Alianța Nord-Atlantică trebuie să devină „mai europeană”, a declarat miercuri șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, într-un context marcat de incertitudini privind viitorul relației transatlantice, alimentate de pozițiile președintelui american Donald Trump.
„Într-un moment când Statele Unite privesc dincolo de Europa, NATO trebuie să devină mai europeană pentru a-și menține forța. Și pentru asta Europa trebuie să acționeze”, a declarat ea în timpul unui discurs la Agenția Europeană de Apărare (EDA) de la Bruxelles, relatează presa internațională și Agerpres.
„Europa nu mai este principalul centru de gravitație al Washingtonului. Această schimbare este în desfășurare de ceva timp. Asta înseamnă că Europa trebuie să se consolideze” în materie de apărare și securitate, a explicat Kallas.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a avertizat luni europenii cu privire la iluzia unei apărări strict europene, fără Statele Unite. În cadrul unei intervenții în Parlamentul European, Rutte a declarat că Europa nu se poate apăra singură fără sprijinul Statelor Unite.
„Și dacă cineva de aici încă mai crede că Uniunea Europeană, sau Europa în ansamblu, se poate apăra fără Statele Unite, continuă să viseze. Voi nu puteți. Noi nu putem, avem nevoie unii de alții”, a afirmat Rutte în fața europarlamentarilor.
Declarațiile lui Mark Rutte au generat reacții la Paris. „Nu, dragă Mark Rutte. Europenii pot și trebuie să își asume responsabilitatea pentru propria securitate”, i-a răspuns luni seară ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot. „Chiar și Statele Unite sunt de acord cu asta. Este pilonul european al NATO”, a adăugat șeful diplomației franceze într-un mesaj publicat pe platforma X.
„Doresc să fiu clară: vrem legături transatlantice solide. Statele Unite vor rămâne partenerul și aliatul Europei, dar Europa trebuie să se adapteze la noile realități. Industria europeană pur și simplu trebuie să producă. De ce? Pentru că altfel banii vor pleca în străinătate, către industriile care pot face asta”, a subliniat miercuri Kallas.
La rândul său comisarul european pentru apărare și spațiu Andrius Kubilius a insistat că „trebuie să ne construim foarte rapid independența în materie de apărare, fără amânări și fără scuze”.
„Să spunem clar, independența nu înseamnă singur, independența înseamnă împreună. Să construim un pilon european în NATO. Împreună în Uniunea Europeană, împreună în NATO și cu Ucraina”, a spus Kubilius în intervenția sa la EDA.
El a cerut industriei europene de apărare să investească în potențialul productiv, pentru a se evita astfel întârzierile. „Capabilitățile, nu profiturile, contează acum și vor conta în anii următori”, a încheiat comisarul european pentru apărare.




