Analiză EFPIA: Pacienții din Sud-Estul Europei au acces la noile tratamente cu până la 500 de zile mai târziu față de cei din Nord-Vest

Există inegalități semnificative în ceea ce privește accesul la îngrijire și tratament în rândul cetățenilor statelor membre UE. Pacienții din statele din Nord-Vest au acces la noile tratamente după o perioadă de 100-350 de zile de la autorizarea de introducere pe piață a acestora, în schimb, pacienții din Sudul și Estul Europei pot aștepta între 600-850 de zile de la autorizarea de introducere pe piață până când au acces la noile medicamente, respectiv tratamente.

Federația Europeană a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice (EFPIA) semnalează într-un studiu că un număr semnificativ de medicamente nu sunt disponibile pe toate piețele Uniunii Europene: „Aceste întârzieri și indisponibilitatea medicamentelor dăunează pacienților”

„Cele mai recente date arată că există o diferență de aproximativ 504 de zile de așteptare între piețele UE. Un medicament nou poate ajunge în Germania în 127 zile și același medicament să ajungă în Polonia peste 823 de zile”, potrivit EFPIA.

© EFPIA studiu – pg. 7

În studiul EFPIA din 2020 au fost alese șase țări: Marea Britanie, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia și Spania.

Impactul real al întârzierilor este resimțit de pacienți, de sistemul de sănătate și societate. Întârzierea accesului la medicamente poate aduce o rată de mortalitate mai mare, o calitate a vieții scăzută pentru pacienți, dar și pentru familiile și prietenii lor. De asemenea poate aduce costuri suplimentare pentru tratamentele alternative. Nu în ultimul rând, accesul greoi la noile tratamente poate aduce pierderi de locuri de muncă  și în cele din urmă o presiune asupra economiei.

Toate aceste inegalități în rândul pacienților Uniunii Europene se doresc a fi remediate prin noile strategii și programe la nivel european. În acest sens, Comisia Europeană a lansat Strategia farmaceutică pentru Europa,care este un proiect ambițios menit să consolideze atenția sistemului farmaceutic european asupra pacientului și să o facă rezilientă pe viitor și la crize sanitare. Aceasta a fost adoptată în noiembrie anul trecut, ca pilon al Uniunii Europene a Sănătății.

Comisia Europeană a lansat în urmă cu o săptămână procesul de revizuire a legislației farmaceutice generale, unul dintre punctele cheie ale Strategiei farmaceutice pentru Europa. În următoarele patru săptămâni, publicul și părțile interesate sunt invitate să își expună opiniile cu privire la foaia de parcurs și evaluarea impactului inițial al evaluării combinate. 

Citiți și: Comisia Europeană ridică un nou pilon al Uniunii Europene a Sănătății prin adoptarea Strategiei Farmaceutice pentru Europa

Un alt pas important pentru o Uniune Europeană a Sănătății a fost intrarea în vigoare a celui mai emblematic program european pentru sănătate – #EU4Health, în valoare de 5,1 miliarde de euro.

Citiți și: Programul emblematic EU4Health, de 5,1 miliarde de euro, a intrat în vigoare. Va fi pus în aplicare de noua Agenție Executivă pentru domeniile Sănătății și Digital

Tot Comisia von der Leyen a lansat Planul European de luptă împotriva cancerului, dupa 12 luni de consultare publică, Executivul European a lansat pe 3 februarie acest plan care reprezintă un pilon cheie pentru o Uniune Europeană a Sănătății, ce are alocată o sumă de 4 miliarde de euro.

Citiți și: ARPIM lansează proiectul ”Împreună învingem cancerul”, finanțare și expertiză pentru Planul Național de Cancer

Camera Deputaților a adoptat în unanimitate opinia față de Strategia farmaceutică pentru Europa. Votul a fost dat pe baza opiniei formulate de Comisia pentru Afaceri Europene a Camerei Deputaților, care recomandă „instituirea unui mecanism de asistență reciprocă și de transmitere a informației între statele membre, care să asigure accesul la medicamente în timp util și remedierea neajunsurilor constatate în perioada pandemiei.”

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare