Connect with us

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Marian-Jean Marinescu, responsabilul PE pentru Cerul Unic European, a avut o serie de întâlniri premergătoare trialogului asupra acestui dosar

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu, responsabilul Parlamentului European pentru Cerul Unic European, a avut o serie de întâlniri premergătoare trialogului asupra acestui dosar pentru a afla care este poziția celor implicați în aceste negocieri și, mai ales, poziția celor afectați de legea care se află în negociere.

”Pentru că în 22 noiembrie era programată o asemenea negociere pentru dosarul Cerul unic european, am avut o serie de întâlniri astfel încât să pot vedea ce se va întâmpla în acel trialog. Am fost la Paris, la Direcția generală de aviație civilă, unde am avut o întâlnire cu directorul acestei instituții, acesta fiind de fapt persoana decide poziția Franței. A fost o întâlnire bună, în care am arătat că ceea ce propun pornește de la o bună cunoaștere a dosarului și a industriei. Cred că va fi foarte dificil de lucrat cu Franța, ca președinție dar, în același timp va fi bine pentru că voi avea în față persoane foarte competente, ceea ce este mult mai bine decât să negociezi cu persoane care nu cunosc dosarul și atunci nu ies din mandatul Consiliului”, a detaliat acesta într-un mesaj publicat pe Facebook.

În egală măsură, acesta a discutat cu ministrul francez al transportului despre prioritățile președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene, ocazie cu care a aflat că Franța ”nu va lucra foarte mult pe pachetul Fit for 55”, care afectează inclusiv sectorul aviatic.

În egală măsură, Marian-Jean Marinescu a avut o întrevedere cu Asociația transportului aerian internațional, marile companii membre fiind puternici susținători ai dosarului, deși nu susțin toate propunerile Parlamentului.

”Am mai avut și o întâlnire cu una dintre asociațiile controlorilor de trafic aerian, care de asemenea susține acest dosar și propunerile noastre, dar nu știu câtă putere au pentru a influența pozițiile naționale. Am continuat și dialogul cu statele membre, m-am întâlnit cu ambasadorul adjunct al Bulgariei, dar fără concluzii pozitive pentru că ei susțin falsul argument al suveranității care în realitate acoperă motivele reale de refuz a acestui dosar și fără admiterea motivelor reale nu vom reuși să ajungem la un compromis”, a conchis europarlamentarul.

Comisia pentru transport și turism (TRAN) din Parlamentul European a adoptat la 18 iunie mandatul de negociere pentru a reforma Cerul Unic European, dosar pentru care eurodeputatul Marian-Jean Marinescu este responsabil, cu 39 de voturi pentru, 7 împotrivă și 2 abțineri, actualizând poziția de negociere a Parlamentului European adoptată în 2014 și reconfirmând disponibilitatea instituției cu rol de co-legislator de a demara discuțiile cu Consiliul Uniunii Europene.

Eurodeputații au propus astfel modalități de modernizare a gestionării spațiului aerian pentru a reduce întârzierile, a optimiza rutele de zbor, a reduce costurile dar și emisiile de gaze cu efect de seră în sectorul aviației. 

Citiți și:
Marian-Jean Marinescu, raportorul PE pentru Cerul Unic European, face apel la statele membre să dea dovadă de ambiție pentru a crea o nouă arhitectură a spațiului aerian

Membrii Comisiei TRAN din Parlamentul European și-au exprimat dorința de a  reduce fragmentarea gestionării spațiului aerian european și optimizarea rutelor de zbor, adică introducerea mai multor zboruri directe.

Aceștia au pledat pentru simplificarea sistemului european de gestionare a spațiului aerian prin înființarea unui organism independent de evaluare a performanțelor sub umbrela administrativă a Agenției Uniunii Europene pentru Siguranță a Aviației (AESA).

Acesta va fi însărcinat cu eliberarea de licențe economice de operare pentru prestatorii de servicii de navigație aeriană și pentru operatorii aeroportuari, dar și cu implementarea planurilor de performanță privind gestionarea spațiului aerian.

Normele privind extinderea mandatului AESA au fost adoptate de eurodeputați cu 38 de voturi pentru, 7 voturi împotrivă și 3 abțineri. În egală măsură, Comisia TRAN din Parlamentul European a stabilit mandatul de începere a negocierilor interinstituționale cu 41 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă și 2 abțineri.

