Connect with us

NATO

Liderii NATO au adoptat Declarația finală de la Vilnius, statuând că “viitorul Ucrainei este în NATO” și că vor invita Ucraina să adere atunci când “aliații vor fi de acord și vor fi îndeplinite condițiile”

Published

on

© NATO

Corespondență din Vilnius

Reuniți în capitala Lituaniei, la Vilnius, pe flancul estic, la 150 de kilometri de Rusia, liderii celor 31 de state membre ale NATO au decis că vor invita Ucraina să adere la Alianța Nord-Atlantică atunci când “aliații vor fi de acord și vor fi îndeplinite condițiile”. În timp ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că lipsa unui calendar pentru aderare este “absurdă”, liderii Alianței au reafirmat că Ucraina va deveni stat membru al NATO, un angajament luat la summitul de la București din 2008, și au convenit că vor reduce procesul de aderare al acestei țări la un singur pas, prin eliminarea planului de acțiune pentru aderare. De asemenea, aliații au aprobat cele trei elemente coordonatoare propuse de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și anume un program multianual de asistență pentru Ucraina, care va permite tranziția de la standardele, instruirea și doctrinele din epoca sovietică la cele ale NATO și reconstrucția sistemului de securitate și apărare a țării, un nou Consiliu NATO-Ucraina, un forum pentru consultări și luarea deciziilor în situații de criză în care aliații și Kievul se vor întâlni de la egal la egal, și angajamentul față de viitorul euro-atlantic al Ucrainei.

“Am reafirmat că Ucraina va deveni membră a NATO și am convenit să eliminăm cerințele pentru un Plan de acțiune pentru aderare. Acest lucru va schimba calea de aderare a Ucrainei de la un proces în două etape la un proces într-o singură etapă. Am precizat, de asemenea, că vom lansa o invitație pentru ca Ucraina să adere la NATO atunci când alții vor fi de acord și vor fi îndeplinite condițiile”, a declarat Jens Stoltenberg, într-o conferință de presă ce a avut loc la finalul primei reuniuni a Consiliului Nord-Atlantic, înainte de aliații NATO să-l primească miercuri, la Vilnius, pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la reuniunea inaugurală a Consiliului NATO-Ucraina.

În Declarația finală a summitului de la Vilnius, unde Ucraina este menționată de 45 de ori, paragraful al 11-lea sintetizează noul angajament al aliaților în raport cu viitorul euro-atlantic al Kievului.

Susținem pe deplin dreptul Ucrainei de a-și alege propriile acorduri de securitate. Viitorul Ucrainei este în NATO. Reafirmăm angajamentul pe care ni l-am asumat la summitul din 2008 de la București, conform căruia Ucraina va deveni membră a NATO, iar astăzi recunoaștem că drumul Ucrainei către o integrare euro-atlantică deplină a depășit necesitatea Planului de acțiune pentru aderare. Ucraina a devenit din ce în ce mai interoperabilă și mai integrată politic cu Alianța și a făcut progrese substanțiale pe calea reformelor. În conformitate cu Carta din 1997 privind un parteneriat specific între NATO și Ucraina și cu completarea din 2009, aliații vor continua să sprijine și să analizeze progresele înregistrate de Ucraina în ceea ce privește interoperabilitatea, precum și reformele democratice și ale sectorului de securitate suplimentare care sunt necesare. Miniștrii de externe ai NATO vor evalua periodic progresele înregistrate prin intermediul programului național anual adaptat. Alianța va sprijini Ucraina în realizarea acestor reforme pe calea sa către viitoarea aderare. Vom fi în măsură să adresăm o invitație Ucrainei de a adera la Alianță atunci când aliații vor fi de acord și vor fi îndeplinite condițiile“, se arată în paragraful menționat.

“Acesta este un pachet puternic pentru Ucraina și o cale clară către aderarea la NATO”, a mai spus Jens Stoltenberg.

