Secretariatul General al Guvernului (SGG) anunță finalizarea sesiunilor de instruire organizate în perioada 2023–2025 în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 14 – Buna guvernanță, Reforma 1.1. – Îmbunătățirea predictibilității și a eficienței proceselor decizionale prin întărirea capacității de coordonare a politicilor și analiză de impact la nivelul Guvernului și al ministerelor coordonatoare, precum și prin consolidarea instrumentelor pentru creșterea calității consultărilor publice la toate palierele administrației.
„Secretariatul General al Guvernului va continua demersurile de instruire a reprezentanților autorităților și instituțiilor publice de la nivel central și local, cu scopul de a sprijini îmbunătățirea practicilor instituționale și consolidarea competențelor în domeniul guvernării deschise”, transmite SGG într-un comunicat oficial.
Aceste sesiuni au vizat îndeplinirea a două ținte esențiale:
1. Ținta nr.406 – „800 de reprezentanți ai organizațiilor societății civile au urmat cursuri de formare pentru a spori capacitatea administrativă și gradul de digitalizare a structurilor acestora”.
În perioada 2023–2025 au fost instruiți 800 de reprezentanți ai societății civile (asociații, fundații, federații, sindicate, patronate), cu scopul de a sprijini consolidarea capacității administrative și creșterea gradului de digitalizare a structurilor acestora. Participanții au beneficiat de sesiuni de instruire în domenii relevante pentru implicarea activă în procesele decizionale și pentru consolidarea relației cu autoritățile publice.
2. Ținta nr. 407 – „Procesul de consultare publică și de implicare a părților interesate s-a îmbunătățit prin creșterea cu 20% a numărului de proiecte de acte legislative care fac obiectul consultării publice și al implicării părților interesate la nivel central”.
În perioada 2024–2025 au fost instruiți 1.025 de funcționari publici din administrația publică centrală (ministere) și locală (consilii județene, municipii), cu scopul eficientizării implementării reglementărilor din domeniul consultărilor publice și liberului acces la informațiile de interes public.
Cele două ținte au avut rolul de a sprijini implementarea principiilor guvernării deschise și de a le transforma în acțiuni și rezultate măsurabile.




