România își promovează industria aerospațială și de apărare la ILA Berlin 2026, cu o delegație de business organizată de AHK România

România este prezentă la ediția din 2026 a ILA Berlin – Pioneering Aerospace, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate industriei aeronautice, aerospațiale și de apărare, printr-un stand național în cadrul căruia sunt reprezentate opt companii românești, Organizația Patronală din Industria Aeronautică Română (OPIAR), precum și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare – COMOTI, în calitate de expozant individual.

În prima zi a evenimentului, delegația de business organizată de AHK România, formată din 14 participanți, a avut o serie de întâlniri la standul României. Printre oficialii care au vizitat pavilionul s-au numărat ambasadoarea României în Germania, Adriana Stănescu, și directorul Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), Stelian Samson.

Programul delegației a inclus, de asemenea, vizite la standurile unor companii și organizații de referință la nivel internațional, precum Rheinmetall, Diehl Aviation, Fraunhofer-Gesellschaft, Bavaria Cluster, HENSOLDT și Airbus. Potrivit AHK România, aceste întâlniri au oferit participanților oportunități importante de networking, schimb de experiență și identificare a unor posibile colaborări și parteneriate de afaceri.

Reprezentanții AHK România subliniază că participarea la ILA Berlin reprezintă o oportunitate strategică pentru promovarea capacităților industriei românești și pentru consolidarea prezenței companiilor autohtone în lanțurile internaționale de valoare din domeniul aerospațial și al apărării.

ILA Berlin este considerată una dintre cele mai importante platforme globale dedicate industriei aerospațiale și de apărare, reunind companii, organizații de cercetare, autorități și factori de decizie din întreaga lume pentru prezentarea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate internaționale.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare