Rusia se confruntă cu nenumărate teme controversate la mai bine de 4 ani de război de agresiune în Ucraina. Mai întâi, situația în războiul însuși, care nu e cea mai avantajoasă, prin numărul de victime și costuri, dar mai ales slaba susținere a confruntărilor. Apoi e vorba despre problemele interne ale Rusiei, generate de război direct – recrutări, forță de muncă, situație economică problematică – și cele ale întârzierii modernizării și decuplării de la cercetare și inovație, care se vor reflecta decade după plecarea lui Putin de la Kremlin. Pe de altă parte, este problema existențială a lui Putin și a lidershipului septuagenar din jurul său care își mențin principalele obiective de la începutul războiului neschimbate și care știu că dacă se opresc, dacă nu mai au un război, vor fi măturați de elita rusă sătulă să plătească aventura și stagnarea imobilă a unei asemenea conduceri. În contextul fricțiunilor din cadrul NATO și al multiplelor divergențe transatlantice, perspectiva deschiderii unei confruntări în Europa de Est dincolo de Ucraina devine o probabilitate imposibil de ignorat în viitorul imediat.
Problemele acumulate ale Rusiei putiniste spre Apus
Rusia vede zi de zi acumulându-se problemele generale, chiar dacă le tratează drept mici erori sau nepotriviri, nicidecum drept probleme structurale, care distrug societatea și țara. Iar ele vizează zona militară, economică și socială deopotrivă. Divergențele înăuntrul sistemului s-au acumulat, iar Putin, eternul mediator, pare să le facă din ce în ce mai greu față – vezi ciocnirea între adjunctul șefului administrației prezidențiale, Serghei Kirienko și ministrul Apărării Andrei Belousov, relativ la listele de veterani din alegerile partidului pro-prezidențial Edinaia Rossia. Iar declanșatorul unei revolte neprogramate pare să fie chiar întreruperea internetului în Moscova din rațiuni de securitate. Nici serbarea lui 9 mai, Ziua Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, nu mai e ceea ce a fost, restrânsă la 45 de minute, cu o participare redusă, o dovadă de inadecvare pentru Putin. Și rușinea de a trebui să negocieze prin intermediul lui Donald Trump și să obțină o autorizație prin decret al Președintelui Ucrainei, care a cerut să nu lovească perimetrul Pieței Roșii, cu coordonatele de rigoare, subliniază deja dificultățile Rusiei în război.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin continuă să declare că războiul merge înainte până când “toate obiectivele Misiunii Speciale vor fi atinse”, insistând, la 12 aprilie, că mai sunt 17-18% din Republica Donetsk de câștigat după care se va negocia cu ucrainenii. Alături de propagandiștii ruși, Peskov și alți oficiali subliniază cât de mult teritoriu a câștigat Rusia, cât de puțin mai lipsește și crează așteptări în perspectiva unor negocieri ca răspuns la profunda nemulțumire publică. Rusia își dorește ocuparea regiunilor Donetsk, Luhansk, Kherson și Zaporoje, anexate ilegal din Ucraina, prin act constituțional, chiar dacă nu le-a ocupat vreodată pe de-an-ntregul, și introducerea de zone tampon pe teritoriul ucrainean în regiunile Kharkiv, Sumî și Cernihiv de la frontiera comună. Însă pe teren situația este dramatică, pierderile sunt a cincea lună consecutiv peste 30-35.000 de oameni, mai mult decât Rusia poate recruta, cu probleme masive privind dotarea cu vehicule blindate și cu vulnerabilități importante în bătălia de drone care transparentizează spațiul de luptă.
Infiltrările pe ATV-uri, motociclete, chiar cai nu asigură în nici un caz ocuparea și păstrarea unor poziții, chiar dacă permit Rusiei să clameze că deține teritorii unde s-ar afla soldați de ai săi. Dar asta rămâne în spațiul butaforiei, al comunicării de război, ba chiar se înregistrează regrese și ocupări progresive de teritoriu din partea Ucrainei, care în aprilie a eliberat mai mult teritoriu decât a pierdut. În plus, întreaga zonă a teritoriilor ocupate e ținta dronelor sale și zonă contestată, așa cum loviturile sale în adâncimea teritoriului rus a adus războiul în curtea fiecărui cetățean și a probat incapacitatea Rusiei de a-și apăra propriul teritoriu, fiind distruse depozite de carburanți, unități de producție militară sau infrastructură critică, blocând exporturile de carburanți care finanțează războiul. Numai în aprilie au fost lovite și distruse 76 de ținte militare și militar-industriale în interiorul Rusiei, dintre care 15 sunt facilități de rafinare a petrolului, producția scăzând cu 600.000 barili de petrol pe zi. Cazul special elocvent este Tuapse, rafinăria și depozitele în flăcări care au dus la o adevărată catastrofă ecologică. Lovirea țintelor dincolo de Urali, la peste 1700 km de granițele Ucrainei, este o nouă realizare tehnologică dar care arată slăbiciunile Rusiei.
Economia pare să fie, însă, cea mai mare bătaie de cap a Rusiei lui Putin de azi. Deficitul bugetar a fost depășit pe tot anul cu 20% în doar primul trimestru, iar veniturile suplimentare estimate din vânzarea petrolului ca urmare a războiului din Iran și a blocării strâmtorii Hormuz, nu par a fi adăugat prea mult optimism: TVA-ul a crescut, au apărut noi taxe și costuri suplimentare pe regiuni, majoritatea în incapacitate de plată fără ajutorul de la Centru. Putin era pregătit să taie din cheltuielile federale, dar a renunțat, așteptând încasări suplimentare din vânzările de petrol – dar acestea au fost semnificativ reduse după atacurile ucrainene la infrastructura energetică și porturile de la Marea Baltică ce ar fi putut exporta petrol. Putin pare complet deconectat de realitate, iar acest lucru îl reclamă și susținătorii, dând vina pe proasta informare din partea celor apropiați. Dar toate sondajele oficiale și semioficiale subliniază declinul popularității lui Putin, la 73 de ani și după 26 de ani la conducerea Rusiei, în timp ce scade dramatic și numărul pretinșilor voluntar la înrolare, subliniind limita mobilizărilor pe bani și sub radar, prin constrângere, cu care se confruntă Rusia azi.
Mai mult, dislocările pe front și fuga unei părți a rușilor peste hotare pentru a evita mobilizarea au dus la un deficit major de forță de muncă în economie. Și, cum majoritatea sunt prioritizate către industria de război, care nu aduce profituri directe, recesiunea era clară, chiar dacă e recunoscută la un nivel încă minor. Nemulțumirea publică îi vizează azi cu precădere pe miniștri, generali și guvernatori, dar chiar și imobilismul lui Putin în a-i schimba nu e de bun augur. Putin este prins și cu dilema mobilizării generale pe care nu o poate face până la alegerile din septembrie pentru Duma de Stat, iar după această dată, nemulțumirile publice înregistrate la vot și ura generală ar putea să-i blocheze această perspectivă, în egală măsură. Dar frontul nu mai poate fi menținut fără mobilizarea generală.
Obiectivele și abordările Rusiei lui Putin: ambiții excesive și ținte neschimbate pentru menținerea regimului
Rusia lui Putin a semnalizat, în discursul de după parada sărăcăcioasă de la 9 mai – permisă de ucraineni, care s-au abținut de la atacuri – că ar putea exista deschidere spre o încetare a focului, nicidecum un acord de pace. Narațiunea prezentată de Putin e sensibil diferită, și vorbește despre plasarea răspunderii pentru neîncheierea păcii pe ucraineni, refuzând să-și recunoască înfrângerile – Rusia s-ar fi retras, la cererea lui Macron, în 2022, din pozițiile deținute în Kiev și din jurul Kievului. Găselnița e menită să joace o decompensare și să pregătească ieșirea cu coada în spinare din Ucraina, dar rămâne un fals necredibil, al cărei unic motiv este o pauză de refacere pentru a relua agresiunea.
Am văzut deja că Rusia nu și-a modificat în nici un fel obiectivele inițiale ale războiului, și elementele acestea au fost spuse explicit de Peskov cu nici o lună în urmă, de purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, cu nici o săptămână înainte, iar Putin reia propunerile privind negocierea securității europene de pe aceleași poziții chiar în ziua de 9 mai, în care anunța perspectiva încetării focului în curând. Rusia încearcă un stop-and-go, o formulă de păcălire a lumii și ridicare a așteptărilor, urmând să plaseze vina pentru reluarea ulterioară a confruntărilor pe adversar, prin operațiunile de război informațional. Dar, altfel, rămâne la politicile sale neschimbate, revizioniste, de impunere a politicii de putere – utilizarea instrumentului militar în relațiile internaționale pentru a atinge obiective sau nivele de ambiție excesive ale conducerii sale – a politicii de Mare Putere – înclinația spre Mari Târguri pe seama statelor mici, crearea de sfere de influență sau interese privilegiate.
Cel mai bine conturate, la nivelul propriilor așteptări, sunt ambițiile reflectate de cele două ultimatumuri din decembrie 2021, dinaintea lansării războiului, atunci când ministrul rus de Externe Serghei Lavrov propunea două documente, unul către OSCE și unul către NATO, în care formula cererile Rusiei la adresa Europei și a lumii, nu numai față de Ucraina: veto asupra tuturor temelor de securitate europene, cu retragerea americanilor de pe continent; revenirea Europei Centrale și de Est în sfera de interese privilegiate a Rusiei, pe motiv că Rusia era slabă în anii 90 și a fost păcălită să accepte extinderea NATO din 1997, deci trebuie revenit după reunificarea Germaniei; și își mai dorește să aibă un cuvânt egal cu al Rusiei la nivel global, ca în perioada Războiului Rece și după cel de-al Doilea Război Mondial, recunoscându-i-se primatul în afaceri globale pentru că, nu-i așa, e membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU și nimic nu are voie să se petreacă fără acceptul său. Aceste solicitări ale sale rămân neschimbate și vor influența lumea de mâine.
Dar toate aceste ambiții și pretenții nu se potrivesc cu situația reală militară din Ucraina și cu situația economică din Rusia însăși. Peste toate, a apărut o nouă nemulțumire națională prin tăierea sistematică a accesului la internet, nu numai la anumite site-uri, dublată și de tentative de eliminare a VPN-urilor, care permiteau anonimizarea accesului. Prezentată drept un efect al amenințărilor de securitate, întreruperea internetului a ajuns o problemă care a declanșat reacțiile celor care trăiesc din asta, companii mici și mai ales blogeri; dar a existat și un efect sociologic important, de creștere a anxietății prin lipsa accesului la rețelele sociale favorite, nu numai cele legate de conectivitate și micile afaceri. Restricțiile pentru “blocarea comunicațiilor teroriștilor” nu a mulțumit pe nimeni, iar cea mai clară dovadă rămâne nemulțumirea elitei din jurul lui Putin, din ce în ce mai vocală și transparent protestatară, dar mai ales luptând pentru poziționarea favorabilă în perspectiva schimbării de regim.
Elita, susținătorii războiului lui Putin din Ucraina și media pro-guvernamentale s-au alăturat contestatarilor lui Putin prin critica la adresa restricțiilor de internet și accesului la aplicațiile de mesagerie cifrată sau la social media. Pregătirea de proteste masive e identificată de către structurile de securitate iar frica că ar urma o lovitură de palat a schimbat dramatic programul aparițiilor publice ale lui Putin sau accesul la el. Nu mai participă la nici o vizită în unitățile militare, este preocupat de revolta internă militară, pucistă, sau de eliminarea sa de către apropiați încât nu folosește telefon, nici apropiații și personalul din jurul său, și nu accesează internet, așa cum, de asemenea, protecția sa a luat măsuri și Putin locuiește în multiple locații secrete și ascunse, niciodată în locuințe și reședințele oficiale. În ciuda adevărurilor care au pătruns la el, Putin nu dorește o schimbare de curs, ci se raportează în continuare la represiune și eliminarea oricărei disidențe.
A doua bătălie a elitelor: controlul Internetului
Dezbaterile despre Internetul suveran și obligativitatea de a utiliza doar o rețea de comunicații criptate națională autorizată, MAX, sunt vechi în Rusia lui Putin. Totuși, în substratul unei asemenea ambiții se află, de fapt, bătălia pentru controlul Internetului în Rusia, care se reflectă în cea de-a doua confruntare a elitelor ruse. Și aici înfruntarea e mult mai contondentă decât în ceea ce privește cine se află pe listele de parlamentari în Duma de Stat, veteranii “reali” aflați sub controlul ministrului Apărării Belousov sau cei “închipuiți” propuși de Kirienko, dintre cei înrolați dar care și-au făcut serviciul prin cartiere generale și administrații, în spatele frontului. Iar aici nu numai că Putin nu mai poate calma spiritele și media între tabere, dar chiar e practic ignorat în cadrul disputei deschise, chiar forțat să vină să apere întreruperile de internet și să-și asume impactul asupra afacerilor și economiei, inclusiv asupra blogerilor complet nemuțumiți de reducerea masivă a veniturilor din cauza lipsei vizibilității.
Principalele contradicții s-au precizat deja, nu numai între clanurile din jurul Kramlinului și din jurul lui Putin, dar și între diferiții poli de putere tot mai vizibili: FSB, serviciul de informații interne și cu alonjă și responsabilități în spațiul post-sovietic, zona militară, patrioții radicali, marile companii și oligarhi, oameni de afaceri ai lui Putin, tehnocrații din Kremlin. Toate aceste rivalități și ciocniri, tot mai vizibile prin efectele directe asupra populației, determină o adevărată instabilitate internă, care arată pregătirile pentru reașezările post-război sau post-Putin, pre-poziționări și efecte majore asupra societății ruse. Societate care, alături de atitudinile elitei, depinde în perspectivă de modul în care li se va “vinde” rușilor presupusa pretinsa “victorie” asupra Ucrainei, la încetarea ostilităților. Confruntarea între elite e tot mai vizibilă acum.
Blocarea internetului de către autorități nu este decât un efect al bătăliei dintre elitele din jurul Kremlinului și al războiului pentru controlul Internetului în Rusia. Acesta a excedat și depășit controlul narațiunilor din războiul informațional, condus mult timp de către Kirienko. Intrarea în fază critică a luptei pentru control a zguduit unitatea pretins monolitică a sistemului, în primul rând prin contestarea directă a întreruperilor furnizării de Internet și a amenințărilor de securitate, contestare făcută public de către adjunctul lui Kirienko, Serghei Novikov, care a pus sub semnul întrebării politicile de control și blocare a internetului. Serviciile de securitate au dat publicității a doua zi, la 24 aprilie, a unui pretins atentat terorist asupra conducerii audiovizualului rus și principala instituție responsabilă de cenzură, Roskomnadzor (RKN).
Astfel, dacă anterior de securitatea cibernetică se ocupau specialiștii cu formație tehnică din cadrul Centrului de Securitate Informatică (ȚIB) și Serviciul Tehnico-Științific (NTS) al FSB, astăzi controlul a fost preluat de Serviciul Doi (Serviciul pentru Protecția Ordinii Constituționale și Combaterea Terorismului). Ciocnirea venită de la responsabilul pentru politică internă via Serghei Novikov este o lovitură directă care marchează rivalitatea între Kirienko și cuplul Bortnikov-Patrușev, iar bătălia este între siloviki și civilii responsabili de produsele ofensive de război informațional asupra lumii, coordonați de Kirienko. Acesta se opune blocajelor drastice și îi aduce lui Putin motivația sondajelor de opinie care așează ratingul Edinaia Rossia la un modest 27,7%, urmată de Partidul Oamenilor Noi, pro-libertate a internetului cu 13,4%, urmate de partidele opoziției sistemice – Partidul Comuniștilor și Partidul Liberal Democrat.
Și dacă Ziuganov anunță că se apropie din nou un 1917, o revoluție care va răsturna totul, perspectivele alegerilor nu sunt deloc roz pentru Putin și partidul său: formula de protest este absenteismul, dar cel mai probabil, la ruși se așteaptă în septembrie un vot nescontat pentru candidați independenți, de aiurea, la nivel regional și votul pentru candidații partidelor opoziției sistemice, respectiv sancționarea dramatică a partidului lui Putin și reducerea amprentei sale asupra Dumeni de Stat. Nu că această cameră inferioară votată a Parlamentului rus ar fi jucat vreodată un rol relevant – după rebeliunea lui Hazbulatov și Rutskoi împotriva lui Elțîn, în 10 septembrie 1993, când președintele a tăiat curentul, căldura și a bombardat Casa Albă, pe atunci sediul Parlamentului. Dar un Parlament ostil îl obligă pe Putin să facă gesturi de eliminare a reprezentării sau de limitare a atribuțiilor Dumei, ca să poată conduce unilateral, fapt care îl expune și mai mult în fața propriei populații.
Percepțiile grupului apropiaților lui Putin: cum se definește destinul unei țări pe baza fricii de debarcare a liderilor săi
Nu putem ignora situația actuală a Rusiei, cu un lidership de 70 de ani imobil de zeci de ani în jurul lui Putin. Vladimir Putin, 73 de ani împliniți, figura tipică a unui regim mutat din democrație imperfectă când a preluat mandatul la dictatură unipersonală de astăzi. Alături, directorul Serviciului Federal de Securitate, FSB, Aleksandr Bortnikov, Ministrul de Externe Serghei Lavrov, Directorul Serviciului de Informații Externe, SVR, Serghei Narîșkin, directorul Rostec, compania industrială militară cea mai mare a Rusiei, Serghei Chemezov, sau secretarul Consiliului de Securitate, Serghei Shoigu. În siaj, marginalizați dar cu diferite înțelegeri cu Putin, Nikolai Patrushev sau Serghei Ivanov. Percepția acestui grup este esențială pentru evoluția războiului, dar mai ales evoluția Rusiei, întregul grup înțelegând că este complet legat de Putin și menținerea sa în funcție.
Orice încheiere a războiului din Ucraina, a oricărui război, orice situație care e cea a unei reveniri la condiții normale și nu situație de război sau de urgență, va antrena după sine eliminarea grupului din conducerea Rusiei. Percepția aceasta privind o amenințare existențială face ca războiul să se mențină în prim plan, chiar dacă Putin se mai joacă câteodată cu cuvintele pentru a-i face pe plac lui Trump. Întregul grup a încercat o succesiune și pasarea ștafetei către copii, rude apropiate, directe, o generație a doua care să ducă mai departe sistemul. Băiatul lui Patrushev a fost cel mai aproape de putere, ca și nepoatul lui Putin, la Apărare. Dar s-a dovedit că acești urmași nu au putut asigura succesiunea dinastică pentru că nu au performat și nu au susținere și portanță politică în Rusia niciunul, așa încât proiectul a trebuit abandonat, cu regret, ca fiind prematur.
Același grup al lui Putin percepe și știe că războiul nu merge deloc bine. Știe că are probleme și că ideea victoriei în Ucraina, ca prim pas spre poziționarea în forță și obținerea din nou a privilegiilor din Europa, pe care le-a avut, este una nepotrivită și perfect depășită. Ucraina a rezistat, și acest lucru contează. Mai mult, și grupul vede rupturile, faliile, diferențele și luptele din preajmă la nivelul elitelor, cu rivalități și divergențe fundamentale ce nu mai pot fi acomodate și controlate. Presiunea și nemulțumirile populației, oricât ar conta de puțin, sunt de asemenea vizibile în ratingurile lui Putin dar și perspectivele la vot ale partidului său prezidențial, și este deja evaluată perspectiva pierderii alegerilor în fața opoziției sistemice și a figurilor considerate independente, într-un vot de protest împotriva establishmentului lui Putin.
