Connect with us

U.E.

Țările baltice răspund ”nevoilor Ucrainei” în caz de ”agresiune rusă” și trimit acesteia rachete antitanc și antiaeriene: Este important să o susținem ”în toate modurile posibile”

Published

on

© Kaitseministeerium/ Flickr

Letonia, Lituania și Estonia au confirmat vineri că vor trimite Ucrainei rachete antitanc şi antiaeriene fabricate în SUA, au anunţat vineri seară miniştrii apărării din cele trei ţări într-o declaraţie comună, potrivit Reuters și AFP, citat de Agerpres.

Cele trăi țări baltice, foste state-satelit ale Uniunii Sovietice, au dat dovadă vineri de front comun în documentul prin care își afirmă ”unitatea în angajamentul lor față de suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în fața agresiunii continue a Rusiei”, anunță Politico Europe.

”În lumina creşterii presiunii militare a Rusiei în Ucraina şi în regiune, ţările baltice au decis să răspundă nevoilor Ucrainei şi să furnizeze un ajutor suplimentar pentru apărare”, se menţionează în comunicatul comun.

”Estonia, Letonia, Lituania şi aliaţii lor lucrează împreună cu rapiditate pentru a asigura asistenţă de securitate Ucrainei”, adaugă textul citat. ”Acest ajutor va întări capacitatea Ucrainei de a-şi apăra teritoriul şi populaţia în caz de agresiune rusă”, se mai arată în comunicat.

Estonia va trimite rachete antitanc Javelin, iar Letonia şi Lituania rachete antiaeriene Stinger.

”Sperăm cu sinceritate că Ucraina nu va trebui să utilizeze aceste arme”, a declarat ministrul lituanian al apărării, Arvydas Anusauskas. ”Ţările baltice îndeamnă Rusia să pună capăt comportamentului său agresiv şi iresponsabil”, a completat acesta, precizând că armele vor fi livrate ”într-un viitor apropiat”.

În acest timp, ministrul apărării din Republica Cehă, Jana Cernochova, a anunţat că va propune cabinetului de la Praga săptămâna viitoare să aprobe o livrare de muniţie de artilerie Ucrainei, potrivit Reuters.

Cernochova a spus că Republica Cehă a ales muniţia de calibrul 152 milimetri de pe lista de provizii solicitate de guvernul de la Kiev. Ea a precizat că mai multe detalii despre acest transport vor fi furnizate după ce cabinetul va valida propunerea, miercuri.

Reglementările americane privind exporturile de armament au impus celor trei aliați să obțină aprobarea Departamentului de Stat înainte de a transmite armele, lucru care a avut loc în această săptămână.

În trecut, Statele Unite au trimis rachete Javelin Ucrainei, iar un nou transport, parte a unui pachet de ajutor militar de 200 de dolari aprobat de Casa Albă, ar trebui să înceapă să sosească în zilele următoare, potrivit oficialilor Departamentului de Stat și Pentagonului.

Stingers nu reprezintă în sine o tehnologie care să schimbe regulile jocului și au o eficacitate limitată împotriva dronelor sau a avioanelor de vânătoare care zboară la mare înălțime, dar Rusia a demonstrat în Siria că aceasta este modalitatea sa preferată de a lovi ținte de la o distanță sigură.

Acesta se adaugă ajutorului trimis Ucrainei de Regatul Unit, ce constă în arme antitanc, ca răspuns la ”comportamentul din ce în ce mai amenințător al Rusiei”, completându-l pe cel din noiembrie, când Londra și Kiev au semnat un tratat pentru modernizarea flotei navale ucrainene. 

Moscova a concentrat de mai multe luni peste 100.000 de soldaţi şi echipamente în apropiere de frontiera cu Ucraina. De altfel, Rusia a informat că trimite două batalioane de sisteme de rachete sol-aer S-400 în Belarus pentru a se alătura exerciţiilor militare care vor avea loc luna viitoare, potrivit Agerpres. 

În acest context, Estonia a anunțat că este pregătită să primească pe teritoriul său până la 5.000 de soldaţi ai Forţei Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat (VJTF) a Alianței Nord-Atlantice, după ce președintele său, Alar Karis, a solicitat o creștere a numărului de efective NATO în țara sa, pe fondul intensificării acțiunilor agresive ale Rusiei pe flancul estic al Europei.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

COMISIA EUROPEANA

UE pregătește un plan care să permită plata gazului rusesc în ruble fără a încălca sancțiunile impuse Rusiei

Published

on

© European Union, 2012/ Source: EC - Audiovisual Service

Uniunea Europeană lucrează la un plan pentru a se conforma cererilor președintelui rus Vladimir Putin de a plăti gazul furnizat în ruble fără a încălca sancțiunile, au declarat surse pentru Bloomberg.

