China respinge cererea Uniunii Europene de a restricționa exporturile de vehicule hibride (Financial Times)

China a respins cererea Uniunii Europene de a restricționa voluntar exporturile în creștere de mașini hibride către blocul comunitar, a relatat miercuri cotidianul britanic Financial Times (FT), cu puțin timp înainte de vizita la Beijing a comisarului european pentru comerț, Maroš Šefčovič, relatează joi EFE, citat de Agerpres.

Unul dintre obiectivele participării comisarului european joi și vineri, în capitala chineză, la a doua rundă de consultări bilaterale privind comerțul și investițiile era ca Beijingul să accepte să limiteze exporturile de vehicule hibride către UE la aproximativ 15% din piața comunitară, față de mai mult de o treime cât este în prezent.

Totuși, potrivit unor diplomați familiarizați cu această chestiune și citați de FT, funcționari ai UE au informat miercuri statele membre că China a refuzat această solicitare.

Executivul european analizează în prezent o măsură temporară de apărare comercială ce ar putea fi aplicată fără a fi nevoie să se dovedească un abuz de piață și care i-ar permite Chinei să exporte un număr limitat de vehicule, în timp ce restul ar fi supus unor taxe vamale „foarte ridicate”.

Citiți și: UE și China pregătesc negocieri comerciale cu accent pe sectorul auto. Beijingul califică drept protecționiste propunerile franco-germane de apărare comercială

Scopul UE este să convină o cantitate pe care China să o poată accepta în privat fără a adopta represalii, cu dezavantajul că aceleași măsuri de salvgardare ar trebui aplicate și partenerilor comerciali precum Regatul Unit, Coreea de Sud și Japonia.

Funcționarii citați de FT au avertizat că aceste consultări de la Beijing vor eșua dacă nu se găsește o soluție pentru problema mașinilor hibride, ceea ce probabil va conduce la un conflict comercial grav.

Vizita lui Sefcovic are loc, de asemenea, la câteva zile după scrisoarea trimisă Comisiei Europene de președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Friedrich Merz în care îndeamnă ca UE să adopte cu noi instrumente de protecție împotriva practicilor comerciale neloiale ale unor țări terțe, în special China.

UE insistă că relația sa economică cu Beijingul este nesustenabilă din cauza deficitului comercial anual de aproape 360 de miliarde de euro și a presiunii exercitate de sectoarele industriale chineze, precum vehiculele electrice, bateriile, panourile solare sau produsele chimice.

China respinge aceste acuzații, neagă existența unei supracapacități structurale derivată din subvenții sau dintr-o cerere internă insuficientă și acuză UE că politizează diferențele comerciale.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare