Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit la München cu vicepreședintele SUA, Mike Pence, ambii lideri aflându-se la a doua lor participare la prestigioasa Conferință de Securitate. Aceasta este prima întâlnire bilaterală dintre șeful statului și cel de-al doilea om al administrației Trump.
Șeful statului și vicepreședintele american s-au întâlnit după ce sâmbătă dimineața au participat la primele sesiuni de lucru ale Conferinței, Klaus Iohannis deschizând discuțiile alături de președintele Egiptului, în timp ce Mike Pence a participat la un dialog strategic sensibil la care au mai luat parte de Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, și Yang Jiechi, un influent și proeminent diplomat din cadrul Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez.
FOTO – Reuniune bilaterală Klaus Iohannis și Mike Pence


Reamintim că președintele Klaus Iohannis a fost primul șef de stat din Europa Centrală și de Est primit la Casa Albă de președintele Donald Trump, la 9 iunie 2017.
Președintele Klaus Iohannis participă la cea de-a 55-a ediție a prestigiosului forum care a debutat vineri sub semnul unor schimbări epocale care ar putea culmina cu sfârșitul ordinii internaționale liberale și la care iau parte peste 100 de șefi de stat și de guvern, miniștri de Externe și miniștri ai Apărării și reprezentanți ai organizațiilor internaționale.
La München, președintele a mai avut întrevederi cu Manfred Weber, liderul grupului PPE în Parlamentul European, cu David Harris, președintele executiv al Comitetului Evreiesc American, și cu Michel Barnier, negociatorul-șef al UE pentru Brexit.
Regruparea pieselor pe arena internațională și debutul unei noi competiții strategice globale având în avangardă SUA, China și Rusia, iar în plan secund democrațiile liberale precum Franța, Germania, Marea Britanie sau Japonia, sunt elementele rezonante care reies din raportul anual al Conferinței de Securitate de la München, un raport ce portretizează lumea într-un ”mare puzzle” și influențate de dilema ”cine va aduna piesele” în urma unei reașezări impredictibile a scenei internaționale.




