Statele Unite și China au încheiat marți două zile de discuții militare la Washington, fiind cel mai recent dialog dintre cele două țări după ce au convenit să reia dialogul militar, anunță Reuters, citat de Agerpres.
Michael Chase, asistentul adjunctului secretarului Apărării pentru China, Taiwan şi Mongolia, s-a întâlnit cu generalul-maior Song Yanchao, director adjunct al biroului comisiei militare centrale pentru cooperarea militară internaţională, a informat Pentagonul.
Aceasta a fost cea de-a 17-a discuţie de coordonare a politicii de apărare între SUA şi China.
”Cele două părți au discutat despre relațiile de apărare dintre SUA și China, iar Chase a subliniat importanța menținerii unor linii deschise de comunicare la nivel militar pentru a preveni transformarea competiției în conflict. De asemenea, acesta a discutat despre importanța siguranței operaționale în regiunea Indo-Pacific, a reafirmat că Statele Unite vor continua să zboare, să navigheze și să opereze în siguranță și în mod responsabil acolo unde dreptul internațional o permite și a subliniat că angajamentul SUA față de aliații săi din Indo-Pacific și la nivel global rămâne de neclintit”, precizează Pentagonul într-un comunicat.
Cele două părți au discutat, de asemenea, chestiuni de securitate regională și globală.
Chase ”a subliniat importanța respectării libertății de navigație în largul mării, garantată de dreptul internațional, având în vedere hărțuirile repetate ale Chinei împotriva navelor filipineze care operează în mod legal în Marea Chinei de Sud”.
De asemenea, a discutat despre războiul neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei și și-a exprimat îngrijorarea cu privire la recentele provocări din partea Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC).
Chase a reiterat, de asemenea, faptul că Statele Unite rămân ”angajate în politica de lungă durată privind o singură China, care este ghidată de Legea privind relațiile cu Taiwanul, cele trei comunicate comune SUA-China și cele șase asigurări, și a reafirmat importanța păcii și a stabilității” în Strâmtoarea Taiwanului.
Biden și Jinping au convenit atunci asupra unei serii de măsuri de consolidare a încrederii, inclusiv asupra reluării comunicării militare la nivel înalt, prima discuție în acest domeniu având loc la 22 decembrie între șeful Statului Major american Charles Brown și generalul chinez Liu Zhenli.
Tot la începutul acestui an, șeful diplomației chineze evidenția caracterul imperativ al cooperării între țara sa și Statele Unite, apreciind că această abordare este cea mai corectă pentru cele două națiuni și pentru lume.




