Connect with us

ROMÂNIA

Bogdan Aurescu şi Michael Morrow, discuţii pe tema schimburilor economice dintre Romania si SUA

Published

on

maeSecretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu a avut astăzi, 23 ianuarie 2013, o întrevedere de lucru cu directorul pentru Europa Centrală din cadrul Departamentului de Stat al SUA, Michael Morrow, aflat în vizită la Bucureşti, potrivit unui comunicat MAE remis presei.

Cei doi oficiali au evaluat stadiul relaţiei bilaterale, cu accent asupra procesului de implementare a Declaraţiei Comune de Parteneriat Strategic pentru secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii şi cooperării în cadrul proiectului apărării anti-rachetă.

Bogdan Aurescu a subliniat importanţa continuării, de o manieră dinamică, a procesului de operaţionalizare a Declaraţiei,pornind de la rezultatele bune ale primei reuniuni a Task-Force-ului pentru implementarea acesteia, desfăşurată la 31 octombrie 2012. În acest sens, a fost menţionată prima reuniune a sub-grupului bilateral de lucru pe probleme consulare, inclusiv pe problematica vizelor, care va avea loc la Bucureşti, la 31 ianuarie 2013, fiind exprimată aşteptarea că activitatea acestei structuri va contribui la accelerarea procesului de acces al României în programul Visa Waiver.De asemenea, a fost subliniată importanţa concretizării unei agende relevante de contacte politico-diplomatice la nivel înalt pentru anul 2013, atât la Washington, cât şi la Bucureşti.

Secretarul de stat Bogdan Aurescu şi oficialul american au discutat, totodată, problematica impulsionării, în continuare, a schimburilor economice şi stimulării interesului investitorilor americani pentru piaţa românească. Demnitarul român a reamintit rolul important pe care sunt invitate să şi-l asume, în acest efort, Camera de Comerţ Americană din România (AmCham) şi Consiliul de Afaceri SUA-România (AMRO).

În cadrul discuţiei a fost realizat, de asemenea, un schimb de vederi pe tema stadiului şi perspectivelor de integrare europeană a statelor din Balcanii din Vest.

Informaţii suplimentare:

Michael Morrow este director al Biroului pentru Afaceri Europene din cadrul Departamentului de Stat al SUA, responsabil pentru relaţiile SUA cu Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Liechtenstein, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Elveţia.

Anterior acestei funcţii, Morrow a fost director adjunct al Biroului pentru relaţia cu Rusia şi director adjunct al Biroului Managementul Crizelor din cadrul Departamentului de Stat, şi a activat la ambasadele Statelor Unite ale Americii din Bagdad, Chiang Mai, Gaborone, Varşovia, Moscova şi Lagos.

ROMÂNIA

MAE publică un ghid pentru românii care doresc să voteze pentru Parlamentul European la secțiile de votare organizate în străinătate

Published

on

© MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) au realizat Ghidul alegătorului român la secțiile de votare organizate în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024. Ghidul este publicat pe pagina de internet a ministerului.

Potrivit unui comunicat al MAE remis CaleaEuropeană.ro, materialul informativ răspunde celor mai frecvente întrebări cu privire la organizarea și desfășurarea scrutinului din 9 iunie 2024: cine are drept de vot, actele de identitate în baza cărora se poate vota, programul de votare, procedura de votare la secție și modul de funcționare a Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. Cetățenii interesați pot consulta ghidul accesând link-ul: https://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2024/alegeri_2024/ghidul_alegatorului_roman_din_strainatate_-_parlamentul_european_9_iunie_2024.pdf.

MAE organizează, prin intermediul Misiunilor Diplomatice și Oficiilor Consulare ale României în străinătate, 915 secții de votare în străinătate la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din 9 iunie 2024, mai mult decât dublu față de secțiile organizate la alegerile europarlamentare din 2019.

Lista secțiilor de votare din străinătate și adresele sediilor acestora poate fi consultată pe pagina de internet a MAE, la secțiunea dedicată alegerilor.

Ministerul reamintește că la alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024 cetățenii români cu drept de vot care domiciliază, au reședința sau se află temporar în străinătate pot vota la orice secție organizată în străinătate, pe baza unui document de identitate românesc valabil în ziua votării: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.

La scrutinul din 9 iunie 2024 votarea începe la ora locală 7.00 și se încheie la ora 22.00. Alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 22.00, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să exercite dreptul de vot, până la ora locală 23.59.

