Europarlamentarul Ramona Mănescu (PNL, PPE) a scris o analiză politică privitoare la uciderea creștinismului de către ISIS și la măsurile care trebuie luate urgent împotriva eliminării creștinilor din Orientul Mijlociu.

Redăm, integral, materialul redactat de eurodeputatul Ramona Mănescu:

Politica Europeană de Vecinătate (PEV) este pentru mulți cetățeni europeni doar un concept abstract, ”un alt instrument birocratic” al puterii de la Bruxelles.

Eu cred însă că acest instrument poate fi mult mai mult decât atât, putând răspunde direct multor dorințe și nevoi ale cetățenilor europeni. În primul rând este vorba despre beneficii concrete precum securitate și oportunități economice. În al doilea rând este vorba despre promovarea intereselor și valorilor europene, așa cum sunt demersurile de protejare a minorității creștine, aflată sub o presiune enormă în tot spațiul vecinătății sudice.

În lumina recentei Rezoluții a Parlamentului European referitoare la ”uciderea sistematică în masă a minorităților religioase de către așa-numita grupare ISIS/Daesh”, este evident că instrumentele oferite de PEV, în special cele destinate sprijinirii societății civile și a minorităților, trebuie folosite mult mai eficient. Rezoluția menționată constată, dincolo de acțiunile Daesh care vizează minoritățile religioase și orice grup nealiniat sau neobedient politicii acesteia, o continuă deteriorare a situației creștinilor în întreaga regiune a Orientului Mijlociu. Nu este vorba doar de o înrăutățire a condițiilor de trai ci de un proces de diminuare accentuată a acestei minorități ce va duce, într-un orizont de timp foarte apropiat, la o completă eliminare a ei.

Realitatea Orientului Mijlociu arată că numărul creștinilor, pentru prima dată în ultimele două milenii, este într-o continuă și accelerată scădere. Cu o singură excepție – Israelul, în absolut toate celelalte țări din Orientul Mijlociu, creștinii dispar încet-încet. Din 1910 și până astăzi, proporția lor a scăzut de la 14% la mai puțin de 4%. Cauzele sunt multiple, intoleranța religioasă și conflictele fiind doar cele mai vizibile. Comunitățile creștine, lipsite de sprijin, sunt decimate prin exterminare fizică, convertiri forțate sau emigrație. Locul lor nu este lăsat liber ci este imediat ocupat de intoleranță, extremism, radicalism și terorism.

Cifrele sunt covârșitoare și toate confirmă realitatea și amploarea acestui fenomen de eliminare a creștinilor din Orientul Mijlociu. În Irak, numărul creștinilor a scăzut din 2003 până azi, de la 1,5 milioane la doar 300.000. În Siria, în doar 5 ani, minoritatea creștină a scăzut cu 64%. În locuri simbolice ale creștinismului, cum este de exemplu Bethleem-ul aflat sub jurisdicția Autorității Palestiniene, în doar două decenii creștinii și-au diminuat prezența de la o pondere de 66% la mai puțin de 20%.

Dispariția creștinilor nu are drept cauze doar conflictele care macină zona. Fundamentalismul islamic și sistemul juridic inspirat din legea sharia au același efect. Constituția elaborată de Autoritatea Palestiniană nu protejează creștinii proprietari de terenuri și este discriminatorie în politicile privind educația, cultura și taxarea. Cazul incendierii Mănăstirii St. Charbel din Bethleem, din septembrie 2015, a fost repede închis sub concluzia unui scurt-circuit, în condițiile în care această clădire era deconectată de la curentul electric. În Iran, Pastorul Behnam Irani alături de alți doi lideri creștini au fost arestați și acuzați de ”Mofsed-e-filarz – răspândirea corupției pe pământ”, fiind pasibili de pedeapsa capitală, o procedură larg răspândită încă din primii ani ai revoluției iraniene și utilizată pentru eliminarea adversarilor politici. În Egipt, atât comunitățile copte cât și lăcașurile de cult ale acestei minorități, în mod repetat, au fost violent atacate după declanșarea Primăverii Arabe. Cu toții avem proaspete în memorie imaginile îngrozitoare cu cei 21 de egipteni aparținând toți minorității copte, răpiți și decapitați de Daesh.

Este greu de conceput un Orient Mijlociu epurat de grupurile etnice și religioase care au conlocuit aici timp de milenii, și care i-au definit dintotdeauna caracterul multireligios și multietnic. Europa se definește prin rădăcinile, tradițiile și valorile ei creștine, istoria ei confundându-se cu cea a creștinismului. La rândul său, creștinismul își are originea în locurile sfinte din Orientul Mijlociu.

Pentru creștinii din Orientul Mijlociu, cuvintele lui Martin Luther King au în contextul actual o semnificație aparte: “In the end we will remember not the words of our enemies but the silence of our friends.“

În condițiile în care PEV este gândită de la bun început pentru a oferi flexibilitate, atât în privința finanțărilor, cât și a modului de lucru, poate nu este prea târziu ca EEAS să identifice acele exemple de bune practici și să încerce o replicare a lor, din aproape în aproape.

Este știut că lucrul cu actori statali și instrumente politice este cronofag, iar rezultatele apar, încet și după lungi perioade de timp. În condițiile în care minoritatea creștină riscă extincția rapidă în întregul Orient Mijlociu, într-un orizont de timp ce nu se mai referă la decade ci la ani, cele mai rapide mijloace de intervenție sunt cele care implică societatea civilă și sprijinul direct al comunităților locale.

PEV trebuie de asemenea să fie capabilă în a distinge nuanțe. Minoritățile și grupurile vulnerabile, chiar aflate în aceleași teritoriu, au de multe ori nevoi diferite. De exemplu, cei cu venituri reduse au nevoie de oportunități economice în timp ce o minoritate religioasă cum este cea creștină are nevoie de recunoaștere, drepturi egale și protecție reală – nu doar pe hârtie, în fața unui fundamentalism islamic aflat în expansiune.

Cred că un punct de plecare și o cale de urmat ar putea fi identificarea poveștilor de succes care au făcut ca în Israel, de pildă, să întâlnim singurul caz unde numărul creștinilor a crescut. Ceea ce a funcționat în Israel are toate șansele să funcționeze și în imediata vecinătate – teritoriile aflate sub Autoritatea Palestiniană. Mai departe ele se pot extinde în întreaga zonă, adaptate la particularitățile fiecărei țări cuprinse în PEV.

Cadrul legal este un element cheie. Lui i se adaugă practica instituțională, care poate diferi mult de caracterul declarat al legii, mai ales acolo unde laicitatea a pierdut teren sau nu are forța necesară. Lor li se adaugă sprijinirea societății civile și a grupurilor civice. Aceasta din urmă trebuie să beneficieze în mod expres de mult mai multă flexibilitate decât cadrul de lucru cu instituțiile statului. Flexibilitatea nu înseamnă însă lipsă de transparență sau responsabilitate. Atât transparența cât și responsabilitatea sunt indispensabile pentru a oferi o minimă garanție că în zone unde mecanismele de control lipsesc sau sunt precare, fondurile provenite din contribuțiile cetățenilor europeni ajung să servească exact scopurilor declarate și nu sunt deturnate către orice altceva.

Banii contribuabililor europeni cheltuiți în cadrul politicilor de dezvoltare regională, de interconectare a rețelelor de transport sau de mediu se văd imediat în termeni de rezultate. O școală renovată, un centru multi-modal sau o stație de epurare sunt lucruri palpabile, ușor de înțeles și cu beneficii evidente. Regulile de cheltuire a lor sunt extrem de stricte, iar competiția între proiecte pentru accesul la fonduri este extrem de puternică.

Atunci când aceiași bani sunt cheltuiți în cadrul PEV, rezultatele nu sunt mereu la fel de evidente și nici nu vin la fel de repede. Aceasta nu înseamnă că mecanismele de finanțare ale PEV sunt inutile. Din contră! Beneficiile lor pentru securitatea cetățenilor din regiunile respective, dar și a cetățenilor europeni, pentru îmbunătățirea mediului de afaceri și pentru crearea unui climat stabil și propice în întreg spațiul adiacent Uniunii pot fi notabile. Tocmai de aceea, pentru o mai bună înțelegere a acestor beneficii, transparența, poveștile de succes și responsabilitatea față de cheltuirea banilor sunt elemente cheie, care nu pot decât să ajute PEV.

Ce este Politica Europeană de Vecinătate (PEV)?

PEV a fost concepută ca un instrument de lucru pe termen mediu și lung al Uniunii Europene în relație cu cele 16 țări aflate la sudul și la estul construcției europene. Începând cu 2004, 12 țări au semnat un Plan de Acțiune (țările din vecinătatea sudică) sau o Agendă de Asociere cu UE (pentru țările din vecinătatea estică) , acestora adăugându-li-se Algeria, care este încă în proces de negociere. Planurile de acțiune și Agendele de Asociere sunt construite pe baza instrumentelor legale oferite de către Acordurile de Parteneriat și Cooperare și de către Acordurile de Asociere.

După amendarea suferită în 2010-2011, o nouă actualizare a PEV a avut loc recent, la finalul anului 2015. Această modificare este un răspuns la eșecul parțial al politicilor anterioare. Până în 2015 Uniunea Europeană a mers pe formula măsurii unice, încercând să-și modeleze vecinii de la sud și est după propriile valori și standarde referitoare la democrație, drepturile omului, bună guvernanță și corupție.

Noua PEV, deși nu beneficiază de mai multe resurse financiare (pentru perioada 2014-2020 alocarea financiară se limitează la 15.4 miliarde €), reașază politica de vecinătate pe un fundament mai pragmatic, care ține cont de diferențele care separă UE de partenerii săi și de particularitățile fiecărei țări în parte, evitând să mai folosească măsura unică. Folosind pârghii economice, PEV oferă mai multe avantaje partenerilor care demonstrează mai multă voință și deschidere în privința respectului față de drepturile omului, construcției pe baza unor principii democratice și promovării bunei guvernanțe.

.

.