Connect with us

REPUBLICA MOLDOVA

Summitul Comunității Politice Europene: Maia Sandu i-a întâmpinat la Bulboaca pe liderii europeni cu “îndemnul inițierii negocierilor de aderare la UE cât mai curând posibil”

Published

on

© Administrația Prezidențială

Corespondență din Bulboaca

Situaţia din Ucraina, dar şi problemele legate de energie, securitate şi interconectivitate se vor afla pe agenda de discuţii a Summitului Comunităţii Politice Europene, a declarat preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, joi, timpul ceremoniei de întâmpinarea a invitaţilor la evenimentul găzduit de ţara sa la castelul Mimi din Bulboaca, la 35 de kilometri de Chișinău.

Astăzi este o zi importantă pentru ţara mea şi pentru Europa. Abia aştept să găzduiesc preşedinţii şi premierii statelor din comunitatea politică europeană. Avem multe subiecte pe care trebuie să le discutăm. Desigur că vom vorbi despre situaţia din Ucraina, restaurarea păcii pe continent se află pe agenda noastră. Trebuie să reconfirmăm susţinerea faţă de Ucraina în rezistenţa sa în faţa agresiunii ruse”, a spus Maia Sandu.

Potrivit acesteia, în cadrul întâlnirilor bilaterale va discuta şi despre aderarea Republicii Moldova la UE.

Angajamentul nostru e să pregătim ţara pentru aderare şi voi îndemna liderii europeni să susţină acest plan şi să iniţiem negocierile cât mai curând posibil”, afirmat Maia Sandu.

Summitul are loc la aproape un an de zile de când Republica Moldova, alături de Ucraina, a obținut statutul de țară candidată la UE, Chișinăul sperând să primească până la finele lui 2023 și decizia de începere a negocierilor de aderare. Summitul CPE se desfășoară la 10 zile distanță de la ampla manifestare intitulată Adunarea Națională “Moldova Europeană”, care s-a desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, la 21 mai. La această manifestare, peste 75.000 de cetățeni au adoptat o rezoluție prin care cer includerea aderării la UE în Constituție.

Sub deviza “Moldova nu este singură“, mai mulți lideri europeni, între care președintele francez Emmanuel Macroncancelarul german Olaf Scholz, premierii Estoniei, Belgiei, Cehiei, Slovaciei și Maltei, președintele Consiliului European Charles Michelpreședinta Parlamentului European Roberta Metsola și președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, au transmis mesaje de susținere. 

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

ONU

De la tribuna ONU, Maia Sandu face apel pentru extinderea UE: Este singura cale de a proteja libertatea, pacea și democrația în Moldova și Europa

Published

on

© United Nations

Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană nu este doar o alegere politică, este singura cale de a ne proteja libertatea, pacea și democrația, a afirmat miercuri președinta acestei țări, Maia Sandu, într-un discurs susținut de la tribuna Adunării Generale a ONU de la New York.

Vorbind de pe podiumului unicului for global, lidera de la Chișinău a subliniat că Moldova este în prima linie a luptei pentru democrație și ține piept amenințărilor hibride.

“De la înalta tribună a ONU am făcut apel către lumea liberă să ne sprijine. Astăzi, lupta pentru democrație în orice colț al lumii este luptă pentru democrație pretutindeni”, a scris Sandu, pe Facebook, după ce a rostit discursul său.

În intervenția națională prezentată plenului celei de-a 78-a sesiuni anuale a forului onusian, Maia Sandu și-a centrat alocuțiunea pe sprijinirea Ucrainei, pe apelul către comunitatea internațională de susținere a Republicii Moldova și pe o pledoarie privind aderarea țării sale Uniunea Europeană.

Ea a precizat că progresul economic, întărirea securității și o democrație consolidată sunt pașii care apropie țara sa de aderarea la UE.

“Aderarea Moldovei la UE nu este doar o alegere politică, este singura cale de a proteja libertatea, pacea și democrația — în Moldova și pe continent”, a subliniat președinta R. Moldova.

“Extinderea UE este unicul mod pentru a ne asigura că vecinătatea noastră rămâne ancorată în lumea liberă și că oferim o viață mai bună pentru cetățenii noștri. Acest lucru va demonstra totodată angajamentul Uniunii pentru pace – însuși motivul pentru care UE a fost construită”, a adăugat Maia Sandu.

 

În ceea ce privește aderarea la UE, a precizat ea, “suntem adepți ai unui proces echitabil și bazat pe merite, iar noi am continuat să ne facem, conștiincioși, tema pentru acasă”. “În acest sens, fac un apel către Comisia Europeană și toate țările membre ale UE să ne susțină”, a conchis ea

În perioada 18-20 septembrie, Maia Sandu participă la dezbaterile din cadrul Adunării Generale a ONU. Tema centrală a actualei sesiuni a Adunării Generale este „Reconstruirea încrederii şi relansarea solidarităţii globale: accelerarea acţiunii privind Agenda 2030 şi Obiectivele sale de Dezvoltare Durabilă în scopul păcii, prosperităţii, progresului şi sustenabilităţii pentru toţi”.

Aflată la New York, Maia Sandu a primit și Premiul “Freedom Fighter” 2023 din partea think tank-ului Centrul de Analiză a Politicii Europene (CEPA).

Programul vizitei a inclus, printre altele, participarea la Summitul privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă.

În marja participării la segmentul la nivel înalt al Adunării Generale, Maia Sandu a avut o serie de întrevederi bilaterale cu președintele Confederației Elvețiene, Alain Berset, președinta Slovaciei, Zuzana Čaputová, și prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson.

Discuțiile s-au axat pe aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, derularea reformelor și consolidarea relațiilor bilaterale.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Republica Moldova și SUA au încheiat un parteneriat în vederea combaterii dezinformării și a informațiilor manipulatorii

Published

on

© U.S. Embassy Moldova/ Facebook

Republica Moldova și Statele Unite au încheiat un parteneriat în vederea contracarării manipulării informaționale externe.

Emisarul special și coordonatorul Centrului de Angajament Global al Departamentului de Stat (GEC), James Rubin, și secretarul General al Cancelariei de Stat a Republicii Moldova, Artur Mija, au semnat un Memorandum de înțelegere privind contracarării manipulării informaționale externe, precizează Ambasada SUA în Republica Moldova într-un mesaj publicat pe Facebook.

Documentul prevede instituirea unei platforme pentru consultări bilaterale privind combaterea dezinformării și a informațiilor manipulatorii, care are scopul de a dezvolta strategii de răspuns eficiente și prompte între autoritățile competente ale ambelor state. Factorii implicați în acest obiectiv includ inclusiv membri ai societății civile, presei independente, mediului academic și ai organizațiilor multilaterale, informează Guvernul de la Chișinău într-un comunicat.

”Suntem recunoscători guvernului american pentru suportul acordat în combaterea atacurilor cibernetice și a dezinformării. Semnarea Memorandumului ne va ajuta să facem schimb de experiență eficient pe subiectele de influență și manipulare informațională străină”, a declarat secretarul general al Guvernului, Artur Mija.

Se preconizează că Centrul de Angajament Global și Ambasada Statelor Unite la Chișinău, în numele Departamentului de Stat al SUA, Centrul pentru Comunicare Strategică și Combaterea Dezinformării, precum și Cancelaria de Stat vor coordona împreună aceste consultări.

”Trebuie să avansăm cooperarea cu Republica Moldova pe domeniul securității informaționale și să prioritizăm acest subiect. În contextul regional actual, este necesar să facem tot ce putem pentru a combate dezinformarea”, a menționat coordonatorul Centrului de Angajament Global din cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii, James P. Rubin.

Semnarea Memorandumului reprezintă o acțiune de conjugare a eforturilor statelor cu valori democratice comune pentru combaterea răspândirii manipulării informaționale. Instituțiile din ambele țări vor crea un ecosistem de promovare a informațiilor veridice și transparente, protejând astfel cetățenii împotriva valurilor de dezinformare.

SUA se alătură astfel UE, care a inaugurat în ajunul summitului Comunității Politice Europene, la 1 iunie, misiunea de parteneriat pentru Republica Moldova.

Decizia de înființare a unei astfel de misiuni a fost adoptată la Consiliul Afaceri Externe din 24 aprilie la solicitarea autorităților de la Chișinău și la propunerea României.