Pe acest fond, marea preocupare actuală este presiunea de nemulțumire publică, și nu pentru că ar putea răsturna sistemul, dar ar încuraja grupurile de elite care contestă conducerea actuală și care ar putea chiar acționa pentru “pensionarea” lui Putin și a grupării septuagenare din jurul său. Blocarea internetului ca declanșator de proteste a fost o adevărată hârtie de turnesol. E motivul pentru care gruparea septuagenară vede că salvarea este doar aceea de a livra o victorie populației. Una reală, nu numai una împachetată și mărită excesiv prin propagandă. Ceva ce poate fi recunoscut ca victorie și care să poată explica pierderea enormă de resurse în războiul din Ucraina.
Încercările au fost multiple: este pentru a cincea oară când șeful armatei, Serghei Gherasimov(alt septuagenar din grup) anunță cucerirea/ocuparea totală a regiuni Luhansk, anexată ilegal, la pachet, de Rusia. Nu a mers prima dată și nu a fost convingătoare, așa cum nu este nici acum. De aceea se încearcă varianta concentrării de trupe, un atac masiv cu o victorie marcată undeva și, ulterior, împingerea spre negociere pentru a declara victoria și a ieși din confruntare. Și aici perspectiva e improbabilă și necredibilă, așa cum o stabilizare post izbândă va fi greu de impus ucrainenilor, care nu vor să cedeze formal nici o palmă de teritoriu, darămite să recunoacă Rusiei proprietatea teritoriilor lor. De aceea rămâne problema construirii unei victorii care să poată fi credibilă și bine împachetată și vândută publicului intern și internațional ca atare.
Pe acest fond și în contextul problemelor tot mai acute la nivelul Alianței Nord-Atlantice, a faliilor vizibile în relația transatlantică și a perspectivei retragerii Americii din securitatea și apărarea Europei în 2027, măcar la nivelul apărării convenționale uzuale, Rusia mizează tot mai mult și planifică o provocare militare în spațiul NATO, în Estul Europei, considerând astăzi Europa un rival slab, indecis, divizat, incapabil să se apere măcar la nivelul Ucrainei. Deci cei care susțineau pavăza Ucrainei în perspectiva unei acțiuni istorice a Rusiei împotriva Europei ar trebui să-și revizuiască evaluările: gruparea rusă din jurul lui Putin percepe Europa de Est și slăbiciunea europenilor, dublată de disputele din cadru NATO cu SUA, drept o oportunitate de a profita la momentul oportun de un rival slab, și riscă să provoace chiar în spațiul acestor state.
Doar așa ar putea Rusia, anturajul septuagenar al lui Putin, clama credibil o victorie în război, care să justifice, măcar parțial, amplificat prin propagandă, lansarea aventurii războiului de agresiune, pe scară largă, pe termen lung, împotriva Ucrainei. Iar această perspectivă este miezul avertismentelor repetate la nivele oficiale și neoficiale de câțiva ani, măcar de la afacerea Groenlanda, dacă nu chiar de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, în orice caz de la adoptarea Strategiei Naționale de Securitate și a celei de Apărare din cel de-al dloilea mandat Trump. Și, cu certitudine, de la lansarea disputei privind implicarea aliaților europeni în Golf, în războiul împotriva Iranului. De aici și nevoia rapidă a aplicării proiectelor de apărare, descurajare și pregătire de luptă pentru toate armatele și populațiile statelor din Estul Europei, ca și a unor formule de coalizare și aliere intimă și credibilă între aceste state, alături de cele europene, pentru a putea contracara o eventuală posibilă ofensivă rusă direct pe teritoriul NATO și al UE.
