
Președintele Nicușor Dan a corelat, luni, evoluția economică a României ca urmare a măsurilor fiscale adoptate și perspectiva de atractivitate investițională a țării cu finalizarea procesului de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) prin dobândirea statului de membru în 2026.
“Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic. (…) De asemenea, economia românească are un potențial de dezvoltare imediat ce vom trece peste această scurtă perioadă de redresare”, a spus șeful statului, într-o conferință de presă organizată la Palatul Cotroceni, la o săptămână după ce Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament pentru un prim pachet de măsuri fiscale.
Nicușor Dan a reiterat astfel obiectivul ca România să devină stat membru OCDE la finele anului 2026.
“Așa cum am spus de mai multe ori, la sfârșitul 2026, dacă nu facem greșeli, vom intra în OCDE și, în felul acesta, România va fi interesantă pentru investitori străini”, a completat el, menționând că economia românească ar putea accelera imediat după „această scurtă perioadă de redresare”.
Președintele a dat asigurări investitorilor că Guvernul își va respecta angajamentele.
Întrebat ce „greșeli” ar putea deraia procesul de aderare la OCDE, Nicușor Dan a explicat că toate jaloanele din PNRR și condiționalitățile OCDE au fost incluse în programul de guvernare convenit cu partidele coaliției.
“În discuția, în angajamentul, cum vreți să îi spuneți, pe care am avut-o cu partidele din coaliție înainte de formarea Guvernului, am agreat că țintele din PNRR sau jaloanele din PNRR și jaloanele pentru OCDE sunt parte a programului de guvernare. Și sunt foarte optimist că toată lumea înțelege această responsabilitate. Greșeli, evident, că toată lumea poate să facă greșeli și de asta am luat o marjă, dar eu sunt optimist că o să realizăm, o să bifăm toate jaloanele până la sfârșit de 2026“, a conchis el.
Aderarea României la OCDE va aduce beneficii precum accesul la bune practici de guvernanță, studii și analize necesare reformelor, precum și pentru simplificarea proceselor administrative și atragerea investițiilor. De asemenea, aderarea la OCDE va îmbunătăți ratingul de țară, facilitând accesul la finanțare mai ieftină pentru dezvoltare.
În prezent, conform rapoartelor BNR, peste 80% din investițiile străine directe în România vin din țările OCDE.
România se află în etapa tehnică a procesului de evaluare, care constă în transmiterea de informații suplimentare, organizarea de misiuni tematice și susținerea de prezentări în cele 25 de Comitete sectoriale OCDE esențiale pentru acest proces.
Până în luna aprilie a acestui an, România a fost evaluată (preliminar sau definitiv) de 24 dintre cele 25 de comitete sectoriale OCDE. Dintre acestea, România a obținut 14 avize formale din partea Comitetelor: Înalții Funcționari pentru Buget, Politica de Dezvoltare Regională, Industria Siderurgică, Industria Construcțiilor Navale, Politicile de Concurență, Politica Digitală, Protecția Consumatorului, Educația, Afaceri Sociale, Muncă și Ocuparea Forței de Muncă, Politica de Reglementare, Sănătate, Pescuit, Guvernanță Corporativă și Agricultură.
România își propune finalizarea evaluărilor în comitete pe parcursul anului 2025, în vederea aderării în 2026.