Continue Reading

ROMÂNIA

România, printre cele 15 țări membre UE care solicită ”noi soluții” pentru a transfera mai ușor migranții în statele terțe

Published

on

© European Union, 2017/ Source: EC - Audiovisual Service

Cincisprezece țări ale Uniunii Europene, în frunte cu Danemarca și Cehia și cărora li s-a alăturat și România, au făcut apel la ”noi soluții” pentru a transfera mai ușor migranții în țări din afara UE, inclusiv în timpul operațiunilor de salvare pe mare, anunță AFP, citat de Agerpres.

Aceste state, printre care se află Italia și Grecia, dar nu și Ungaria, solicită Comisiei Europene ”să identifice, să dezvolte şi să propună noi mijloace şi noi soluţii pentru prevenirea imigraţiei ilegale în Europa”, potrivit acestei scrisori consultate de AFP.

Așadar, ele propun mecanisme care să permită ”detectarea, interceptarea şi, în caz de primejdie, salvarea migranţilor pe mare şi aducerea acestora într-un loc sigur într-o ţară parteneră din afara UE, unde se pot găsi soluţii de durată pentru aceşti migranţi”.

Cele 15 ţări semnatare sunt Bulgaria, Cehia, Danemarca, Finlanda, Estonia, Grecia, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Malta, Ţările de Jos, Austria, Polonia şi România.

Statele mai sus amintite sugerează posibilitatea de a transfera mai uşor solicitanţii de azil în ţări terţe, astfel încât cererile lor să poate fi analizate acolo.

Consiliul Uniunii Europene a adoptat recent reforma de referință a sistemului european de azil și migrație. Se instituie astfel un set de norme care vor contribui la gestionarea sosirilor în mod ordonat, la crearea de proceduri eficiente și uniforme și la asigurarea unei repartizări echitabile a sarcinilor între statele membre.

Citiți și: Consiliul UE adoptă Pactul privind migrația și azilul, un set de norme care asigură o repartizare echitabilă a sarcinilor între statele membre și proceduri eficiente și uniforme în domeniu

Un nou element de importanță majoră al reformei este procedura obligatorie la frontieră. Această procedură se va aplica anumitor categorii de solicitanți de azil (de exemplu, celor care provin din țări cu rate scăzute de recunoaștere a cererilor de azil).

Scopul procedurii este de a se evalua rapid la frontierele externe ale UE dacă cererile sunt nefondate sau inadmisibile. Persoanele care fac obiectul procedurii de azil la frontieră nu sunt autorizate să intre pe teritoriul UE.

De asemenea, noile norme clarifică care stat membru va fi responsabil de o cerere de azil (de exemplu, în cazurile în care o persoană are un membru de familie într-o țară din UE sau atunci când cererea de azil nu este depusă în statul membru al UE în care a sosit inițial solicitantul de azil).

Un alt aspect important al reformei sistemului de migrație este introducerea unui mecanism de solidaritate pentru a asigura o repartizare mai echitabilă a responsabilității.

Noile norme combină solidaritatea obligatorie, pentru a sprijini statele membre care se confruntă cu un aflux masiv de migranți, cu flexibilitatea în ceea ce privește tipul de contribuții.

Contribuțiile statelor membre pot consta în transferuri, contribuții financiare sau, de comun acord cu statul membru beneficiar, în măsuri alternative de solidaritate (de exemplu, furnizarea de polițiști de frontieră sau acordarea de asistență pentru înființarea de centre de primire).

Continue Reading

ROMÂNIA

Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia la invitația președintelui Erdogan

Published

on

© Guvernul României

Premierul Marcel Ciolacu va efectua o vizită oficială în Turcia, pe 21 mai, unde va avea o întrevedere cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, la invitația acestuia, potrivit declarațiilor făcute miercuri la deschiderea evenimentului ”DP WORLD-20 de ani de eficiență și inovație în România” și la operaționalizarea noii investiții de infrastructură portuară în cadrul Companiei Naționale Administrația Portului Maritim Constanța, relatează Agerpres.

De asemenea, premierul a declarat că se așteaptă că va avea loc și o ședință de guvern comună.

