România traversează o recesiune, pe fondul măsurilor de consolidare fiscală adoptate pentru reducerea deficitului excesiv și al costurilor ridicate de finanțare generate de inflație, avertizează BusinessEurope în raportul său de perspectivă economică de primăvară, publicat miercurea trecută. Organizația estimează că economia Uniunii Europene va continua să crească modest în 2026 și 2027, însă avertizează că tensiunile geopolitice, scumpirea energiei și incertitudinile comerciale afectează perspectivele economice ale Europei.
Potrivit BusinessEurope, creșterea economică a UE este estimată la 1,2% în 2026, în scădere cu 0,1 puncte procentuale față de prognoza din toamna anului trecut, în timp ce economia zonei euro ar urma să avanseze cu 1%. Pentru 2027 este anticipată o ușoară accelerare, până la 1,4% în UE și 1,2% în zona euro. Organizația explică faptul că perspectivele economice continuă să fie afectate de tensiunile din Orientul Mijlociu, de creșterea prețurilor la energie, de investițiile modeste și de incertitudinile persistente privind comerțul global.
În analiza diferențelor dintre statele membre, BusinessEurope afirmă explicit că „România traversează o recesiune”, apreciind că măsurile ferme de consolidare fiscală pentru reducerea deficitului excesiv și costurile ridicate de finanțare, determinate de inflație, încetinesc activitatea economică. Totodată, graficul privind evoluția anuală a PIB-ului indică faptul că România a înregistrat o contracție a produsului intern brut în primul trimestru din 2026 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Raportul avertizează că presiunile inflaționiste au reapărut după o perioadă de temperare, pe fondul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu și al scumpirii energiei. BusinessEurope estimează că inflația va ajunge, în medie, la 2,8% atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro în 2026, înainte de a se reduce din nou în 2027. Organizația precizează că toți membrii săi se declară preocupați de inflație, iar aproximativ 40% afirmă că sunt foarte îngrijorați de această evoluție.
În ceea ce privește România, BusinessEurope citează prognozele Comisiei Europene potrivit cărora presiunile asupra prețurilor vor fi mai pronunțate în unele state membre, inclusiv România, Ungaria și Polonia, ca urmare a diferențelor dintre mixurile energetice naționale. În schimb, state precum Franța, Suedia și Danemarca ar urma să fie relativ mai protejate de efectele scumpirii energiei.
Raportul arată și că încrederea mediului de afaceri s-a deteriorat semnificativ în ultimele șase luni, pe fondul instabilității geopolitice, al creșterii costurilor și al poverii de reglementare. Aproximativ 62% dintre membrii BusinessEurope raportează o înrăutățire a climatului de afaceri în industrie, iar aproape jumătate observă aceeași tendință în sectorul serviciilor. Cu toate acestea, intențiile de investiții rămân relativ reziliente, niciunul dintre membrii organizației neanticipând o scădere a investițiilor în următoarele șase luni.
Piața muncii este estimată să rămână relativ rezistentă, chiar dacă ritmul de creștere a ocupării forței de muncă va încetini. În același timp, BusinessEurope evidențiază că productivitatea muncii pe oră a crescut în 2025 cu 1,4% la nivelul Uniunii Europene, iar România s-a numărat printre statele cu cele mai mari avansuri, înregistrând o creștere de 3,9%, depășită doar de Polonia, cu 4,1%. Organizația apreciază că digitalizarea și adoptarea inteligenței artificiale ar putea susține în continuare productivitatea în anii următori, dacă vor fi însoțite de investiții și măsuri de formare a forței de muncă.
BusinessEurope avertizează că balanța riscurilor rămâne orientată în sens negativ și că estimările sale ar putea fi chiar optimiste, întrucât au fost realizate în primele etape ale crizei din Orientul Mijlociu, pornind de la ipoteza unei soluționări rapide a perturbărilor din Strâmtoarea Ormuz. Dacă acestea vor continua, organizația consideră că există riscul unei inflații mai ridicate, al unor investiții mai slabe și al unei încetiniri economice mai accentuate decât cea anticipată în prezent.
BusinessEurope este cea mai mare organizație patronală la nivel european și reprezintă 42 de federații naționale de afaceri din 36 de țări din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European și statele din vecinătatea UE. Înființată în 1958, organizația promovează interesele mediului de afaceri european și colaborează cu Parlamentul European, Comisia Europeană și Consiliul UE în procesul de elaborare a politicilor europene. De asemenea, are statut de partener social recunoscut la nivelul Uniunii Europene.



