”Relația dintre China și SUA va fi mai bună ca niciodată”, mesajul lui Donald Trump pentru Xi Jinping

Președintele american, Donald Trump, a fost primit de omologul său chinez, la Beijing, unde are loc summitul de două zile SUA-China axat pe comerț și securitate. Aceasta este prima vizită de stat a unui președinte american în China în aproape nouă ani. Ultima fiind tot vizita președintelui Trump, în timpul primului său mandat.

„Este o onoare să fiu alături de voi, este o onoare să vă fiu prieten, iar relația dintre China și SUA va fi mai bună ca niciodată”, a declarat președintele Donald J. Trump la începutul întâlnirii bilaterale cu omologul său, Xi Jinping.

Cu puțin timp înaintea plecării, Trump a declarat că îi va cere lui Xi Jinping să „deschidă” piața chineză pentru firmele americane.

„Îi voi cere președintelui Xi, un lider de o distincție extraordinară, să <<deschidă>> China, astfel încât acești oameni străluciți să-și pună în practică talentul și să ajute la aducerea Republicii Populare la un nivel și mai înalt!”, a scris Trump pe rețelele de socializare după plecarea din Washington.

De asemenea, la plecarea de la Casa Albă, Trump a declarat că se așteaptă la o „discuție îndelungată” cu Xi pe tema Iranului, țară care își vinde cea mai mare parte a petrolului sancționat de SUA către China.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare