Connect with us

RUSIA

Polonia face apel la o poziție europeană fermă și unită de susținere a Ucrainei în fața Rusiei și respinge ”conceptul sferelor de influenţă”

Published

on

© Administrația Prezidențială ucraineană

Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, i-a îndemnat vineri pe liderii europeni să adopte o poziție fermă și unită împotriva Rusiei, în contextul temerilor că Moscova ar pregăti o invazie în Ucraina, anunță Reuters, citat de Agerpres

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a încheiat vineri două zile de discuții cu omologul său polonez, AndrzeJ Duda, la finalul cărora Varșovia a dat asigurări Kievului că poate conta pe sprijinul său în eventualitatea unui atac din partea Rusiei, fără a menționa însă în ce constă acest ajutor.

”Polonia susţine fără echivoc Ucraina în aspiraţiile sale pro-occidentale”, a asigurat Morawiecki.

După discuţiile desfăşurate în oraşul polonez Wisla, preşedintele Duda a subliniat şi el acelaşi sprijin. ”Polonia respinge conceptul sferelor de influenţă şi susţine deplin integrarea euro-atlantică a Ucrainei”, a scris preşedintele polonez pe Twitter.

Consilierul său pentru politică externă, Jakub Kumoch, a declarat în acest timp agenţiei Reuters că va fi creat un canal special pentru asigurarea unui contact continuu între Polonia şi Ucraina, urmând să fie organizate şi alte întâlniri la nivel înalt.

Washingtonul urmează să-i prezinte săptămâna viitoare Moscovei răspunsul său la propunerile înaintate de aceasta, la finalul a două săptămâni intense ale diplomației ce s-a încheiat cu ”discuții sincere și substanțiale” desfășurate la Geneva între secretarul de stat american, Antony Blinken și omologul rus, Serghei Lavrov.

În cazul unui progres în tratativele ruso-americane, Blinken nu a exclus o posibilă întâlnire între preşedinţii Vladimir Putin şi Joe Biden, întâlnire pe care Lavrov a considerat-o prematură în acest stadiu.

”Cred că putem continua împreună această muncă în direcţia înţelegerii şi acordurilor care asigură securitatea noastră reciprocă. Dar aceasta este condiţionată de oprirea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei’”, a fost condiția impusă de șeful diplomației americane.

”Aşadar, aceasta este alegerea cu care se confruntă Rusia: ea poate alege calea diplomaţiei care conduce la pace şi securitate sau calea care va conduce numai la conflict, consecinţe severe şi condamnare internaţională”, a conchis Blinken după întrevederea cu Lavrov.

Autorităţile ucrainene au salutat vineri continuarea dialogului între Washington şi Moscova, mulţumind SUA pentru sprijinul lor în contextul în care tensiunile sunt tot mai mari.

”Este bine de ştiut că rămâne activă calea diplomatică a contactelor cu Rusia”, a scris pe Twitter ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, mulţumind Washingtonului pentru ”cooperarea sa strânsă”, informează Agerpres.

Antony Blinken a avut săptămâna aceasta o primă oprire la Kiev, de unde a anunțat deblocarea unui ajutor de 200 de milioane de dolari pentru apărarea Ucrainei. 

Oficialul american a poposit apoi la Berlin, unde s-a întâlnit cu miniștrii de externe german și francez, Annalena Baerbock, respectiv Jean-Yves Le Drian, și ministrul de stat britanic James Cleverly, de unde a anunțat sancțiuni împotriva a patru agenți ruși.

Ulterior, acesta a avut o întrevedere cu cancelarul german, Olaf Scholz, în cadrul căreia au reiterat pe o singură voce ”sprijinul nostru ferm pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și angajamentul comun de a impune consecințe masive și costuri severe în cazul în care Rusia își intensifică agresiunea împotriva Ucrainei”.

De altfel, șefa diplomației germane a avut anterior întrevederi cu președintele Volodimir Zelenski și cu omologul ucrainean, Dmitro Kuleba, pe care i-a asigurat că va face ”totul pentru a garanța securitatea Ucrainei și Europei” și că Rusia va plăti un preț ridicat dacă va recurge la o nouă agresiune. 

Mesajul său a fost dublat de șefa diplomaţiei canadiene, Melanie Joly, care a avertizat marți Moscova împotriva unei invazii a Ucrainei, care s-ar solda cu consecințe grave dacă s-ar produce.

