Administrația Obama a acuzat pentru prima oară în mod oficial Rusia că se află în spatele unor atacuri cibernetice împotriva Partidului Democrat din SUA, cu scopul de a influența alegerile prezidențiale care vor avea loc pe 8 noiembrie, relatează New York Times.
În ultimele luni, mai multe oficialități americane afirmaseră că atacurile cibernetice respective au aparținut unor hackeri sprijiniți de Moscova, însă într-o declarație de presă a Departamentului pentru Securitate Internă și a Biroului Directorului pentru Informații Naționale, SUA nominalizează site-urile WikiLeaks, DCLeaks și hacker-ul Guccifer 2.0 ca fiind actorii cibernetici dirijați de Rusia pentru a perturba alegerile prezidențiale, în care se confruntă Hillary Clinton și Donald Trump.
“Comunitatea de informații a SUA (USIC) este convinsă că guvernul Rusiei a dirijat recentele compromiteri ale e-mailurilor unor persoane și instituții din SUA, inclusiv a unor organizații politice americane. Recentele dezvăluiri ale unor presupuse e-mailuri piratate pe site-uri cum ar fi DCLeaks.com și WikiLeaks și de către personajul online Guccifer 2.0 sunt în concordanță cu metodele și motivațiile eforturilor dirijate de Rusia. Aceste furturi și dezvăluiri sunt făcute cu intenția de imixtiune în procesul electoral din SUA. Astfel de activități nu sunt noi pentru Moscova — rușii au folosit astfel de tactici și tehnici peste tot în Europa și Eurasia, de exemplu, pentru influențarea opiniei publice. Credem, ținând cont de amploarea și sensibilitatea acestor eforturi, că numai cei mai înalți responsabili din Rusia ar fi putut autoriza aceste activități“, se arată în declarația oficială.
Reacția Rusiei
“Sunt iar ceva aberații“, a afirmat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, despre acuzațiile oficiale ale Washingtonului privind atacuri cibernetice susținute de Rusia împotriva Partidului Democrat din SUA, scrie Agerpres.
“Site-ul nostru de internet este expus zilnic la zeci de mii de atacuri ale piraților informatici“, a adăugat el.
Condamnarea oficială formulată de administrația americană vine pe fondul unor tensiuni în creștere între Moscova și Washington într-o serie de probleme internaționale, printre care conflictele din Ucraina și Siria. Printre altele, rușii sunt acuzați de lovituri aeriene asupra unor spitale și a altor ținte civile din Alep.
.




