Premierul Ilie Bolojan l-a primit miercuri, la Palatul Victoria, pe ministrul afacerilor externe al Regatului Norvegiei, Espen Barth Eide, în contextul vizitei acestuia în România pentru participarea la Summitul B9, găzduit de președintele Nicușor Dan.
Cu acest prilej, premierul a salutat semnarea, la Palatul Victoria, a Memorandumurilor de Înțelegere pentru implementarea Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European și a Mecanismului Financiar Norvegian (2021-2028), cu o alocare de aproximativ 600 milioane de euro, și a apreciat contribuția acestora, prin proiectele concrete derulate, la dezvoltarea comunităților locale din România.
De asemenea, premierul Bolojan a evidențiat trendul ascendent al cooperării economice dintre România și Norvegia, cu schimburi comerciale de peste un miliard de euro în 2025, și interesul de a extinde această cooperare în mai multe domenii.
În domeniul securității și apărării, prim-ministrul României a apreciat contribuția importantă a Norvegiei la consolidarea securității Flancului Estic și a regiunii Mării Negre, precum și cooperarea strânsă în cadrul NATO.
Ceremonia de semnare a Memorandumurilor de înțelegere pentru Mecanismele Financiare SEE și norvegian 2021–2028 a avut loc la Palatul Victoria. Semnatar din partea României a fost Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, iar ceilalți au fost ministrul de Externe din Regatul Norvegiei, Espen Barth Eide, și ambasadorul Islandei la Varșovia, Friðrik Jónsson. Alocarea de 600 milioane de euro este cea mai mare pe care România a primit-o vreodată în cadrul acestor granturi.




