție care folosește cele mai noi tehnologii”

ROMÂNIA3 days ago

Marcel Ciolacu: Lansarea sistemului de garanție-returnare va poziționa România pe o poziție de leadership european în protecția mediului și gestionarea ambalajelor, fiind al doilea cel mai mare astfel de sistem după cel din Germania

ROMÂNIA6 days ago

Rareș Burlacu, președintele ARICE, constată o schimbare a paradigmei economice în rândul investitorilor: Se observă o îngemănare între acțiunile unui guvern și forța economică degajată de sectorul privat

ROMÂNIA7 days ago

Klaus Iohannis, la finalul turneului politico-diplomatic în Africa: Am repus România pe radarul african. Neglijarea relației cu Africa, o eroare strategică în politica externă românească

PARLAMENTUL EUROPEAN7 days ago

Eurodeputata PPE Pernille Weiss evidențiază potențialul României de a atrage investiții în domeniul farmaceutic prin crearea unui mediu propice pentru inovatori și IMM-uri

ROMÂNIA1 week ago

Președintele Senatului consideră că ”mediul de afaceri are nevoie de încredere şi predictibilitate” pentru a se dezvolta astfel încât orice situaţie de criză să poată fi depăşită

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

Volodimir Zelenski, Maia Sandu și Charles Michel afirmă “calea europeană” a Ucrainei și Moldovei la zece ani de la EuroMaidan: Aderarea va întări frontiera estică a UE

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Marcel Ciolacu: Prin centrele de zi destinate sprijinirii copiilor expuși riscului de a fi separați de familie ne asigurăm că toți copiii au șanse egale de a-și dezvolta potențialul

ROMÂNIA2 weeks ago

Tanzania poate conta pe România în ceea ce privește promovarea și dezvoltarea relațiilor cu UE, îi transmite Klaus Iohannis președintei țării africane

Trending