EUPM, desfășurată sub umbrela Politicii de Securitate şi Apărare Comună (PSAC) a Uniunii Europene, este prima misiune civilă a UE în Republica Moldova. Scopul acesteia este de a contribui la consolidarea structurilor de gestionare a crizelor din Republica Moldova și de a spori reziliența acesteia la amenințările hibride, inclusiv la securitatea cibernetică, și de a combate manipularea și interferența informațiilor străine (FIMI).

Citiți și: UE a decis că un diplomat român va conduce Misiunea Uniunii Europene în R. Moldova. MAE salută alegerea lui Cosmin Dinescu, actual ambasador al României la Vilnius

Misiunea va funcționa pentru o perioadă inițială de doi ani.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Transgaz preia din 19 septembrie operarea Sistemului Național de Transport gaze naturale din Republica Moldova

Published

on

© Transgaz

SNTGN TRANSGAZ SA, prin subsidiara sa din Republica Moldova, Vestmoldtransgaz SRL (VMTG) compania care operează, exploatează și dispecerizează gazoductul Ungheni-Chișinău și este certificată pe modelul separării proprietății, preia de la Moldovatransgaz SRL, marți, 19 septembrie, activitatea de operare, exploatare, dispecerizare și transport a gazelor naturale din Republica Moldova, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.

La data de 4 septembrie 2023, Vestmoldtransgaz a semnat contractul de locațiune a rețelelor de transport gaze naturale din această țară, prin care va prelua, începând cu data 19 septembrie, activitatea de operare, exploatare, dispecerizare și transport al gazelor naturale din Republica Moldova, de la operatorul “Moldovatransgaz” SRL, contract care a fost aprobat de către Autoritatea Națională de Reglemementare Energetică din Republica Moldova.

Prin preluarea activității de operare, exploatare, dispecerizare și transport a gazelor naturale de la Moldovatransgaz, Vestmoldtransgaz va administra întreaga infrastructură gazieră din Republica Moldova. Investițiile realizate de Transgaz pe teritoriul României – dezvoltările SNT în zona de Nord-Est a țării: gazoductul Onești-Gherăești-Lețcani, modernizarea stațiilor de comprimare Siliștea și Onești 2, execuția stațiilor de comprimare Onești 1 și Gherăești, interconectorul Iași-Ungheni, respectiv pe teritoriul Republicii Moldova – gazoductul Ungheni-Chișinău, sunt investiții strategice în valoare de aproximativ 430 milioane euro. 2/2 Prin aceste investiții s-au creat premisele diversificării surselor și rutelor de aprovizionare cu gaze naturale, creșterii gradului de securitate în aprovizionare cu gaze naturale pentru această iarnă și pentru anii următori, precum și posibilitatea extinderii SNT Moldova în scopul racordării la rețelele de distribuție a gazelor care se vor dezvolta ulterior, a gospodăriilor și consumatorilor industriali care nu au încă acces la aceste resurse. Vestmoldtransgaz, acum, după preluarea operării SNT, are în analiză reactualizarea Planului de Dezvoltare al SNT pe 10 ani, care se va publica pe siteul companiei, în cel mai scurt timp posibil. Transgaz își consolidează reputația internațională și dezvoltă nivelul de încredere al investitorilor noștri, care sunt investitori într-o multinațională românească din sectorul energetic. Am încredere în echipele Transgaz și Vestmoldtransgaz și sunt convins că bunele practici care au făcut ca societatea noastră să devină o companie etalon în România vor fi rapid adoptate și implementate în Republica Moldova, contribuind astfel la creșterea gradului de securitate energetică al acestei țări”, a declarat Ion Sterian, directorul general al SNTGN Transgaz SA.

Desemnarea VMTG ca unic operator al sistemului de transport al gazelor naturale din Republica Moldova este consecința neîndeplinirii de către Moldovatransgaz a cerințelor de separare și certificare (“unbundling”) conform Pachetului Energetic III al Uniunii Europene, a Directivei 2009/72/CE privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și a Legii 108/27.05.2016. 