„România cu Turcia are un parteneriat strategic. În orice parteneriat strategic există o componentă de ședințe comune de Guvern? Mai mult, Turcia este partenerul comercial cel mai important non-UE. Sunt ferm convins că, cu ocazia acestei vizite, după foarte mult timp de când avem parteneriatul strategic cu Turcia, vom avea și prima ședință de Guvern”, a declarat premierul României.

Marcel Ciolacu se va afla, marți, la Ankara, în prima vizită a unui premier în Turcia, după cea a Vioricăi Dăncilă, din octombrie 2018.

Declarația Comună a Parteneriatului Strategic dintre România şi Republica Turcia a fost semnată cu ocazia vizitei de stat a președintelui României în Republica Turcia, care avut loc în perioada 12-13 decembrie 2011 și vizează, în esență, dialogul politic bilateral şi principalele domenii de colaborare sectorială între România și Turcia.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
ROMÂNIA14 hours ago

MAE publică un ghid pentru românii care doresc să voteze pentru Parlamentul European la secțiile de votare organizate în străinătate

U.E.15 hours ago

Grecia propune înființarea unui sistem european de apărare antiaeriană similar cu sistemul israelian Iron Dome

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ16 hours ago

BCE constată că vulnerabilitățile în materie de stabilitate financiară s-au atenuat, dar perspectivele rămân fragile

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

Înaintea alegerilor europene, UE include pe lista sancțiunilor patru noi instituții media susținute de Kremlin, anunță vicepreședinta Comisiei Europene pentru valori și transparență

COMISIA EUROPEANA17 hours ago

UE sprijină îmbunătățirea cooperării la punctele de trecere a frontierei dintre Ucraina și R. Moldova în cadrul coridoarelor de solidaritate

COMISIA EUROPEANA17 hours ago

CE: 54 de proiecte industriale în domeniul apărării vor fi finanțate cu peste 1 miliard de euro prin intermediul Fondului european de apărare (FED)

COMISIA EUROPEANA18 hours ago

Comisia Europeană a deschis o procedură oficială împotriva Meta privind protecția minorilor pe platformele Facebook și Instagram

U.E.18 hours ago

Ministrul de Interne al Austriei: Înăsprirea regulilor de azil funcționează

U.E.19 hours ago

Tabloul european al tentativelor de asasinare și al asasinatelor împotriva liderilor politici din Europa ultimilor 50 de ani

ROMÂNIA19 hours ago

România, printre cele 15 țări membre UE care solicită ”noi soluții” pentru a transfera mai ușor migranții în statele terțe

INTERNAȚIONAL2 days ago

Președinta Georgiei consideră că noua lege privind ”influența străină” întoarce țara ”în trecut” și își arată intenția de a o respinge

ROMÂNIA2 days ago

Premierul Marcel Ciolacu: Transformarea Portului Constanța în principalul hub logistic la Marea Neagră are relevanță sporită în contextul lansării procesului de reconstrucție a Ucrainei

ROMÂNIA4 days ago

Lansarea Strategiei Naționale împotriva Traficului de Persoane pentru 2024-2028. Marcel Ciolacu: Blamarea traficanților nu este suficientă. Avem o strategie sinergică care ne va ajuta să combatem fenomenul

INTERNAȚIONAL1 week ago

Klaus Iohannis a fost distins în SUA cu premiul Distinguished International Leadership “ca o recunoaştere a rolului de lider al României, în ultimii 20 de ani, ca membru NATO şi partener SUA”

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă afirmă că România trece printr-o situație „deosebit de complicată”, fiind necesară adaptarea strategiilor de țară și ralierea la temele europene

NATO1 week ago

Iohannis și Biden au decis “să continue dialogul” privind candidatura liderului român la șefia NATO: Nu se rupe Alianța cu doi candidați. Alianța este puternică

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

La Maastricht, Ursula von der Leyen și-a apărat mandatul în fața contracandidaților la șefia Comisiei Europene, criticându-i pe “reprezentanții lui Putin care încearcă să distrugă UE”

NATO3 weeks ago

Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua

ALEGERI EUROPENE 20243 weeks ago

VIDEO Parlamentul European a lansat clipul pentru alegerile europene, cu un mesaj de la o generație la alta: “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”

INTERNAȚIONAL3 weeks ago

Joe Biden a promulgat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar primele livrări de muniții se reiau imediat: “Nu ne înclinăm în fața lui Putin. Iată ce înseamnă să fii o superputere mondială”

Trending