Sursele prezente la o reuniune a Comisiei Europene, care a avut loc vineri în spatele ușilor închise, au declarat că noile îndrumări ar permite importatorilor de gaz să deschidă un cont la Gazprombank, deținută de statul rus, și să plătească în euro sau dolari, care vor fi apoi convertiți în ruble de către bancă.

Potrivit Bloomberg, sursele au declarat că firmele ar trebui să facă „o declarație clară că își consideră obligațiile îndeplinite odată ce plătesc în euro sau dolari, în conformitate cu contractele existente”.

Putin face presiuni pentru ca țările „neprietenoase” să plătească pentru gaz în ruble pentru a menține puterea unei monede care este susținută de controale stricte ale capitalului și de rate ridicate ale dobânzii, amenințând să întrerupă o linie care furnizează 45% din importurile de gaz ale UE.

Comisia încearcă acum să găsească o modalitate de a satisface cererile lui Putin fără a încălca din punct de vedere tehnic sancțiunile, indicând că plata într-un cont Gazprombank în euro sau dolari ar fi legală.

Cumpărătorii sunt obligați să deschidă două conturi Gazprombank: unul în moneda națională și unul în valută. Plata în rubla națională ar încălca sancțiunile, deși sursele au declarat că nu este clar dacă orientările actualizate vor schimba acest lucru.

Anterior, sursele au declarat că 20 de companii înființaseră deja conturi Gazprombank pentru a satisface cerințele lui Putin. Președinta Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen, calificase cererile drept „șantaj” și „o încălcare clară a contractului”.

Una dintre surse a declarat pentru Bloomberg că Germania, Ungaria, Italia și Franța au fost în general în favoarea planului, în timp ce Polonia a susținut că acesta nu oferă claritate juridică, iar alte state membre au fost confuze din cauza lipsei de orientări specifice.

Majoritatea țărilor UE au termene de plată pentru importurile de gaze din Rusia pentru sfârșitul lunii, moment în care nerespectarea cerințelor lui Putin ar putea duce la închiderea robinetelor, așa cum a fost cazul Poloniei și Bulgariei în aprilie.

Continue Reading

CONSILIUL UE

UE prelungește până în 2025 sancțiunile împotriva atacurilor cibernetice care amenință statele membre

Published

on

© European Union 2021 - EP

Consiliul Uniunii Europene a decis luni să prelungească cu încă trei ani, până la 18 mai 2025, cadrul pentru măsurile restrictive împotriva atacurilor cibernetice care amenință Uniunea Europeană și statele membre.

Potrivit unui comunicat al instituției, acest cadru permite UE să impună măsuri restrictive specifice persoanelor sau entităților implicate în atacuri cibernetice care au un impact semnificativ și constituie o amenințare externă la adresa UE sau a statelor sale membre.

De asemenea, pot fi impuse măsuri restrictive ca răspuns la atacuri cibernetice împotriva unor state terțe sau organizații internaționale, în cazul în care astfel de măsuri sunt considerate necesare pentru atingerea obiectivelor politicii externe și de securitate comune (PESC).

În prezent, sancțiunile se aplică în cazul a opt persoane și patru entități și includ înghețarea activelor și o interdicție de călătorie. În plus, persoanelor și entităților din UE le este interzis să pună fonduri la dispoziția celor care figurează pe listă. Aceste liste individuale vor continua să fie revizuite la fiecare 12 luni.

Decizia de a prelungi măsurile restrictive cu trei ani arată angajamentul ferm al UE de a-și spori reziliența și capacitatea de a preveni, descuraja și răspunde la amenințările cibernetice și la activitățile cibernetice rău intenționate, pentru a proteja securitatea și interesele europene.

În iunie 2017, UE a stabilit un cadru pentru un răspuns diplomatic comun al UE la activitățile cibernetice rău intenționate (”set de instrumente de diplomație cibernetică”).

Cadrul permite UE și statelor sale membre să utilizeze toate măsurile PESC, inclusiv măsuri restrictive, dacă este necesar, pentru a preveni, descuraja și răspunde la activitățile cibernetice rău intenționate care vizează integritatea și securitatea UE și a statelor sale membre.

Cadrul UE pentru măsuri restrictive împotriva atacurilor cibernetice care amenință Uniunea și statele sale membre a fost instituit în mai 2019.

UE își menține angajamentul față de un spațiu cibernetic global deschis, stabil, pașnic și sigur și, prin urmare, reiterează necesitatea de a consolida cooperarea internațională pentru a promova ordinea bazată pe norme în acest domeniu.

