JD Vance: SUA vor continua să negocieze un acord cu Iranul privind programul nuclear, indiferent de poziția Israelului

Statele Unite vor continua să încerce să ajungă la un acord cu Iranul privind programul său nuclear, indiferent de poziția adoptată de Israel, a declarat luni vicepreședintele american JD Vance, semnalând o posibilă divergență de viziune între Washington și principalul său aliat din Orientul Mijlociu, potrivit EFE, preluat de Agerpres.

„Datorită a ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni, dar, de fapt, în ultimul an și jumătate, am creat spațiul necesar în care președintele consideră – și cred că are dreptate – că putem ajunge la o soluționare pe termen lung a dosarului nuclear iranian”, a afirmat Vance într-un interviu acordat Fox News.

Vicepreședintele american a subliniat că administrația Trump va continua demersurile diplomatice chiar dacă acestea nu sunt pe placul Israelului.

„Israelului i-ar putea plăcea acest lucru sau nu i-ar putea plăcea, însă, în esență, noi credem că este în interesul Statelor Unite ale Americii. Prin urmare, vom continua să urmărim acest obiectiv, pentru că pentru asta a fost ales președintele Statelor Unite. Asta trebuie să facem pentru a servi în mod corespunzător poporul american”, a adăugat el.

În același timp, președintele Donald Trump a declarat marți că negocierile pentru un acord de pace în Orientul Mijlociu se află în faza finală, după ce Iranul și Israelul au suspendat ostilitățile care amenințau să reaprindă conflictul regional.

„Suntem în etapa finală pentru încheierea unui acord foarte, foarte bun”, a afirmat liderul de la Casa Albă, estimând că un acord ar putea fi finalizat în „două până la trei zile”, potrivit AFP, preluat de Agerpres.

Declarațiile lui Vance reprezintă cel mai recent indiciu al unor posibile tensiuni în relația dintre Washington și Tel Aviv, după ce Donald Trump a cerut duminică Israelului să nu răspundă atacurilor cu rachete lansate de Iran. Solicitarea liderului american nu a fost însă ascultată de autoritățile israeliene.

Tensiunile s-au amplificat duminică, după ce Israelul a bombardat capitala Libanului, Beirut, în pofida unui armistițiu aflat în vigoare. În replică, Iranul a lansat rachete către nordul Israelului.

Ulterior, Israelul a desfășurat mai multe valuri de lovituri aeriene împotriva Iranului, în timp ce Teheranul a răspuns prin lansarea unor noi rachete.

Armata iraniană a anunțat luni dimineață că suspendă atacurile asupra Israelului, avertizând însă că va răspunde „nimicitor” dacă atacurile israeliene asupra Libanului vor continua. În același timp, presa israeliană, citând oficiali care au dorit să își păstreze anonimatul, a relatat că Israelul ar fi fost de acord să înceteze atacurile aeriene asupra Iranului, însă va continua operațiunile militare în sudul Libanului.

Regiunea se află într-o stare de tensiune accentuată încă de la sfârșitul lunii februarie, când Statele Unite și Israelul au lansat lovituri aeriene asupra Iranului, declanșând represalii iraniene împotriva Israelului și a altor state din regiune care găzduiesc active militare americane.

Un armistițiu temporar a fost convenit la 8 aprilie, însă negocierile au intrat ulterior în impas din cauza disputelor privind aplicarea acestuia și a evoluțiilor regionale ulterioare, chiar dacă Donald Trump a decis prelungirea pe termen nedeterminat a încetării focului.

O înțelegere care să pună capăt definitiv conflictului dintre Statele Unite, Israel și Iran rămâne dificil de obținut. Teheranul insistă că orice negocieri privind programul său nuclear pot avea loc doar după încetarea completă a ostilităților.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare