România, printre statele care cer relaxarea pieței carbonului, însă Comisia Europeană mută presiunea pe guvernele naționale pentru reducerea costurilor la energie

România se numără printre statele membre care au cerut modificarea sau suspendarea sistemului european de stabilire a prețului carbonului, însă președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, respinge aceste solicitări și îndeamnă guvernele naționale să reducă taxele pe energie pentru a atenua impactul creșterii prețurilor amplificate de instabilitatea din Orientul Mijlociu, potrivit unei scrisori consultate de Euronews.

Documentul arată că presiunile venite din partea unor țări precum România, Italia, Ungaria și Cehia, dar și din partea industriilor energofage, nu au convins Comisia Europeană să renunțe la Sistemul de Comercializare a Certificatelor de Emisii (ETS), mecanismul prin care companiile plătesc pentru poluare.

Șefa Executivului european subliniază că ETS rămâne un instrument „dovedit” pentru reducerea emisiilor și stimularea investițiilor în tehnologii curate, respingând ideea unor modificări fundamentale pe termen scurt, în pofida creșterii costurilor energetice.

Citiți și Liderii din UE cer Comisiei Europene măsuri urgente pentru reducerea prețurilor la electricitate și revizuirea pieței carbonului

În schimb, Comisia transferă o parte din responsabilitatea gestionării crizei către statele membre, cerându-le să acționeze pentru reducerea facturilor la energie, inclusiv prin scăderea taxelor, acordarea de ajutoare de stat țintite și compensarea costurilor indirecte ale carbonului pentru industriile afectate.

„ETS oferă predictibilitate pe termen lung și recompensează inovarea”, se arată în scrisoare, care subliniază rolul acestui mecanism în reducerea consumului de gaze și în finanțarea tranziției energetice.

Comisarul european pentru energie, Dan Jørgensen, a declarat săptămâna trecută că Executivul european poate face mai mult pentru a reduce prețurile la energie, însă a indicat că preferă ca statele membre să reducă taxele pe energie electrică, considerând că aceasta este cea mai rapidă modalitate de a reduce facturile gospodăriilor. El a afirmat că o reducere a taxelor ar „facilita competitivitatea industriei”.

Contextul este marcat de creșterea accentuată a prețurilor la energie, alimentată de conflictul din Orientul Mijlociu și de perturbările din Strâmtoarea Ormuz, care afectează fluxurile globale de petrol și gaze.

În același timp, Comisia Europeană pregătește o revizuire a principalelor politici climatice până în luna iulie, pentru a le alinia la obiectivele pentru 2040 și la Acordul de la Paris.

Deși susține menținerea ETS, Executivul european admite necesitatea unor intervenții pe termen scurt, cu condiția ca acestea să nu distorsioneze piața internă și să nu afecteze investițiile în energie curată.

Discuțiile privind reducerea costurilor energetice includ și posibile ajustări ale tarifelor de rețea, însă aceste măsuri rămân controversate între statele membre, evidențiind tensiunile din interiorul Uniunii în privința echilibrului dintre competitivitate economică și obiectivele climatice.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare