Ministrul român de interne, Cătălin Predoiu, și omologul său bulgar Atanas Ilkov au ridicat simbolic, în acordurile imnului Uniunii Europene (“Odă Bucuriei”) ultima barieră de frontieră dintre cele două ţări în primul minut al Anului Nou, la punctul de trecere de la Giurgiu-Ruse de pe podul de peste Dunăre, evenimentul marcând aderarea deplină a celor două ţări la spaţiul Schengen, în urma abolirii controalelor la frontierele terestre interne.
La evenimentul organizat cu ocazia intrării României în spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre, ministrul Cătălin Predoiu că ”prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniunea Europeană a României este deplină şi irevocabilă”. Predoiu a declarat că prin aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen se demonstrează că Uniunea Europeană ”rămâne un proiect viabil, un proiect cu viitor”.
Cei doi miniştri au ridicat împreună bariera dintre cele două ţări, momentul desfăşurându-se în acordurile Odei Bucuriei, imnul Uniunii Europene.
”Este cu adevărat un moment istoric, este un moment plin de semnificaţii politice, dar şi cu consecinţe practice deosebite pentru fiecare cetăţean român, pentru companiile româneşti şi cele bulgare, pentru companiile care operează în cele două ţări, pentru ţările noastre şi pentru Europa. România şi Bulgaria au dus la bun sfârşit nu numai un proiect de ţară, ci şi un proiect european important”, a afirmat ministrul român al afacerilor interne, cu câteva minute înainte de intrarea României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre.
Ministrul bulgar de Interne, Atanas Ilkov, a afirmat că aderarea celor două ţări la Spaţiul Schengen reprezintă ”un succes”, după 17 ani în care ambele state au lucrat la acest proiect.
Astfel, România este, începând din noaptea de marţi spre miercuri, de la ora 00:00, membru cu drepturi depline al spaţiului Schengen.
Aderarea celor două țări la spațiul Schengen cu granițele terestre marchează și o altă premieră pentru un alt stat membru al UE. Grecia, stat membru Schengen de la 1 ianuarie 2000, intră efectiv în zona de liberă circulație cu frontierele interne terestre, alături de Bulgaria și România, după 25 ani de la aderarea la Schengen, aceasta având graniță internă terestră doar cu Bulgaria.
Reuniți pe 12 decembrie la Bruxelles în cadrul Consiliului JAI, miniștrii afacerilor interne din statele membre ale Uniunii Europene au adoptat în unanimitate decizia istorică a aderării depline a României și a Bulgariei la spațiul Schengen, și cu frontierele terestre. Potrivit deciziei, România și Bulgaria aderă pe deplin la Schengen la 1 ianuarie 2025, prin eliminarea controalelor la frontierele terestre, după ce au intrat în zona de liberă circulație la 31 martie 2024 prin ridicarea controalelor la frontierele aeriene și maritime.
“România este în Schengen cu drepturi depline!“, a exclamat atunci președintele Klaus Iohannis, referindu-se la “o decizie așteptată prea mult timp de către noi toți”.
Miniștrii afacerilor interne au luat decizia cu privire la data eliminării controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu Bulgaria și România și între acestea, după ce Austria a anunţat că renunţă la opoziţia faţă de aderarea deplină a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o aşteptare îndelungată. De asemenea, și Parlamentul Olandei a votat ca guvernul de la Haga să susțină aderarea deplină a celor două țări la Schengen.
Consiliul Justiție și Afaceri Interne a decis asupra accesului României și Bulgariei la Spațiul Schengen, după ce miniștrii afacerilor interne din Austria, Bulgaria, România și Ungaria s-au întrunit pe 21-22 noiembrie la Budapesta, sub auspiciile președinției maghiare a Consiliului Uniunii Europene, pentru a avansa negocierile pentru integrarea deplină a Bulgariei și a României la spațiul Schengen, singura țară care se mai opunea acestei decizii fiind Austria.
Potrivit acordului prezentat în noiembrie în Ungaria, care prezidează până la finalul anului Consiliul Uniunii Europene, controale temporare vor fi efectuate “pentru o perioadă iniţială de şase luni, petru a reduce la minim schimbarea potenţială a rutelor migratorii care ar putea rezulta” din această extindere a spaţiului Schengen.
Austria, refractară în 2022, când şi-a folosit dreptul de veto pentru a bloca aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen, a acceptat în cele din urmă o aderare parţială a Bulgariei şi României în martie, limitată la aeroporturi şi la porturi maritime.
Astfel, România și Bulgaria au aderat, la 31 martie 2024, la spațiul Schengen, însă numai cu ridicarea controalelor la frontierele aeriene și maritime, conform unei decizii a Consiliului UE, luată la finalul anului 2023. Atunci s-a stabilit și că integrarea deplină, prin ridicarea controalelor și la frontierele terestre, necesita o decizie ulterioară.
Schengen este cea mai mare zonă de liberă circulaţie din lume.
Controalele la frontierele dintre Franţa, Germania, Belgia, Ţările de Jos şi Luxemburg au fost eliminate pentru prima dată în 1985.
În prezent, Spaţiul Schengen acoperă 29 de ţări (25 din cele 27 de state membre, precum şi Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia) şi 420 de milioane de persoane. Controalele la frontierele interne cu Cipru nu au fost încă ridicate, iar Irlanda nu face parte din Schengen.