Liderii NATO se reunesc marți și miercuri la Vilnius pentru un summit în încercarea de a depăși diviziunile privind candidatura de aderare a Ucrainei, după ce s-a ajuns la un acord pentru ridicarea blocării de către Turcia a aderării Suediei la alianța militară, iar secretarul general Jens Stoltenberg promisese declarația finală a summitului va transmite un mesaj puternic și pozitiv pentru viitorul aderării Ucrainei la NATO

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski făcuse duminică unul dintre ultimele sale eforturi publice înainte de summitul Alianței Nord-Atlantice de la Vilnius, îndemnând NATO să ofere un răspuns unitar la cererea de aderare a Ucrainei.

Într-un interviu acordat pentru CNN în ajunul summitului de la Vilnius, președintele american Joe Biden a transmis că Ucraina nu este încă pregătită pentru aderarea la NATO și că războiul cu Rusia trebuie să se încheie înainte ca Alianța Nord-Atlantică să ia în considerare alăturarea Kievului în rândurile sale.

Calea Ucrainei către NATO: Viziuni și nuanțe diferite între liderii statelor aliate

Unii aliați, în special cei din Europa de Est care se află mai aproape de Ucraina și de Rusia, au pledat pentru o cale mai concretă de aderare a Kievului la Alianța defensivă odată ce războiul se va încheia. Alți oficiali au susținut că o accelerare a aderării Ucrainei la NATO ar putea fi prea provocatoare și că ar putea reprezenta un pariu extrem de riscant pentru Alianță, chiar dacă se va pune capăt luptelor, în special dacă Rusia continuă să revendice teritoriul ucrainean.

Preşedintele lituanian Gitanas Nauseda, amfitrionul summitului NATO, le-a cerut liderilor statelor membre ale Alianței să dea dovadă de mai mult curaj în gestionarea, la summitul de la Vilnius din 11-12 iulie, a unei viitoare aderări a Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică, subliniind că Moscova va privi orice eventuală prudenţă ca pe o slăbiciune din partea Occidentului.

State precum SUA şi Germania sunt însă mult mai prudente, temându-se de aducerea NATO mai aproape de un război activ cu Rusia, care a văzut în extinderea Alianţei o dovadă a ostilităţii Occidentului faţă de Moscova. În opinia Berlinului, decizia de la summitul de la București din 2008 rămâne valabilă. “Salutăm aspirațiile euro-atlantice ale Ucrainei și Georgiei de apartenență la NATO. Am hotărât astăzi că aceste state vor deveni membre ale NATO”, este decizia cuprinsă în paragraful al 23-lea al Declarației summitului NATO de la București din aprilie 2008.

În ceea ce privește România, președintele Klaus Iohannis a indicat că Bucureștiul va susține, la summitul de la Vilnius, aspirațiile euro-atlantice la Kievului, iar la sosirea la summitul de la Vilnius a anunțat că România susține renunțarea la planul de acțiune pentru aderare în cazul Ucrainei pentru a simplifica procedura de aderare a acestei țări la Alianță.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

INTERNAȚIONAL

Argentina cere să devină “partener global” NATO: Ministrul argentinian al apărării i-a înmânat lui Mircea Geoană o scrisoare de intenție în acest sens

Published

on

© NATO

Argentina a cerut să devină “partener global” al NATO, solicitare transmisă formal Alianţei în cadrul unei întâlniri pe care ministrul argentinian al apărării, Luis Petri, a avut-o la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

“M-am întâlnit cu Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO. I-am prezentat scrisoarea de intenție prin care se exprimă solicitarea Argentinei de a deveni partener global al acestei organizații. Vom continua să lucrăm la recuperarea legăturilor pentru modernizarea și antrenarea forțelor noastre la standardele NATO”, a scris Petri, pe Twitter.

“Este o mare plăcere să-i urez bun venit ministrului Apărării, domnul Petri, la Cartierul General al NATO. Argentina joacă un rol important în America Latină și salut cererea de astăzi de a explora posibilitatea de a deveni partener NATO. NATO colaborează cu o serie de țări din întreaga lume pentru a promova pacea și stabilitatea. O cooperare politică și practică mai strânsă ar putea fi benefică pentru ambele părți”, a declarat și Mircea Geoană, conform unui comunicat al Alianței.

Cei doi lideri au făcut un schimb de opinii cu privire la provocările de securitate europene și latino-americane. Secretarul general adjunct a salutat rolul Argentinei în sprijinirea Ucrainei cu asistență umanitară vitală, inclusiv alimente, medicamente și sprijin pentru refugiați.

Dialogul politic al NATO cu Argentina a început în prima parte a anilor 1990. Ulterior, Buenos Aires a contribuit la operațiunile NATO de sprijinire a păcii în Bosnia și Herțegovina, precum și în Kosovo.

În prezent, Columbia este singura țară parteneră a NATO din America Latină.

Orice decizie cu privire la un parteneriat oficial ar necesita un consens din partea tuturor celor 32 de aliați.

Continue Reading

NATO

Cinci avioane ale Forțelor Aeriene Spaniole protejează spațiul aerian al NATO deasupra României, fiind dislocate la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu

Published

on

© NATO Allied Air Command

Forțele Aeriene și Spațiale Spaniole au trimis cinci aeronave Eurofighter, 57 de membri ai Escadrilei 14 și doi membri ai Centrului Logistic de Armament și Experimentare (CLAEX) la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu (România), unde operează până la data 19 aprilie, ca o demonstrație a angajamentului Spaniei față de securitatea colectivă a țărilor NATO, informează Ambasada Spaniei la București într-un comunicat.

Noua desfășurare face parte din operațiunile Alianței Atlantice care vizează consolidarea disuasiunii și apărării pe flancul său estic, ca răspuns la tensiunile și provocările de securitate din ce în ce mai mari din regiune.

Prin urmare, NATO și-a sporit prezența în Europa de Est, subliniind importanța unei supravegheri aeriene continue pentru a proteja spațiul aerian aliat, unul dintre cele mai aglomerate din lume.

 

Sarcina “Detașamentului Paznic” este de a desfășura misiuni care variază de la supravegherea aeriană la exerciții de antrenament cu țările aliate, demonstrând interoperabilitatea și coeziunea între forțele aeriene ale Alianței.

Misiunea subliniază capacitatea de reacție rapidă a membrilor NATO la amenințările la adresa integrității lor teritoriale și a păcii regionale, demonstrată cu această ocazie de către Escadrila a 14-a și de forțele aeriene și spațiale prin pregătire și instruire continuă.

Această operațiune face parte din conceptul de scut aerian al NATO (Air Shielding), conceput pentru a se adapta în mod dinamic la nevoile de securitate și pentru a oferi o acoperire aeriană sporită în zonele critice. “Detașamentul Paznic” reafirmă angajamentul Spaniei față de principiile apărării colective.

Această nouă desfășurare este susținută de ‘Detașamentul Tigru’, care continuă să opereze din octombrie 2022 în România cu misiunea de supraveghere a spațiului aerian.

În plus, ca parte a misiunii NATO de poliție aeriană în zona baltică, ‘Detașamentul Vilkas’ este desfășurat în prezent în Lituania, fiind format din 150 de militari și opt F-18 din cadrul a 12-a și a 15-a escadrile aeriene și spațiale, care vor fi operaționale până la 31 iulie.

Continue Reading

NATO

Instrument-prototip de evaluare a percepțiilor sociale privind reziliența societală dezvoltat de echipa de cercetători a Universității București, primit cu mare interes de Grupul de Protecție Civilă al NATO

Published

on

© Universitatea din București/ Facebook

Reprezentanți ai Universității din București au participat, în calitate de special guests, la întâlnirea plenară a Grupului de Protecție Civilă (Civil Protection Group) al NATO, care s-a desfășurat la sediul NATO din Bruxelles în perioada 15 – 16 aprilie 2024.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, evenimentul a reunit reprezentanții tuturor țărilor NATO și partenere și a fost dedicat evoluțiilor și dezvoltărilor la nivel NATO în domeniul rezilienței.

În cadrul întâlnirii au avut loc discuții despre agenda Comitetului pentru Reziliență al NATO cu privire la aspectele civile în dezvoltarea conceptului de apărare colectivă, precum și informări și discuții privind instrumentele și capacitățile de evaluare a formelor și aspectelor rezilienței în domeniile de interes strategic.

Universitatea din București a fost reprezentată la eveniment de două cadre didactice ale Facultății de Administrație și Afaceri, prof. univ. dr. Dragoș – Paul Aligică și prof. univ. dr. Elena Druică.

În ultimii patru ani, Universitatea din București a desfășurat, în colaborare cu Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, un program de cercetare asupra rezilienței care a implicat dezvoltarea exploratorie a unor instrumente pentru evaluarea rezilienței societale în fața unei game variate de provocări, incluzând crize, șocuri și evoluții destabilizante, atât la nivel intern, cât și extern. Coordonată de prof. univ. dr. Dragoș – Paul Aligică, această abordare inovatoare în direcția cercetării aplicate a fost considerată de autoritățile și experții organizației transatlantice ca fiind de o relevanță specială pentru agenda NATO și de interes aplicat pentru toate țările membre și partenere.

„Participarea Universității din București la întâlnirea plenară a Grupului de Protecție Civilă al NATO a fost un moment care a marcat din nou recunoașterea internațională a calității cercetărilor noastre și a contribuției noastre la dezvoltarea conceptelor și analizelor aplicate de reziliență societală. În ultimii patru ani, în colaborare strânsă cu Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, am dezvoltat o linie inovatoare de cercetări aplicate care contribuie semnificativ la evaluarea și îmbunătățirea capacității de protecție în fața unor riscuri și provocări la nivel național și internațional, reflectând încă o dată aplicabilitatea practică a cercetărilor realizate de experții noștri pentru politicile și deciziile publice”, a remarcat rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Marian Preda.

Prototipul unui instrument de evaluare a percepțiilor sociale privind reziliența societală dezvoltat de către echipa de cercetători a UB a fost prezentat în cadrul sesiunii plenare și a fost primit cu mare interes de participanți, ceea ce a demonstrat succesul colaborării instituționale între UB și structurile naționale de profil, precum Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență de la București.

Rezultatele prezentate la Bruxelles reflectă angajamentul și contribuția României la promovarea parteneriatelor strategice, concretizând, încă o dată, angajamentul Universității din București pentru cercetarea de vârf.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
INTERNAȚIONAL59 mins ago

Argentina cere să devină “partener global” NATO: Ministrul argentinian al apărării i-a înmânat lui Mircea Geoană o scrisoare de intenție în acest sens

SUA1 hour ago

“Mișcă-te Europa!”: Donald Trump cere Europei să furnizeze mai mulți bani pentru a ajuta Ucraina

SCHENGEN1 hour ago

Schengen: Comisia Europeană a propus Consiliului UE să stabilească data eliminării controalelor la frontierele terestre pentru România și Bulgaria

ROMÂNIA DIGITALĂ10 hours ago

Digital Innovation Summit Bucharest 2024 marchează o nouă etapă în colaborarea dintre sectoarele public și privat pentru a modela un viitor digital mai sigur și mai prosper

COMISIA EUROPEANA13 hours ago

Liderii UE au făcut primul pas către viitorul pieței unice, cerând “un nou pact european pentru competitivitate ancorat în piața unică” și cu o Uniune a piețelor de capital cu un potențial anual de 470 de miliarde de euro pentru companii

CONSILIUL EUROPEAN14 hours ago

Klaus Iohannis le-a prezentat omologilor din UE viziunea României privind viitorul pieței unice, cu accent pe rolul prioritar al coeziunii și agriculturii și ridicarea controalelor la frontierele terestre

SUA16 hours ago

SUA: Camera Reprezentanților va vota proiectul de lege privind ajutorul de 61 miliarde de dolari pentru Ucraina

U.E.17 hours ago

UE instituie Cadrul de Investiții pentru Ucraina în valoare de 9,3 mld. de euro

ROMÂNIA17 hours ago

Marcel Ciolacu, întâlnire cu reprezentanți ai companiilor emirateze: Extinderea și modernizarea Aeroportului Otopeni, a infrastructurii portuare și feroviare, obiectivele strategice ale parteneriatului comercial cu UAE

ROMÂNIA18 hours ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

ROMÂNIA18 hours ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

ROMÂNIA2 days ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

ROMÂNIA2 days ago

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze

ROMÂNIA2 days ago

Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta

REPUBLICA MOLDOVA3 days ago

Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure

ROMÂNIA DIGITALĂ3 days ago

Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată

ROMÂNIA DIGITALĂ3 days ago

Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară

ROMÂNIA4 days ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

NATO1 week ago

Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”

Trending