Secretarul de stat al SUA, în ultima zi a vizitei la Bruxelles: Cooperarea între aliații occidentali este mai importantă decât oricând în istoria recentă. Relațiile cu NATO și UE sunt cruciale

Cooperarea între aliaţi este mai importantă în prezent decât în orice alt moment din istoria recentă, a afirmat joi secretarul de stat american Antony Blinken, care a subliniat că relaţiile cu NATO şi Uniunea Europeană vor fi cruciale pentru depăşirea provocărilor, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Exprimându-se în ultima zi a vizitei sale de trei zile la Bruxelles, Blinken a continuat ceea ce numeroşi oficiali europeni au catalogat drept o ofensivă diplomatică pentru a recâştiga sprijinul aliaţilor după patru ani de tensiuni sub preşedinţia lui Donald Trump.

“Am venit aici cu un obiectiv special în minte şi acesta este de a arăta clar hotărârea SUA de a revitaliza alianţele şi parteneriatele noastre”, a afirmat secretarul de stat american. “Cel mai mare premiu de când m-am implicat în aceste probleme este de a găsi modalităţi ca să lucrăm din nou împreună”, a spus Blinken, implicat în politica externă a SUA de zeci de ani.

Blinken a obţinut miercuri seara târziu sprijinul Uniunii Europene pentru planul SUA de contracarare comună a puterii chineze printr-un dialog oficial pe care Beijingul spera să-l evite, notează Reuters.

“Un principiu de bază al administraţiei Biden-Haris este de a se consulta cu prietenii noştri, din timp şi adeseori”, a spus secretarul de stat american, referindu-se la preşedintele SUA, Joe Biden, care se va adresa liderilor UE printr-o videoconferinţă în cursul zilei de joi.


Citiți și 

Antony Blinken, la NATO: Am venit aici pentru a exprima angajamentul ferm al SUA față de această alianță. Vrem să ne reconstruim parteneriatele, în primul rând cu aliații NATO

Antony Blinken, primit de Ursula von der Leyen: SUA susțin o Europă unită, liberă și pașnică. Pentru noi, Uniunea Europeană este un partener de prim rang

Decizii majore transatlantice: SUA și UE au agreat implicarea Statelor Unite în proiectele de apărare ale Uniunii Europene și relansarea dialogului privind China


Decizia Chinei de a riposta luni împotriva sancţiunilor occidentale în legătură cu încălcarea drepturilor omului pare să apropie Europa şi SUA. Guverne europene au convocat ambasadori chinezi pentru a cere explicaţii cu privire la măsurile adoptate împotriva unor cetăţeni ai UE, considerate ca depăşind cu mult sancţiunile adoptate de Bruxelles.

“Suntem convinşi că relaţiile acestea sunt durabile, precum cele dintre ţările noastre şi cele care există în Uniunea Europeană şi în NATO şi că putem depăşi oricare dintre aceste provocări”, a spus Blinken.

Evocând pandemia “devastatoare” de COVID-19, Blinken a promis să lucreze cu UE şi cu NATO la distribuirea globală a unor vaccinuri sigure şi eficiente şi să se asigure că ele sunt pregătite pentru viitoare pandemii.

Insistând în continuare asupra faptului că Europa nu trebuie să aleagă între SUA şi China, Blinken a subliniat pe tot parcursul vizitei sale că Occidentul trebuie să arate statelor autoritariste că democraţia este un sistem superior şi să apere valorile liberale. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare