Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a atras atenția premierului britanic, Boris Johnson, să respecta Acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, subliniind că ”încrederea reprezintă fundația oricărui parteneriat puternic”.
În primul său discurs privind Starea Uniunii și primul al unui președinte al Comisiei Europene care se adresează unui Parlament European printre ai cărui membri nu se mai află și eurodeputații britanici, Ursula von der Leyen a deplâns lipsa progresului în cadrul negocierilor dintre Londra și Bruxelles în vederea stabilirii unui acord care să configuereze relațiile post-Brexit, demarate după ce Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană la 31 ianuarie 2020, după aproape jumătate de secol de apartenență la familia europeană.
von der Leyen a transmis, de asemenea, cuvintele sale de apreciere la adresa negociatorului-șef al UE, Michel Barnier, pe care l-a descris ca fiind ”cel mai experimentat negociator pe care îl are Comisia”.
”Momentele din această cameră când ne-am ținut de mână și am cântat Auld Lang Syne valorează cât o mie de cuvinte. Arată o afecțiune față de poporul britanic care nu se va stinge niciodată. Dar cu fiecare zi care trece șansele unui acord încheiat în timp util încep să se stingă. Negocierile sunt mereu dificile. Suntem obșnuiți cu acest lucru. Dar discuțiile nu au progresat așa cum ne-am fi dorit. Iar acest lucru ne lasă puțin timp. Ca de fiecare dată, această cameră (n.r. Parlamentul European) va fi prima care va ști și ultima care va avea un cuvânt de spus. (…) Uniunea Europeană și Regatul Unit au fost de acord că Acordul de retragere a fost singura și cea mai bună soluție pentru a garanta pacea pe Insula Irlandeză. Și noi nu vom reveni asupra acestui lcuru. Acest acord a fost ratificat de Parlamentul European și de Camera Comunelor”, a explicat Ursula von der Leyen, reamintindu-i astfel premierului britanic că forul legislativ de la Londra, unde Partidul Conservator condus de Boris Johnson deține o majoritate confortabilă, a votat în favoarea Acordului de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, agreat de ambele părți în urma a trei ani de negocieri, prin care drepturile cetățenilor de pe ambele părți ale Canalului Mânecii, interesele financiare și integritatea pieței unice, inclusiv Acordul din Vinerea Mare – care a pus capăt celor trei decenii de tensiuni însângerate pe Insula Irlandeză – sunt protejate.
Făcând trimitere la cuvintele lui Margaret Thatcher din discursul susținut în 16 aprilie 1975, lider al Partidului Conservator din 11 februarie 1975 și fost premier britanic în perioada 1979-1990, Ursula von der Leyen i-a solicitat lui Johnson să nu încalce dreptul internațional prin nerespectarea anumitor prevederi din Protocolul privind Irlanda de Nord, parte a Acordului de retragere.
”Vă reamintesc cuvintele lui Margaret Thatcher: <<Marea Britanie nu încalcă tratatele. Acest lucru ar avea urmări negative pentru Marea Britanie, asupra relațiilor cu restul lumii și asupra oricărui tratat comercial>> Aceste cuvinte erau valabile atunci, sunt valabile și astăzi. Încrederea reprezintă fundația oricărui parteneriat puternic”, i-a transmis von der Leyen lui Boris Johnson.
Acest apel al președintelui Comisiei Europene la adresa Londrei vine după ce proiectul de lege al premierului britanic, Boris Johnson, prin care Londra operează modificări, încălcând astfel dreptul internațional, asupra Protocolului privind Irlanda de Nord, anexat Acordului de retragere din UE, a trecut luni de un prim obstacol, fiind adoptat în Camera Comunelor, în pofida faptului că o parte a taberei conservatoare și-a exprimat opoziția.
Anumite secțiuni ale proiectului de lege care reglementează piața internă în Regatul Unit vor aduce atingere acordului cu Bruxelles-ul privind Irlanda de Nord și ajutorul de stat. De altfel, un membru al Executivului Johnson, Brandon Lewis, a admis săptămâna trecută că propunerea va încălca dreptul internațional ”într-un mod limitat”. Guvernul a argumentat în favoarea acestei legislații, precizând că este esențială pentru a asigura un comerț fără sincope între cele patru provincii ale Regatului Unit.
În virtutea Protocolului privind Irlanda de Nord, această provincie britanică ar trebui să urmeze unele dintre regulile UE după perioada de tranziţie post-Brexit pentru a garanta absenţa frontierei fizice şi pentru a evita resurgenţa tensiunilor în această regiuni, însângerată de trei decenii de ”tulburări”.
Într-o manifestare a dezacordului față de acest derapaj al Londrei, liderii grupurilor politice din Parlamentul European au atras atenția că sub nicio formă nu vor vota un acord UE-Regatul Unit privind viitoarele relații în cazul în care Regatul Unit nu respectă Acordul de retragere din UE.
”Pentru a maximiza șansele obținerii unui acord, Uniunea Europeană a dat dovadă de flexibilitate pentru a identifica o soluție care să vină în întâmpinarea liniilor roșii ale Regatului Unit, respectând pe deplin suveranitatea acestuia, cu precădere în ceea ce privește rolul Curții de Justiție a UE, viitoarea autonomie legislativă a Regatului Unit și pescuit. Cu toate acestea, de cealaltă parte, Regatul Unit nu dat dovadă de o implicare reciprocă privind interesele și principiile UE”, a precizat Barnier.
Acesta a atras atenția că, pentru a încheia un viitor acord, ”încrederea reciprocă este și va fi esențială”.
În pofida amplificării tensiunilor, negocierile vor fi reluate marți la Bruxelles, discuțiile de până acum cunoscând un blocaj ca urmare a pozițiilor divergențe ale UE și Regatului Unit cu pivire la două domenii: garantarea unei concurențe echitabile și condițiile accesului în apele britanice pentru pescarii din statele membre UE.
Amintim că Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană la 31 ianuarie 2020, după 47 de ani de apartenență la familie europeană, acest ”divorț” deschizând calea unei etape de tranziție, care se încheie la 31 decembrie 2020.
În cazul în care cele două părți nu vor ajunge la un acord comercial, începând cu data de 1 ianaurie 2021 relațiile comerciale între Londra și Bruxelles se vor desfășura sub umbrela reglementărilor Organizației Mondiale a Comerțului.