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
ROMÂNIA19 mins ago

Marcel Boloș: România riscă să piardă 75 miliarde de euro din bani europeni. CE a cerut în mod expres României să ia măsurile necesare pentru ajustarea deficitului bugetar

CONSILIUL DE SECURITATE21 mins ago

Șefa diplomației române, în Consiliul de Securitate ONU: România sprijină pe deplin Formula de Pace propusă de Ucraina. Pacea nu poate recompensa agresorul

ONU34 mins ago

România a semnat Tratatul privind conservarea și utilizarea durabilă a biodiversității marine în zonele din afara jurisdicției naționale, dovadă a dorinței comunității internaționale de a proteja oceanele

CONSILIUL EUROPEAN57 mins ago

Din Consiliul de Securitate al ONU, Charles Michel acuză Moscova că încearcă ”să restaureze vechiul imperiu rus” și cere națiunilor să nu închidă ochii în fața acestei crime

ONU2 hours ago

De la tribuna ONU, Maia Sandu face apel pentru extinderea UE: Este singura cale de a proteja libertatea, pacea și democrația în Moldova și Europa

ROMÂNIA2 hours ago

Bogdan Aurescu candidează pentru funcția de judecător la Curtea Internațională de Justiție ONU din partea Europei de Est, având drept rival un judecător din Rusia

ROMÂNIA13 hours ago

Klaus Iohannis consideră că inițiativa premierului Ciolacu de a da în judecată Austria dacă își menține veto-ul pe Schengen este “abordare care trebuie foarte bine analizată”

ROMÂNIA13 hours ago

Klaus Iohannis, întâlnire cvadrilaterală la New York cu Zelenski, von der Leyen și vicepremierul Bulgariei: Vom crea un sistem de autorizare pentru exporturile cerealelor ucrainene care să nu afecteze fermierii din România

ONU13 hours ago

Klaus Iohannis și premierul Vietnamului au discutat la New York despre intensificarea dialogului bilateral dintre România și țara asiatică

ONU14 hours ago

Klaus Iohannis, la ONU: România va extinde parteneriatele pentru situații de urgență și adaptarea agriculturii la schimbările climatice cu țări din Africa și America Latină

ROMÂNIA19 mins ago

Marcel Boloș: România riscă să piardă 75 miliarde de euro din bani europeni. CE a cerut în mod expres României să ia măsurile necesare pentru ajustarea deficitului bugetar

CONSILIUL DE SECURITATE14 hours ago

Klaus Iohannis consideră că reforma ONU nu mai poate fi amânată: Un Consiliu de Securitate extins ar putea include voci suplimentare importante precum grupul est-european

ONU15 hours ago

Klaus Iohannis, la tribuna ONU: România nu-și va abandona partenerii vulnerabili; Regiunea Mării Negre trebuie să fie protejată împotriva efectelor războiului Rusiei împotriva Ucrainei

INTERNAȚIONAL5 days ago

Ministrul german de Externe îl califică pe președintele Chinei drept ”dictator”: Dacă Putin ar câștiga războiul din Ucraina, ”ce semnal ar fi acesta pentru alți dictatori din lume precum Xi?”

ROMÂNIA6 days ago

Nicolae Ciucă: Ridicarea oficială a MCV este un moment istoric pentru democrația noastră, însă nu și etapa finală în reforma sistemului judiciar din România

JUSTIȚIE6 days ago

Klaus Iohannis: Ridicarea MCV atestă angajamentul definitiv pro-european al României, fiind o reușită a instituțiilor și a vocilor societății românești care s-au auzit în stradă

JUSTIȚIE6 days ago

Alina Gorghiu, după ce MCV pentru România a fost închis în mod oficial: Un proiect strategic de țară, alături de aderarea la UE și NATO. Sper ca lista să fie completată cu aderarea la OCDE

U.E.7 days ago

Ursula von der Leyen lansează prima navă portcontainer alimentată cu metanol curat, fabricat cu energie solară: O reprezentare a deciziei UE de ”a fi pionier în lupta împotriva schimbărilor climatice”

ROMÂNIA7 days ago

Marcel Ciolacu a anunțat un sprijin de urgență de 60 milioane de euro pentru fermierii din sectorul vegetal afectați de războiul din Ucraina și de importul de cereale

Rovana Plumb1 week ago

SOTEU2023| Rovana Plumb a sugerat Comisiei Europene să-și ia angajamentul ca România și Bulgaria să adere la spațiul Schengen până la finele mandatului curent

Trending