Eurodeputații au subliniat că Cerul Unic European ar trebui să fie în acord cu Pactul Ecologic European și să contribuie astfel  la neutralitatea climatică a UE prin reducerea cu până la 10% a emisiilor de gaze cu efect de seră.

În acest sens, Comisia TRAN a îndeamnat Comisia Europeană să adopte criterii de performanță privind capacitatea, eficiența costurilor, schimbările climatice și protejarea mediului pe care serviciile de navigație aeriană să le respecte.

Amintim că statele membre au convenit la 3 iunie asupra poziției lor  referitoare la reforma Cerului Unic European (SES).

Scopul reformei este de a îmbunătăți sistemul de management al spațiului aerian european și de servicii de navigație aeriană, în vederea sporirii capacității, a creșterii eficienței din punctul de vedere al costurilor și a sporirii posibilităților sistemului de a se adapta la variațiile traficului, încercându-se totodată reducerea amprentei de CO2 a aviației.

Pachetul constă într-o propunere modificată de reformare a Regulamentului privind Cerul unic european (SES 2+) și o propunere de regulament de modificare a regulamentului de bază al Agenției UE pentru Siguranța Aviației (AESA).

Comisia a lansat în 1999 inițiativa Cerul unic european pentru a îmbunătăți performanța managementului traficului aerian și a serviciilor de navigație aeriană printr-o mai bună integrare a spațiului aerian european. Ultima inițiativă legislativă majoră din cadrul SES, și anume SES 2, a fost încheiată în 2009.

Actuala propunere modificată datând din septembrie 2020 vine ca urmare a unei actualizări intermediare a normelor SES, denumită SES 2+, care a fost propusă de Comisie în 2013, dar nu a fost niciodată finalizată.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Dan Motreanu

Dan Motreanu: Cele 835 milioane de euro din programul EU4Health vor putea aduce în 2022 un nivel fără precedent de investiții în domeniul sănătății

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Cele 835 milioane de euro din programul EU4Health vor putea aduce în 2022 un nivel fără precedent de investiții în domeniul sănătății, spune eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) din Parlamentul European.

„Sănătatea va beneficia anul acesta de 835 milioane de euro prin noul program de lucru EU4Health, principalul instrument financiar pentru finanțarea inițiativelor Uniunii în domeniul sănătății. Programul de lucru EU4Health 2022 va continua să paveze calea către Uniunea Europeană a Sănătății în cadrul a patru direcții de acțiune generale: pregătirea pentru situații de criză;
prevenirea bolilor; sistemele de sănătate și forța de muncă din domeniul sănătății; digitalizare”, menționează Dan Motreanu. 

Potrivit acestuia, combaterea cancerului și îmbunătățirea calității vieții pacienților cu cancer reprezintă o componentă transversală a programului EU4Health, dar și o prioritate a grupului PPE, din care face parte.

„În fiecare an, 1,3 milioane de europeni pierd lupta cu cancerul, iar 2,7 milioane sunt diagnosticați cu această boală. Grupul PPE conduce lupta împotriva cancerului în Parlamentul European propunându-și ca obiective: investiții suplimentare pentru cercetarea în domeniul cancerului prin programul Horizon Europe; încurajarea detectării timpurii a cancerului, printr-o strategie europeană de prevenire și depistare; punerea în comun a informațiilor printr-un centru european digital al cancerului;
cooperare între centrele de cercetare și parteneriate între spitale, mai ales pentru formele rare de cancer; aceeași îngrijire de calitate pentru toți europenii, prin acreditarea instituțiilor și prin accesul la o platformă europeană de telemedicină”, mai spune eurodeputatul român.