”Orice incursiune în Ucraina ar fi urmată de consecinţe grave, inclusiv sancţiuni coordonate, foarte dure”, a declarat ministrul canadian Melanie Joly în timpul unei conferinţe de presă cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba.

Baerbock a călătorit ulterior la Moscova, unde a avut prima întrevedere cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.

Rusia a fost receptorul unui mesaj transmis de secretarul general al NATO, Jens Stoltenbeg, care a invitat Consiliul NATO-Rusia la o serie de reuniuni, făcând din nou apel la Rusia să dezescaladeze situația de la granița cu Ucraina.

”Aliații NATO și Rusia s-au întâlnit săptămâna trecută în cadrul Consiliului NATO-Rusia, iar aliații NATO sunt pregătiți să se întâlnească din nou, pentru a înainta propuneri concrete și pentru a pune pe masă propuneri scrise și pentru a căuta rezultate constructive. Am invitat astăzi toți membrii Consiliului NATO-Rusia la o serie de reuniuni“, a menționat acesta.

Aceeași intenție în direcția avansării unei propuneri europene de securitate a fost manifestată și de președintele francez, Emmanuel Macron, care a prezentat miercuri prioritățile președinției la Consiliul Uniunii Europeneidee respinsă de Înaltul Reprezent al UE pentru afaceri externe și politică de securitate.

Josep Borrell, l-a invitat pe Blinken să ia parte la reuniunea miniștrilor de externe ai statelor membre, ce îi va oferi oportunitatea de a-i pune în temă pe aceștia despre discuțiile purtate cu șeful diplomației ruse, în cazul în care va da curs invitației.

 

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

NATO

Germania afirmă că Moscova “a pus capăt unilateral” Actului Fondator NATO – Rusia. Alianța susține că “Ucraina poate câștiga războiul” declanșat de Putin

Published

on

© NATO

Comportamentul Rusiei echivalează cu repudierea unilaterală a acordului de cooperare cu NATO din 1997, a declarat duminică ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, la finalul unei reuniuni informale a miniștrilor de externe aliați, care a avut la Berlin și pe a cărei agendă au figurat discuții privind aderarea Finlandei și Suediei la Alianță, sprijinirea Ucrainei în războiul declanșat de Federația Rusă și pregătirea viitorului Concept Strategic al NATO.

“Guvernul rus a spus clar că Actul fondator NATO-Rusia nu mai valorează nimic. Aşadar, acum trebuie să recunoaştem că şi acestui act de bază i-a fost pus capăt unilateral de către Rusia, nu de NATO”, a declarat Baerbock într-o conferință comună de presă cu secretarul general al organizației, Jens Stoltenberg, aflat la Bruxelles.

Acordul a fost conceput pentru a construi încredere şi a limita prezenţa forţelor ambelor părţi în Europa de Est, amintește Reuters.

NATO a suspendat cooperarea practică cu Rusia în 2014, după ce Moscova a ocupat peninsula ucraineană Crimeea.

Rusia şi-a suspendat misiunea la NATO şi a închis biroul alianţei la Moscova în octombrie 2021 ca răspuns la expulzările diplomaţilor ruşi.

Miniștrii de externe ai NATO s-au reuni la Berlin pentru a discuta despre posibila cerere de aderare a Finlandei și Suediei, precum și pentru a reafirma sprijinul NATO pentru Ucraina în urma invaziei brutale a Rusiei.

Adresându-se presei prin intermediul unei legături video, alături de ministrul german de externe Annalena Baerbock, Stoltenberg a declarat că Suedia și Finlanda sunt cei mai apropiați parteneri ai NATO și că, în cazul în care vor decide să solicite aderarea, acest lucru ar fi “istoric”. “Aderarea lor la NATO ar spori securitatea noastră comună, ar demonstra că ușa NATO este deschisă și că agresiunea nu plătește”, a spus dl Stoltenberg, reiterând că toate națiunile suverane au dreptul de a-și alege propria cale.

Încheind reuniunea de două zile a miniștrilor, Stoltenberg a declarat că aliații au discutat, de asemenea, despre sprijinul acordat Ucrainei, despre consolidarea în continuare a descurajării și apărării NATO, precum și despre implicațiile pe termen lung ale războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

După ce forțele rusești nu au reușit să cucerească Kievul, acestea se retrag din Harkov, iar ofensiva lor din Donbass a stagnat, a declarat dl Stoltenberg.

Rusia nu își atinge obiectivele strategice“, a spus el.

“Președintele Putin vrea ca Ucraina să fie înfrântă, NATO să cadă, iar Europa și America de Nord să fie divizate. Dar Ucraina rămâne în picioare, NATO este mai puternică ca niciodată. Europa și America de Nord sunt solid unite. Ucraina poate câștiga acest război“, a declarat secretarul general, adăugând că aliații trebuie să continue să își majoreze ajutorul militar pentru Ucraina.

Miniștrii au discutat, de asemenea, despre viitorul Summit NATO de la Madrid, care se așteaptă să ia decizii privind consolidarea posturii Alianței, consolidarea sprijinului pentru partenerii globali și adoptarea următoarei strategii principale oficiale a Alianței, “Conceptul strategic” al acesteia.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

De la Hiroshima, primul oraș din istorie bombardat nuclear, șeful Consiliului European denunță “referirile rușinoase ale Rusiei la utilizarea armelor nucleare”

Published

on

© European Union, 2022

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, aflat în vizită în oraşul japonez Hiroshima, primul din istorie care a fost atacat cu bombă nucleară, a declarat vineri că invazia rusă în Ucraina constituie o ameninţare la adresa securităţii globale și a denunțat faptul că Moscova face “referiri rușinoase și inacceptabile la utilizarea armelor nucleare”.

Charles Michel a subliniat că Hiroshima constituie “un memento puternic al urgenţei” de a întări regulile internaţionale pentru dezarmare nucleară şi controlul armelor.

“Dar în acest moment, securitatea globală este amenințată. Rusia, un stat înarmat nuclear și un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, atacă națiunea suverană a Ucrainei, făcând în același timp referiri rușinoase și inacceptabile la utilizarea armelor nucleare”, a spus Michel, conform unui discurs difuzat pe pagina web a Consiliului.

 

El a atenționat că acest lucru “nu numai că zguduie securitatea Europei, ci crește periculos miza pentru întreaga lume” și a invocat în această privință și “testele ilegale și provocatoare de rachete ale Coreei de Nord”

“Aceste provocări urgente sunt tocmai motivul pentru care parteneriatele bazate pe pace și pe o ordine internațională bazată pe reguli – precum parteneriatul nostru Japonia-UE – sunt atât de importante, sunt atât de vitale”, a explicat Michel, la o zi după ce a participat, la Tokyo, alături de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de premierul nipon Fumio Kishida la summitul UE – Japonia.

În același context, președinta Comisiei Europene a afirmat că Rusia este astăzi cea mai directă amenințare la adresa ordinii mondiale, ducând un “război barbar împotriva Ucrainei” și având un pact “îngrijorător” cu China, alături de care face apel la “noi – și foarte arbitrare – relații internaționale”.

Continue Reading

RUSIA

Emmanuel Macron a discutat cu Vladimir Putin pe tema războiului din Ucraina după mai bine de o lună de la ultima convorbire telefonică

Published

on

© Emmanuel Macron/ Twitter

Președintele francez Emmanuel Macron a avut marți, la amiază, prima convorbire telefonică cu omologul rus Vladimir Putin pe tema războiului din Ucraina, de la realegerea sa în funcția de șef de stat, relatează Le Figaro, preluat de Adevărul. Cea mai recentă discuție între cei doi lideri a avut loc la 29 martie, cu câteva zile înaintea descoperirii masacrului de la Bucea.

Acest apel survine după ce șeful statului francez a avut sâmbătă o discuție telefonică cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, la mai bine de două luni de la invadarea țării sale de către armata rusă. Președinții francez și rus, care au discutat în numeroase ocazii – de aproape 20 de ori din decembrie 2021, dintre care de opt ori de la începutul războiului, la 24 februarie – nu au mai avut niciun schimb de replici de la descoperirea masacrului de la Bucea, la începutul lunii aprilie.

Calificând drept „insuportabile” imaginile cu numeroasele cadavre descoperite în acest oraș situat la nord-vest de Kiev după retragerea armatei de la Moscova, Emmanuel Macron a declarat că autoritățile ruse ar trebui să „răspundă pentru aceste crime “.

Cu câteva zile înainte, la 29 martie, președintele Franței a discutat cu omologul său rus despre punerea în aplicare a unei operațiuni de evacuare a locuitorilor din orașul ucrainean Mariupol, asediat de armata rusă. La finalul schimbului de replici, acesta a indicat faptul că condițiile „nu au fost îndeplinite”. La 25 aprilie, Vladimir Putin l-a felicitat pe Emmanuel Macron, reales în ziua precedentă, urându-i „succes” în noul mandat și „sănătate”.

Eforturile lui Macron de a menţine comunicarea deschisă cu liderul rus au dus la critici atât în ţară, cât şi în străinătate, inclusiv din partea premierului polonez, Mateusz Morawiecki. „Este de datoria mea să vorbesc cu el, avem nevoie de el. Nu mă voi opri din a face acest lucru”, a declarat președintele Franței pentru un cotidian francez în aprilie.

De asemenea, discuțiile cu liderul de la Kremlin i-au permis lui Emmanuel Macron „să rămână în contact”, ceea ce „nu este o dovadă de complezenţă şi nici de slăbiciune”, a explicat Palatul Elysee în martie, transmite Digi24.

 

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA1 hour ago

Ministrul de interne Lucian Bode, vizită de lucru la Washington, la aniversarea a 25 ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România-SUA

ROMÂNIA1 hour ago

Premierul Nicolae Ciucă a prezidat reuniunea Comitetului de monitorizare a PNRR: Timpul și ritmul în care acționăm sunt decisive pentru ca reformele și investițiile să se concretizeze cât mai repede

ROMÂNIA1 hour ago

Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu vicepreședintele companiei Lockheed Martin despre consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA

NATO2 hours ago

Klaus Iohannis: România salută decizia Suediei de a adera la NATO și susține un proces rapid de extindere. Alianța noastră va fi mai puternică ca niciodată

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

UE pregătește un plan care să permită plata gazului rusesc în ruble fără a încălca sancțiunile impuse Rusiei

NATO3 hours ago

Decizie istorică la Stockholm: Suedia a decis să depună cererea de aderare la NATO, punând capăt unei perioade de două secole de neutralitate

ROMÂNIA3 hours ago

Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja: România trebuie să achite „minim 60 de milioane de euro” din datoria pe care o are la Agenția Spațială Europeană

CONSILIUL UE3 hours ago

UE prelungește până în 2025 sancțiunile împotriva atacurilor cibernetice care amenință statele membre

SUA4 hours ago

Declarație transatlantică privind tehnologia și comerțul: SUA și UE au ajuns la noi înțelegeri pentru investiții în semiconductori, acordarea licențelor sau integritatea informațiilor în situații de criză

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII4 hours ago

Nicolae Ciucă: Acordul între BEI și Transgaz pentru elaborarea strategiei de decarbonizare constituie un pas important pentru România în dezideratul său de a face tranziția către o economie verde

ROMÂNIA1 hour ago

Premierul Nicolae Ciucă a prezidat reuniunea Comitetului de monitorizare a PNRR: Timpul și ritmul în care acționăm sunt decisive pentru ca reformele și investițiile să se concretizeze cât mai repede

NATO1 day ago

Stoltenberg: Vom căuta modalități de a oferi garanții de securitate Finlandei și Suediei pe parcursul procesului de aderare la NATO

NATO1 day ago

Stoltenberg: Am discutat cu ministrul de externe turc și mă aștept să dăm curs rapid cererii de aderare a Finlandei și Suediei. Intenția Turciei nu este de a bloca aderarea la NATO

INTERNAȚIONAL1 day ago

Mai mult ajutor militar din partea SUA este în drum spre Ucraina, a anunțat șeful diplomației ucrainene după întâlnirea cu Antony Blinken

NATO1 day ago

Secretarul general adjunct al NATO: Finlanda și Suedia sunt cei mai apropiați parteneri ai NATO. Vom găsi condițiile pentru un consens dacă decid să solicite aderarea

CONSILIUL EUROPEAN3 days ago

De la Hiroshima, primul oraș din istorie bombardat nuclear, șeful Consiliului European denunță “referirile rușinoase ale Rusiei la utilizarea armelor nucleare”

ROMÂNIA4 days ago

Klaus Iohannis: Inflația și prețurile la energie au o singură cauză, războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Vinovat este Putin

MAREA BRITANIE6 days ago

Într-un moment de cotitură pentru monarhia britanică, prințul Charles a deschis o nouă sesiune a Parlamentului britanic în locul reginei Elisabeta a II-a

ROMÂNIA6 days ago

Nicolae Ciucă a cerut tuturor instituțiilor care gestionează implementarea PNRR continuarea dialogului cu experții europeni

REPUBLICA MOLDOVA6 days ago

De la Chișinău, secretarul general al ONU mulțumește R. Moldova pentru ”exemplul de umanitate” în criza refugiaților ucraineni

Team2Share

Trending