
Consiliul Uniunii Europene a ajuns miercuri la un acord privind modificarea Legii europene a climei, stabilind un obiectiv intermediar obligatoriu pentru 2040, respectiv reducerea cu 90% a...

Antreprenoriatul este spiritul Europei unite, a subliniat vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu. Eurodeputatul a participat la evenimentul „Parliament of Enterprises 2025”, organizat de Eurochambers și care...

Eurodeputații doresc un buget pentru 2026 care să consolideze prioritățile cheie ale UE în perioade de incertitudine și să stimuleze cercetarea, competitivitatea și apărarea. Potrivit unui...

Președintele Nicușor Dan va participa, în data de 23 octombrie 2025, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, șeful statului urmând să participe...

Președintele Consiliului European, Antonio Costa, continuă turneul în capitalele europene cu o oprire în Helsinki, după ce prima săptămâna a cuprins și o călătorie într-o regiune din...

Extinderea reprezintă, de departe, cea mai importantă investiție geostrategică pe care o putem face în propria noastră securitate, a subliniat președintele Consiliului European, Antonio Costa, într-o...

Premierul italian Giorgia Meloni a atras atenția că Uniunea Europeană riscă să alunece spre irelevanță pe scena globală, avertizând că blocul „trebuie să facă mai puțin,...

Comisia Europeană a lansat o nouă strategie pentru a face din Europa cel mai atractiv loc din lume pentru științele vieții până în 2030. Executivul european...

Acționarii Grupului Băncii Europene de Investiții (BEI), statele membre ale UE, au aprobat un plafon de finanțare record de 100 de miliarde de euro pentru acest...

Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, care gestionează dosarele ce vizează drepturile sociale, competențele, locurile de muncă de calitatea și pregătirea pentru situații de criză,...
Recent Comments