În ceea ce privește România, țara va beneficia de 6,25 miliarde de euro in următorii 7 ani pentru consolidarea sistemului medical, bani care sunt împărțiți astfel, potrivit lui Dan Motreanu:

  • 𝟒 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐫𝐝𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐎𝐩𝐞𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐒𝐚̆𝐧𝐚̆𝐭𝐚𝐭𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟏 – 𝟐𝟎𝟐𝟕, prin care se vor finanța:
    • creşterea capacităţii de îngrijire medicală a pacienților cu boli rare și neurologie pediatrică;
    • programe de diagnosticare precoce și tratament, în special pentru persoane aparținând grupurilor vulnerabile (ex. cancer pulmonar, cancer prostată, cancere ginecologice, cancere ale capului și gâtului, testare genetică cancer col uterin, cancer mamar, cancer colorectal, hepatite/ HIV SIDA, screening metabolic, tuberculoză, testare genetică, screeningul factorilor de risc comuni ai bolilor cronice etc.); măsuri de diagnosticare precoce și/sau tratament antenatal/neonatal/postnatal; spitalele regionale;
    • creşterea capacităţii de îngrijire medicală a pacientului critic cu patologie vasculară cerebrală acută;
    • îmbunătățirea serviciilor medicale și a infrastructurii în domeniul terapiilor celulare inovative în hematologie și transplant medular;
    • optimizarea managementului bolilor cronice hepatice/pancreatice și al cancerelor hepatobiliare/ pancreatice/urologie și transplant renal;
    • dezvoltarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino la standarde de bună practică în fabricație (BPF/GMP) și bună practică de laborator (BPL/GLP).
  • 𝟐,𝟒𝟓 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐫𝐝𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐮𝐥 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐑𝐞𝐝𝐫𝐞𝐬𝐚𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐑𝐞𝐳𝐢𝐥𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ (𝐏𝐍𝐑𝐑) care vor susține:
    • reabilitarea și modernizarea clădirilor unităților sanitare, dotarea cu aparatură și echipamente medicale a acestora,
    • reorganizarea circuitelor, cu asigurarea unor circuite temporare în caz de epidemii, pandemii, precum și alte măsuri necesare creșterii rezilienței în sfera oncologică, a bolilor cardio-vasculare și ATI. 
    • 200 de centre comunitare construite sau renovate, cu dotări noi şi personal
    • 3000 de cabinete de asistenţă medicală primară dotate și renovate, în special la sate
    • 26 secţii de terapie intensivă nou-născuţi, inclusiv ambulanţe pentru transport nou-născuți
    • 30 de ambulatorii reabilitate/modernizate/extinse/dotate
    • 10 unităţi medicale mobile.

Continue Reading

S&D

Președinta Grupului S&D din PE îi cere lui Emmanuel Macron să pună tinerii și categoriile vulnerabile în centrul președinției franceze a Consiliului UE: Avem nevoie de o Europă socială

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Democrația europeană are nevoie de construirea unei Europe sociale care să limiteze instinctele dăunătoare ale populismului de extremă dreapta, a fost mesajul pe care i l-a transmis președinta Grupului S&D din Parlamentul European, Iratxe Garcia Perez, lui Emmanuel Macron, aflat la Strasbourg pentru a prezenta prioritățile președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene.

”Președinția rotativă a Consiliului are loc într-un moment în care pandemia a permis Europei să facă pași istorici în proiectul de integrare, iar în discursul de Anul Nou ați promis o schimbare de direcție în 2022 pentru a realiza o Europă puternică în lume, pe deplin suverană, liberă în alegerile sale și responsabilă de propriul destin. Europa va fi puternică în lume doar dacă va fi capabilă să eradicheze sărăcia și inegalitățile. Democrația europeană are nevoie de construirea unei Europe sociale care să limiteze cele mai nocive instincte ale populismului de extremă dreapta”, a subliniat Garcia Perez în intervenția sa.

Astfel, aceasta a punctat că este nevoie de realizarea ”reformelor care sunt pe masă”, dând exemplu stabilirea unui salariu minim sau punerea în aplicare a Fondul pentru atenuarea impactului social al acțiunilor climatice.

Iratxe Garcia Perez a amintit și de nevoia operaționalizării mecanismului prin care fondurile europene sunt condiționate de respectarea statului de drept, amintind de Ungaria și Polonia, țări cărora ar trebui să i le suspende aprobarea Planului de Redresare și Reziliență până când nu ”revin pe calea democrației”, respectând hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene.

O altă temă abordată de președinta Grupului S&D a fost tranziția energetică.

”O Europă puternică va fi Europa care va prelua conducerea unei tranziții energetice mai echitabile și mai durabile și care va evita schimbările climatice dezastruoase. Suntem conștienți de circumstanțele specifice ale Franței și Germaniei. Dar propunerea Comisiei privind energia nucleară și gazele naturale nu poate slăbi poziția noastră de lider mondial în ceea ce privește energiile regenerabile, singurele surse de energie verde de care Franța are nevoie pentru a da dovadă de un leadership puternic și pentru a profita de modelul european de răspuns european care a fost stabilit în timpul pandemiei”, a precizat aceasta.

Lidera social-democraților din Parlamentul European a pledat, în egală măsurăm pentru intensificarea eforturilor în vederea construirii unei ”Europe a apărării”.

”Trebuie să ne dezvoltăm suveranitatea strategică, dar Europa nu se poate dezvolta într-o fortăreață. Avem nevoie de solidaritate, iar Parlamentul European continuă să spere că Consiliul va conveni asupra singurului instrument posibil pentru a evita moartea persoanelor la granițele noastre”, a mai spus Garcia Perez, făcând trimitere la reforma politicii de migrațiune a UE.

Orientându-și atenția spre tineri și cei vulnerabili, președinta S&D i-a cerut lui Macron să pună aceste categorii sociale ”în centrul președinției”.

”Președinția dumneavoastră (n.r. Franței la Consiliul UE) nu va rămâne în istorie datorită talentelor de orator, ci ca urmare a legilor pe care, împreună, le putem duce mai departe. Trebuie să avansăm rapid. Motto-ul președinției dumneavoastră se încheie cu ideea de sentiment de apartenență, iar apartenența necesită convingere publică. Puneți tinerii și pe cei mai vulnerabili în centrul președinției și ei nu vă vor mai cere niciodată să dați jos steagul european de pe Arcul de Triumf din Paris”, a conchis , Iratxe Garcia Perez.

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Liderul grupului Renew Europe, Stéphane Séjourné, a îndemnat miercuri președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și asigurarea egalității de gen, două obiective pe care grupul politic de promovează cu întâietate. 

„Când vine vorba de egalitatea între femei și bărbați, dorim ca președinția franceză să susțină ideea pactului Simone Veil, care va solicita tuturor țărilor semnatare să adopte legi progresiste atunci când vine vorba de paritate, de drepturile sexuale reproductive și de lupta împotriva violenței. Dar, de asemenea, dorim să fiți îndrăzneți alături de noi pentru a ajuta Europa tinerilor. În ultimele luni, am cerut tinerilor noștri să facă multe în ultimele luni, trebuie să fim demni de ei. Vrem să vedem, așadar, o platformă creată pentru a-i ajuta pe tinerii europeni să înființeze o afacere, să se implice pentru a găsi un loc de muncă sau un curs de formare”, a solicitat președintele grupului Renew Europe.

Stéphane Séjourné a recunoscut că „nu va fi ușor, suntem conștienți de acest lucru”, existând încă diferențe de opinie în Parlamentul European  și în cadrul grupurilor politice, însă Renew Europe se angajează să ajungă la un consens. „Consensul este într-adevăr ceea ce se află în centrul acestei uniuni”, a spus politicianul francez.

Citiți și 

Emmanuel Macron, discurs în hemiciclul Parlamentului European: Președinția franceză a Consiliului UE va încerca să reformeze spațiul Schengen

Emmanuel Macron cere o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru “o nouă ordine de securitate” care “să fie negociată cu Rusia”

Emmanuel Macron: Provocarea UE este de a construi o piață unică digitală care să genereze inițiative emblematice și campioni europeni

Emmanuel Macron vrea o “doctrină europeană de securitate complementară cu NATO” pentru ca Europa să nu depindă de alegerile celorlalte mari puteri

Emmanuel Macron, în plenul Parlamentului European: Putem să avem o politică de vecinătate mai bună, iar UE poate deveni o putere care să asigure echilibrul

Emmanuel Macron face apel la fermitate din partea UE în relația cu Regatul Unit: Pentru a rămâne prieteni, acordurile încheiate trebuie respectate

De la pupitrul democrației europene, Emmanuel Macron pledează pentru o perspectivă clară de aderare la UE pentru țările din Balcanii de Vest, regiune ”aflată în inima continentului european”

Liderul Renew a îndemnat președinția franceză a Consiliului să fie cât mai „îndrăzneață” în acțiunile sale în domeniul climatic și al mediului.