Continue Reading

SUA

Declarație transatlantică privind tehnologia și comerțul: SUA și UE au ajuns la noi înțelegeri pentru investiții în semiconductori, acordarea licențelor sau integritatea informațiilor în situații de criză

Published

on

© Valdis Dombrovskis/ Twitter

Statele Unite și Uniunea Europeană au anunțat luni noi inițiative lanțurile de aprovizionare, securitatea alimentară, controlul exporturilor, tehnologia emergentă, infrastructura digitală și comerțul, arată o declarație comună emisă de președintele american Joe Biden și de președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyene după cea de-a doua reuniune ministerială a Consiliului SUA – UE pentru comerț și tehnologie (TTC), desfășurată în Franța.

Creat în baza deciziilor de la summitul UE – SUA din iunie 2021 pentru a stabili regulile de conduită pentru o economie a secolului XXI și pentru tehnologiile digitale și emergente, TTC a devenit, în mai puțin de un an, un pilon al cooperării transatlantice. Potrivit Casei Albe, Statele Unite și UE și-au rezolvat problemele bilaterale de lungă durată, precum “dezacorduri privind tarifele vamale” și au “valorificat puterea parteneriatului nostru pentru a contracara practicile de denaturare a comerțului care nu sunt de piață și pentru a răspunde rapid la războiul lui Putin cu sancțiuni fără precedent și măsuri de control al exporturilor”.

La reuniunea din Franța, desfășurată sub auspiciile președinției franceze a Consiliului UE, Statele Unite au fost reprezentate de secretarul de stat Antony Blinken, secretarul pentru comerț Gina Raimondo și reprezentantul pentru comerț al Statelor Unite, Katherine Tai, iar Uniunea Europeană de vicepreședinții executivi ai Comisiei Europene Margrethe Vestager și Valdis Dombrovskis.

Au mai participat și miniștrii francezi de externe și de finanțe, Jean-Yves Le Drian și Bruno Le Maire, în timp ce din partea Comisiei Europene a mai fost prezent și comisarul european pentru piață internă Thierry Breton.

Oficialii participanți “au construit pe o bază solidă și au anunțat noi inițiative privind lanțurile de aprovizionare, securitatea alimentară, controlul exporturilor, tehnologia emergentă, infrastructura digitală, comerțul și multe altele. Aceste inițiative vor consolida valorile noastre comune, vor susține competitivitatea noastră globală și vor aduce beneficii lucrătorilor și familiilor de pe ambele maluri ale Atlanticului”, au consemnat Biden și von der Leyen.

“Pornind de la aceste succese, Statele Unite și Uniunea Europeană, unde locuiesc 780 de milioane de persoane care împărtășesc valori democratice și care au cea mai mare relație economică din lume, vor avansa agenda TTC în ceea ce privește o serie de politici și inițiative economice și tehnologice critice menite să consolideze economiile noastre bilaterale, să facă față provocărilor geopolitice actuale și să actualizeze regulile economiei globale”, a mai precizat Casa Albă.

Conform administrației americane și Comisiei Europene, Consiliul pentru comerț și tehnologie SUA – UE a ajuns la o serie rezultate-cheie:

Intensificarea schimbului de informații privind exporturile de tehnologie critică din SUA și UE cu un accent inițial pe Rusia și pe alți potențiali evazioniști ai sancțiunilor;

Coordonarea politicilor de acordare a licențelor din SUA și UE și cooperarea cu parteneri din afara Statelor Unite și a Uniunii Europene;

Elaborarea unei foi de parcurs comune privind instrumentele de evaluare și de măsurare pentru inteligență artificială și o gestionare a riscurilor, precum și a unui proiect comun privind tehnologiile de îmbunătățire a confidențialității;

– Crearea unui mecanism de informare strategică în materie de standardizare (SSI) între SUA și UE pentru a permite schimbul de informații privind dezvoltarea standardelor internaționale;

Un sistem de avertizare timpurie pentru a prevedea și a aborda mai bine eventualele perturbări ale lanțului de aprovizionare cu semiconductori, precum și o abordare transatlantică a investițiilor în semiconductori, menită să asigure securitatea aprovizionării;

– Un grup operativ specializat pentru a promova utilizarea furnizorilor de TICS de încredere/care nu prezintă riscuri ridicate, prin finanțarea implementărilor în țările terțe;

Un nou cadru de cooperare privind aspectele legate de integritatea informațiilor în situații de criză, în special pe platformele digitale, cu accent pe problemele actuale legate de agresiunea rusă, inclusiv acțiunile Rusiei de manipulare și cenzurare a informațiilor;

Un dialog privind comerțul și munca, axat pe părțile interesate, pentru a discuta opțiunile de politică în vederea promovării drepturilor muncii recunoscute la nivel internațional și pentru a ajuta lucrătorii și firmele să realizeze cu succes tranziții digitale și ecologice, să rămână competitive la nivel mondial și să se bucure de o prosperitate largă și favorabilă incluziunii;

– Un dialog timpuriu privind preocupările comerciale comune referitoare la măsurile sau inițiativele țărilor terțe și un mecanism de consultare în fază incipientă cu privire la barierele bilaterale care pot dezavantaja economia transatlantică;

– Un dialog politic menit să elaboreze răspunsuri la provocările globale în materie de securitate alimentară cauzate de agresiunea rusă în Ucraina;

– Un ghid SUA-UE privind cele mai bune practici în materie de securitate cibernetică pentru întreprinderile mici și mijlocii, ale căror activități sunt afectate în mod disproporționat de amenințările cibernetice.

Citiți și UE și SUA, gata să își unească eforturile pentru a aborda potențialele perturbări asupra lanțului de aprovizionare cu semiconductori și pentru a combate dezinformarea rusă

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA46 mins ago

Ministrul de interne Lucian Bode, vizită de lucru la Washington, la aniversarea a 25 ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România-SUA

ROMÂNIA55 mins ago

Premierul Nicolae Ciucă a prezidat reuniunea Comitetului de monitorizare a PNRR: Timpul și ritmul în care acționăm sunt decisive pentru ca reformele și investițiile să se concretizeze cât mai repede

ROMÂNIA1 hour ago

Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu vicepreședintele companiei Lockheed Martin despre consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA

NATO1 hour ago

Klaus Iohannis: România salută decizia Suediei de a adera la NATO și susține un proces rapid de extindere. Alianța noastră va fi mai puternică ca niciodată

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

UE pregătește un plan care să permită plata gazului rusesc în ruble fără a încălca sancțiunile impuse Rusiei

NATO2 hours ago

Decizie istorică la Stockholm: Suedia a decis să depună cererea de aderare la NATO, punând capăt unei perioade de două secole de neutralitate

ROMÂNIA3 hours ago

Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja: România trebuie să achite „minim 60 de milioane de euro” din datoria pe care o are la Agenția Spațială Europeană

CONSILIUL UE3 hours ago

UE prelungește până în 2025 sancțiunile împotriva atacurilor cibernetice care amenință statele membre

SUA3 hours ago

Declarație transatlantică privind tehnologia și comerțul: SUA și UE au ajuns la noi înțelegeri pentru investiții în semiconductori, acordarea licențelor sau integritatea informațiilor în situații de criză

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII4 hours ago

Nicolae Ciucă: Acordul între BEI și Transgaz pentru elaborarea strategiei de decarbonizare constituie un pas important pentru România în dezideratul său de a face tranziția către o economie verde

ROMÂNIA55 mins ago

Premierul Nicolae Ciucă a prezidat reuniunea Comitetului de monitorizare a PNRR: Timpul și ritmul în care acționăm sunt decisive pentru ca reformele și investițiile să se concretizeze cât mai repede

NATO1 day ago

Stoltenberg: Vom căuta modalități de a oferi garanții de securitate Finlandei și Suediei pe parcursul procesului de aderare la NATO

NATO1 day ago

Stoltenberg: Am discutat cu ministrul de externe turc și mă aștept să dăm curs rapid cererii de aderare a Finlandei și Suediei. Intenția Turciei nu este de a bloca aderarea la NATO

INTERNAȚIONAL1 day ago

Mai mult ajutor militar din partea SUA este în drum spre Ucraina, a anunțat șeful diplomației ucrainene după întâlnirea cu Antony Blinken

NATO1 day ago

Secretarul general adjunct al NATO: Finlanda și Suedia sunt cei mai apropiați parteneri ai NATO. Vom găsi condițiile pentru un consens dacă decid să solicite aderarea

CONSILIUL EUROPEAN3 days ago

De la Hiroshima, primul oraș din istorie bombardat nuclear, șeful Consiliului European denunță “referirile rușinoase ale Rusiei la utilizarea armelor nucleare”

ROMÂNIA4 days ago

Klaus Iohannis: Inflația și prețurile la energie au o singură cauză, războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Vinovat este Putin

MAREA BRITANIE6 days ago

Într-un moment de cotitură pentru monarhia britanică, prințul Charles a deschis o nouă sesiune a Parlamentului britanic în locul reginei Elisabeta a II-a

ROMÂNIA6 days ago

Nicolae Ciucă a cerut tuturor instituțiilor care gestionează implementarea PNRR continuarea dialogului cu experții europeni

REPUBLICA MOLDOVA6 days ago

De la Chișinău, secretarul general al ONU mulțumește R. Moldova pentru ”exemplul de umanitate” în criza refugiaților ucraineni

Team2Share

Trending