„Grupul meu vrea să lupte pentru a construi viitorul și pentru a înfăptui mai repede o Europă unită adecvată. Deci, lege cu lege, reformă cu reformă, ne luptăm pentru o Europă verde, liberă, echitabilă și pe deplin suverană. Președinția franceză vine într-un moment cheie. Totul este pregătit pentru ca aceasta să fie un succes. Și aș recomanda doar un singur cuvânt de ordine: fiți îndrăzneți. Fiți îndrăzneți, fiți îndrăzneți”, a spus Stéphane Séjourné. 

Continue Reading

Facebook

NATO9 hours ago

Emmanuel Macron anunță că Franța este dispusă să participe cu o prezență militară a NATO în România

POLITICĂ14 hours ago

Klaus Iohannis a lansat Planul național de combatere a cancerului: Nu putem construi o Românie a viitorului fără să fim atenţi la sănătatea cetăţenilor

ROMÂNIA15 hours ago

Prof. Univ. Dr. Patriciu Achimaș-Cadariu: Sunt convins că putem implementa noul Plan Național de Combatere a Cancerului. Finanțarea europeană, un avantaj

Dan Motreanu15 hours ago

Dan Motreanu: Cele 835 milioane de euro din programul EU4Health vor putea aduce în 2022 un nivel fără precedent de investiții în domeniul sănătății

REPUBLICA MOLDOVA15 hours ago

Dan Cărbunaru: Guvernul a aprobat memorandumul prin care România va putea acorda în continuare asistență tehnică și financiară Republicii Moldova

CONSILIUL UE15 hours ago

Din plenul Parlamentului European, Emmanuel Macron susține că procedura aderării României la Schengen “merge mână în mână cu reformele care vor fi lansate în câteva săptămâni”

S&D16 hours ago

Președinta Grupului S&D din PE îi cere lui Emmanuel Macron să pună tinerii și categoriile vulnerabile în centrul președinției franceze a Consiliului UE: Avem nevoie de o Europă socială

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

România și alte 18 state membre și din Balcanii de Vest primesc aproape 385,5 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al UE pentru a face față crizei sanitare

INTERNAȚIONAL16 hours ago

Olaf Scholz, la Forumul Economic Mondial de la Davos: Rusiei nu trebuie să i se permită să schimbe granițele naționale prin forță

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

Noua Agenție a UE pentru Azil își începe activitatea. 500 de experți vor oferi sprijin pentru sistemele naționale de azil care se confruntă cu un număr mare de cazuri

PARLAMENTUL EUROPEAN16 hours ago

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

CONSILIUL UE17 hours ago

De la pupitrul democrației europene, Emmanuel Macron pledează pentru o perspectivă clară de aderare la UE pentru țările din Balcanii de Vest, regiune ”aflată în inima continentului european”

CONSILIUL EUROPEAN17 hours ago

Emmanuel Macron promite că Parlamentul European va dobândi drept de inițiativă legislativă și cere apărarea statului de drept, al cărui sfârșit ar însemna o întoarcere la regimuri autoritare și la bâlbâiala istoriei

U.E.17 hours ago

Emmanuel Macron subliniază urgența abordării schimbărilor climatice pentru ca UE să poată asigura progresul economic promis

CONSILIUL EUROPEAN18 hours ago

Emmanuel Macron cere o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru “o nouă ordine de securitate” care “să fie negociată cu Rusia”

CONSILIUL UE18 hours ago

Emmanuel Macron face apel la fermitate din partea UE în relația cu Regatul Unit: Pentru a rămâne prieteni, acordurile încheiate trebuie respectate

U.E.18 hours ago

Emmanuel Macron: Provocarea UE este de a construi o piață unică digitală care să genereze inițiative emblematice și campioni europeni

CONSILIUL EUROPEAN19 hours ago

Emmanuel Macron vrea o “doctrină europeană de securitate complementară cu NATO” pentru ca Europa să nu depindă de alegerile celorlalte mari puteri

RUSIA2 days ago

Annalena Baerbock îi transmite lui Serghei Lavrov în prima vizită la Moscova că Germania este pregătită să apere regulile comune, chiar dacă va plăti ”un preț economic ridicat”

PARLAMENTUL EUROPEAN2 days ago

După 20 de ani, conducerea Parlamentului European este preluată de o femeie: Roberta Metsola, a treia femeie din istorie aleasă președinte al PE

Advertisement

Team2Share

Trending